Pe barba noastră

Ţara arde şi Dilema veche se piaptănă. Sau îşi rîde în barbă. S-ar putea spune şi asta, dar nu e vorba decît de vechea şi binecunoscuta pasiune pentru frivolitate a revistei (frivolitate superioară, se-nţelege!) şi de un timing oarecum buclucaş.

Altfel, barba e un subiect şi un semn cultural încă din antichitate. Au purtat-o profeţi şi filozofi respectabili, războinici barbari şi împăraţi luminaţi, preoţi, călugări şi domnitori, boieri şi revoluţionari, scriitori şi artişti plastici, rockeri şi sectanţi; o poartă post-profeţi şi activişti, gentlemani, cocalari şi corporatişti, lumbersexuali, hipsteri şi oameni comuni.

Ciclicitatea modei face ca barba să revină după ce nu mai cunoscuse gloria fashionistă din anii flower-power. Acum e din nou peste tot: prin cluburi şi prin facultăţi, în reviste şi reclame sau la proteste. De altfel, dacă posesorii de barbă din stradă au fost atacaţi la televiziuni dubioase, posesorul de mustaţă din Parlament a fost intens ironizat în Piaţa Victoriei. Niciodată mustaţa n-a produs atîtea strigări şi lozinci, unele de nereprodus într-o revistă respectabilă ca a noastră. Atunci cînd depunea un jurămînt, Otto cel Mare, Sfîntul Împărat al Romei, jura pe propria barbă. Cu mustaţa nu poţi face aşa ceva!

(Ca o ironie a culturii, chiar la debutul protestelor anti-OUG 13, trupa Depeche Mode şi-a lansat noul single intitulat „Where’s the Revolution“ în al cărui videoclip cei trei membri, ca nişte avataruri pop ale unor Marx, Engels şi Lenin, purtau iconicele bărbi revoluţionare.)

De la filozofie şi literatură la publicitate şi fashion, barba e un subiect în sine: semn de înţelepciune, statut social-religios, spiritualitate, virilitate, cochetărie masculină, opţiune politică? Oricum, sînt atîtea de discutat despre pilozitatea masculină, că abia am ştiut de unde să apucăm acest Dosar în care antropo­logi, istorici şi scriitori formulează lucruri grele pornind de la aparent banala acumulare de fire de păr: de la mărci culturale la chestiuni identitare. Dovadă că unele bărbi au devenit iconice, le recunoşti posesorul chiar dacă forma bărbii ar fi reprodusă separat: Al. I. Cuza, Lemmy sau Andrei Pleşu, ca să dau doar aceste exemple.

Atenţie! Acest Dosar se adresează inclusiv pogonofobilor, adică celor cărora le e frică de barbă.  

P.S. Recordul pentru cea mai lungă barbă este deţinut de indianul Sarwan Singh: la data de 8 septembrie 2011, barba acestuia măsura 2,49 m. „Fără barbă, aş pretinde că sînt altcineva“, a declarat acesta.

Ilustraţie de Ion BARBU