Pericol de vizitatori
N-o să spun că pe un șantier arheologic toți turiștii sînt primiți cu brațele deschise. E drept că majoritatea săpăturilor sistematice la care am participat aveau o politică explicită de prietenie față de vizitatori, de la cultivatorul turc de tutun la turistul japonez, nu mai zic de copii. Dacă se putea, lăsam întotdeauna accesul liber pentru cei care, după traseul oficial, treceau curioși și pe la secțiunile în lucru, unde cineva îi lămurea ce facem și de ce. Vrei să ai o presă bună, în comunitatea locală și dincolo de ea. Fie și numai pentru faptul că multe donații și mulți voluntari apar în felul ăsta. Oamenii sînt, de altfel, mai mereu entuziaști și interesați – și, din păcate, nu e datorită felului în care este popularizată arheologia, ci în ciuda lui. Și întrebările lor sînt de obicei foarte OK, deși cea mai simpatică pe care am auzit-o vreodată de la un vizitator rămîne „Aș dori să vă fac cinste tuturor cu o înghețată, se poate?“ S-a putut. Dar nu toate experiențele sînt așa plăcute. Aici voi vorbi, meschin, numai despre probleme.
Cel mai dificil e turistul competent, chiar în felul lui benign. Cel care se uită la ce faci cu un aer impenetrabil, ascultă cu o politețe sceptică prima ta propoziție, apoi îl vezi că face deodată cîțiva pași într-o parte și se lasă într-un genunchi pe marginea șanțului, fără o vorbă, căutînd unghiul care să îi confirme ceva ce bănuise încă de la început și ce noi, mă tem, nu vom descoperi niciodată. Turistul competent este și mai periculos dacă este însoțit de familie. Uneori, el merge șușotind de jur-împrejurul secțiunilor, făcînd gesturi largi și dîndu-i partenerei lămuriri în așa fel încît să nu fie auzit de cei care lucrează. Dar turistul competent știe că poate face asta și acasă, cînd se uită cu partenera la televizor. Aici trebuie să fie auzit de către familia lui vorbind de la egal la egal cu arheologii, cu care deci e musai să înceapă un dialog abil. Are multe atuuri în mînecă. Începe așa: el a vizitat situl ăsta acum 30 de ani, cînd tu erai un puștan, conform calculelor lui. Apoi: a văzut niște documentare foarte recente, pe National Geographic, despre perioada respectivă – știam noi că la Efes romanii foloseau iluminație nocturnă etc.
Tipologia vizitatorilor dificili, așa 5% cîți sînt ei, e un pui de Balzac. Cîte unul ascultă ghidajul tău rapid și la sfîrșit, fără alt comentariu, te întreabă dacă monedele sau opaițele astea pe care tocmai le-a cumpărat sînt originale. Altul face un efort să te asculte, dar la jumătate nu se mai poate stăpîni și te întreabă dacă e adevărat că aici ar fi putut fi Atlantida. (Formulări ca asta mă fac, în loc să răspund pe loc că nu, să am tot felul de ezitări stupide.) Pentru altul, ghidajul tău e din capul locului suspect. Vrei să-l speli pe creier? Lasă-l să experimenteze ruina, să se hrănească din autenticitatea ei! Turistul vrea, cum s-ar zice, să vadă filmul, nu cum se face filmul. Că veni vorba, există și vizitatorul care nu numai că n-are timp de explicații, dar n are timp nici să se uite. El face poze. Acasă, cînd descarcă pozele, va vedea lucrurile mai bine decît le-ai văzut tu vreodată, cu nasul în ele. „Pentru că rezoluția“. N-ai ce să-i mai arăți unuia care vede mai clar ca tine, e logic. Invers, există vizitatorul care scoate o păturică, o întinde în apropierea secțiunii și se transformă în colegul tău, dorește să coboare să „dea cîteva lopeți“ (?), în cutiuța asta ce este? Dacă mut puțin stația totală are ceva?
Neapărat trebuie pomenit și cuplul care pare că vine sus pe deal (și poate chiar vine) direct la discotecă, parfumuri, geluri, tocuri, accesorii. Cînd ridici capul din șanț, decolorat și jegos, îi vezi deasupra ta ca niște statui post-rococo mestecînd gumă și reprezentînd toată civilizația pe care ai pierdut-o, poate, pentru totdeauna. Te poate salva atunci un alt vizitator, cel care se miră cu o blîndă generozitate la tot ce spui. Acum două mii de ani… Acum două mii de ani? Un zid… Un zid?? Niște ceramică… Ceramică??? Plecînd, se mai miră o dată în beneficiul copiilor, pe jumătate admirativ, pe jumătate zoologic: ați văzut?! Arheologii!
Cătălin Pavel este arheolog și scriitor. Cea mai recentă carte publicată este romanul Trecerea, Cartea Românească, 2016.
Foto: wikimedia commons