Pe măsură ce creşti, devii mai trist

Întrebarea a fost: „Ce vei fi peste cîțiva ani?“ Au răspuns șapte elevi ai Școlii Germane „Hermann Oberth“ din Voluntari.

● Cristian MITREA, clasa a VIII-a

Îmi doresc să ajung designer de jocuri video. Cred că asta am vrut de cînd am primit cea dintîi consolă a mea: un Xbox 360 nou-nouț. M-am bucurat foarte mult și am devenit repede pasionat și interesat de jocuri. Îmi doream nu doar să mă joc, ci și să ghicesc felul în care fuseseră realizate. În clasa a VI-a am început să programez, la ora de informatică, jocuri flash cu ajutorul unui program. Pur și simplu m-a fascinat. Dacă voi avea noroc, voi imagina protagoniști ai unor serii foarte populare.

● Elisa MERCA, clasa a VII-a

Vreau să mă fac mecanic. Știu la ce vă gîndiți, mecanic auto, dar nu despre asta e vorba. Îmi doresc să găsesc sufletele care au probleme, să le interoghez și apoi să le tratez. Dar totuși, cum așa ceva nu există și nu prea cred că va exista în viitorul apropiat, am să mă fac neurochirurg. Asta înseamnă că le voi schimba gîndirea oamenilor?! Probabil că nu... uf, mai am atîtea de învățat. Pînă atunci însă am să mă prefac că sînt un bun mecanic de suflete.

● David STAVILA, clasa a VIII-a

Mă gîndesc la o firmă care să-i ajute pe adolescenți să scape de telefoane. Probabil vă întrebați de ce ar vrea cineva una ca asta. Păi, stați să vă explic. Adolescenții primesc telefoane cu performanță medie, iar părinții decid că acelea le vor aparține un timp mai lung. Așa că ei, nemulțumiți, pot apela la firma mea. Voi găsi, bineînțeles, cele mai bune metode care să le distrugă aparatele. Va depinde apoi doar de ei dacă vor reuși să i convingă pe părinți că mai merită alte telefoane.

● Nicole QADRI, clasa a VIII-a

Cînd voi crește, mă voi face medic. De ce? Doar pentru că asta-i meseria mamei mele? Nu, nu, nu! Vreau să devin medic pentru că îmi doresc un zîmbet uriaș pe față după fiecare intervenție reușită. Mi s-a întîmplat, mergînd spre casă, să văd oameni cărora li se face rău și eu să nu i pot ajuta. Cum n-am mai vrut să se
în­tîmple asta, am participat la niște
cursuri de prim-ajutor. Acesta e doar începutul, dar poate că e unul bun.

● Filip POPESCU, clasa a VIII-a

Îmi doresc să ajung chirurg de cai. Firma mea se va numi Frizian, iar logo-ul ei va fi un armăsar negru. Biroul meu va avea forma unei proteine și va fi acoperit de postere cu herghelii. Dacă voi avea un hobby, acesta va fi colecționarea raselor rare de cai. Pe site-ul Cavalcada.ro voi fi cel mai renumit chirurg de cai. Toți deținătorii de cai vor veni să le însănătoșesc exemplarele bolnave, voi ajunge renumit.

● Gabriel CĂRTĂRESCU, clasa a VII-a

Niciodată nu am știut care va fi meseria mea, fiindcă nu mi-a plăcut ideea de meserie, adică de ceva care îți înghite timpul în schimbul banilor. Încă de la grădiniță am observat cît de mult lucrează părinții mei și mi-am mai dat seama că pe măsură ce crești, devii mai trist. Așa că, la doar cîțiva ani, am decis să rămîn toată viața copil. Numai că m-am pomenit crescînd, intrînd într-un corp tot mai mare. Pînă la 11 ani, a fost bine, dar apoi m-am uitat în jur și mi-am văzut colegii zîmbind tot mai puțin. Doar eu mai rîdeam din orice, ca un copil mic, și vedeam în continuare lucrurile ca un copil mic. Chiar rămăsesem cu niște ani în urmă, deși devenisem cel mai înalt din clasă. Acum, la peste 13 ani, deși continui să mă joc cu copiii mai mici din cartier, mi-e teamă să nu ajung și eu, cu timpul, mult prea trist.

● Sara ZAPODEANU, clasa a VIII-a

La 3 ani, mi-am dorit din adîncul inimii să fiu un urs panda… da, exact, ursul dolofan, cu blană albă și neagră, care mănîncă bambus. Asta voiam să fiu. Apoi m am gîndit să devin sirenă sau vreun erou, de genul celor de la Marvel. Cînd a venit vorba de meserii reale, am spus: actriță de renume la Hollywood. Toți au zîmbit. Am ales, prin urmare, să devin psiholog. Dar cine știe ce va fi mai departe, sincer urăsc să planific lucrurile astea. Sigur e doar că mi-aș dori să nu mi pierd spontaneitatea și să-mi păstrez imaginația. În rest, sînt alcătuită din a­tî­tea posibilități, încît nu-mi dau seama care anume se va preciza. Răscrucea va veni deodată, nu mă îndoiesc de asta.

pagină realizată de Ioana NICOLAIE