Pentru cine ridicaţi cortina?
Teatrul se face pe bani publici. Teatrele depind în foarte mare măsură de subvenţii sau finanţări din partea statului sau din partea autorităţilor publice locale. Într-un fel, ele sînt menite să ofere un serviciu public. În beneficiul cui şi cu ce rezultate? Am adresat mai multor teatre aceleaşi trei întrebări.
1) Care e publicul căruia i se adresează teatrul dvs.?
2) Ce priorităţi repertoriale are teatrul dvs.?
3) Care e spectacolul dvs. cu cel mai mare succes la public (din această stagiune)?
Codruţa Popov
Programe adaptate
1) Prin proiectul managerial, Teatrul Naţional din Timişoara şi-a definit repertoriul în funcţie de diferitele categorii de public, prin programe dedicate. Astfel, ne structurăm activitatea pe mai multe paliere, pe segmente de vîrstă şi pe domenii de interes. O parte importantă a publicului teatrului o formează segmentul central de vîrstă al societăţii: vorbim despre un spectator informat, implicat, dinamic, cu opţiuni estetice definite, în general cu studii superioare, cu o apetenţă crescută pentru o componentă vizuală hi-tech. Din această categorie se detaşează un public adult, cu opţiuni orientate către spectacolul clasic, cu un orizont de aşteptare în care prevalează tradiţia. De asemenea, Teatrul Naţional a identificat o categorie de public avangardistă, nonconformistă, care apreciază experimentul, formule inedite de montare pentru textele contemporane, dar şi pentru cele clasice, interesat, de asemenea, de proximitatea cu spaţiul de joc, cu un tip de apropiere directă şi concretă de actor în desfăşurarea spectacolului. Un segment de public cîştigat în ultimii ani este format din copii şi adolescenţi. În sfîrşit, se poate preconiza un segment de public cu specializare diferită, atras de tipul de spectacol sincretic. În practică, această analiză se traduce prin faptul că repertoriul stagiunii este format din proiecte (spectacole) incluse în programe dedicate. De exemplu, programul Universalis accesează textul clasic de teatru şi se adresează în special publicului adult, interesat de textul de teatru clasic, şi celui tînăr, preocupat mai ales de titlul clasic într-o lectură regizorală modernă; programele „Teatrul nou“ şi „România de azi“ se adresează cu precădere unui public avangardist, nonconformist, care apreciază experimentul teatral bazat pe teme sociale importante, contemporane, majore, dar profilul spectatorului prezent la aceste spectacole include din ce în ce mai mult publicul adult – cu opinii sociale, politice, culturale şi civice formulate –, informat, independent financiar. Alte programe dedicate sînt „Infant“, „MixArt“, „Mari romane pe scenă“, „România clasică“, „Faţă în faţă“, „Împreună“.
2) TNTM îşi stabileşte priorităţile repertoriale în funcţie de publicul căruia i se adresează, încercînd în permanenţă să menţină, în oferta sa artistică, echilibrul dintre cerere şi valenţele sale formatoare şi civice. În esenţă, teatrul are misiunea de a pune în valoare dramaturgia naţională şi universală, clasică şi contemporană, precum şi orice formă de expresie artistică – ceea ce se traduce prin spectacole pe texte româneşti şi universale contemporane şi clasice, spectacole pentru copii, spectacole de teatru-dans şi musical, adaptări pentru teatru ale unor scrieri literare etc.
3) Stagiunea este la mijloc, nu ştiu dacă se poate face un astfel de top. Aproape toate spectacolele Teatrului Naţional sînt vîndute integral, la toate cele trei săli. De asemenea, sînt spectacole care au avut premiera în anii trecuţi şi se joacă în continuare cu mare succes: Iulius Caesar (de W. Shakespeare, regia Alexander Hausvater), Povestea de iarnă (de W. Shakespeare, regia Alexander Hausvater), Boala familiei M (de Fausto Paravidino, regia Radu Afrim), Piaţa Roosevelt (de Dea Loher, regia Radu Afrim) etc. Dacă ne referim la spectacolele care au avut premiera în această stagiune, mi-e imposibil să fac o departajare între comedia O scrisoare pierdută (de I.L. Caragiale, regia Ada Lupu) şi musicalul The Full Monty (de Terrence McNally şi David Yazbek, un spectacol de Răzvan Mazilu). În orice caz, în situaţia în care Teatrul Naţional din Timişoara a înregistrat în 2011 aproape de trei ori mai mulţi spectatori decît în 2010, cred că e mai potrivit să vorbim despre stagiunea cu cel mai mare succes la public, mai degrabă decît de spectacolul favorit.
Codruţa Popov este secretar literar la Teatrul Naţional „Mihai Eminescu“ din Timişoara.
Attila Vizauer
300.000 de ascultători
1) Teatrul Naţional Radiofonic îşi constituie repertoriul în funcţie de publicul-ţintă al principalelor posturi de radio în grila cărora se difuzează spectacole radiofonice. Astfel, pe frecvenţele postului Radio România Actualităţi se difuzează dramatizări radiofonice după marile capodopere ale literaturii româneşti şi universale (zilele acestea sînt programate adaptări după Castelul pălărierului de Archibald Joseph Cronin, Pe aripile vîntului de Margaret Mitchell, Pădurea spînzuraţilor de Liviu Rebreanu, Sfîrşit de veac în Bucureşti de Ion Marin Sadoveanu), savuroasele comedii de sîmbătă seara şi tradiţionalele poveşti pentru copii difuzate în serii de zece minute sub genericul Noapte bună, copii sau într-un program duminical de o jumătate de oră. La Antena satelor sînt programate în serial marile legende româneşti şi, o dată pe săptămînă, o capodoperă a dramaturgiei universale. La Radio România Cultural paleta este mult mai diversificată, teatru clasic, dramaturgi contemporani, teatru pentru copii, docu-drama, documentare radiofonică dedicată fenomenului teatral, spectacole „ars acustica“ – rezultatul unor ateliere experimentale, care, de altfel, aduc cele mai multe şi prestigioase premii de la festivalurile internaţionale.
2) Principala noastră prioritate este relansarea şi instituţionalizarea Teatrului Naţional Radiofonic ca un teatru cu reală deschidere naţională, un teatru al marelui repertoriu şi o rampă de lansare pentru dramaturgia românească, o scenă a marilor talente actoriceşti din întreaga ţară (fie ele din Bucureşti sau Cluj, Iaşi, Timişoara etc.) – această largă diversificare a distribuţiilor spectacolelor fiind şi una dintre trăsăturile distincte ale Teatrului Naţional Radiofonic.
3) Cea mai mare audienţă o au spectacolele pentru copii difuzate duminică dimineaţa (300.000 de ascultători la o singură difuzare, ceea ce ar însemna publicul însumat de la aproximativ 1000 de reprezentaţii ale unui spectacol jucat pe scena unui teatru clasic). Dar acesta este rezultatul audienţei pe care numai postul public de radio îl are. O altă modalitate de analiză a preferinţelor iubitorilor de teatru radiofonic este site-ul www.eteatru.ro, unde se difuzează exclusiv teatru radiofonic, într-o formulă repertorială care se schimbă lunar. În stagiunea curentă dar şi în cea care a trecut, programarea unui repertoriu format din adaptări după operele lui I.L. Caragiale a dus la dublarea sau chiar triplarea numărului de vizitatori. Acesta este răspunsul fără echivoc la întrebarea dumneavoastră: opera lui Ion Luca Caragiale (fie ea interpretată în versiuni ale anilor ’50, ’70, sau după 2000).
Attila Vizauer este regizor şi director al Teatrului Naţional Radiofonic.
Rodica Antonescu
„Integrarea prin repertoriu în peisajul european“
1) Publicul căruia ne adresăm cu precădere este cel al comunităţii brăilene datorită căreia existăm. Imaginea şi prestigiul teatrului sînt consolidate însă şi de reprezentaţiile susţinute în faţa altor spectatori din ţară, dar şi din străinătate. Nu am stabilit o categorie de vîrstă căreia să ne adresăm în mod special, fiind interesaţi să acoperim toată plaja, dar în mod firesc sîntem interesaţi de publicul tînăr, tinerii fiind în atenţia specială a noastră, a tuturor.
2) Priorităţile noastre urmăresc politica repertorială stabilită prin contractul de management şi se apleacă în principal asupra dramaturgiei naţionale clasice şi contemporane, fără a neglija modernul, actualul şi integrarea, şi prin repertoriu, în peisajul european.
3) Nu putem spune că un anume spectacol ar avea cel mai mare succes la public, dar este cert că ultimele producţii – Scandal în culise (de Michael Frayn, regia Radu Nichifor), Domnului profesor cu dragoste (scenariu de Horia Suru după o idee de E.R. Braithwaite, regia Horia Suru), O scrisoare pierdută (de I.L. Caragiale, regia Lucian Sabados) şi Gaiţele (de Alexandru Kiritescu, regia Radu Nichifor) – se joacă cu casa închisă.
Rodica Antonescu este secretar literar la Teatrul „Maria Filotti“ din Brăila.