Patru cărţi de vizită

Antoaneta BUGNER De sînge e nevoie zilnic Fundaţia Donatorilor Benevoli de Sînge a fost un organism "născut", nu "făcut". Nu am programat-o, s-a creat firesc după nenumăraţi ani lucraţi în transfuzie, văzînd nevoia de sînge existentă în România. Am început să vorbesc despre asta acasă, între prieteni, oriunde mergeam şi oriunde se înfiripa o conversaţie. Am avut surpriza să am primele rezultate: prieteni veniţi să doneze, oameni cunoscuţi în parc - unde mergeam cu cîinele la plimbare, veneau să doneze, fiul meu a devenit donator fidel laolaltă cu colegii săi de la facultate... În 2000 am căpătat personalitate juridică. Şi cam asta ar fi ce avem, mai corect ar fi să spunem că noi mai mult sîntem decît avem. Nu primim nici o finanţare ritmică (de la Guvern, de exemplu, cum primesc o mulţime de fundaţii considerate de utilitate publică). În fiecare an facem cam zece proiecte şi - dacă avem noroc -, căpătăm finanţare pentru unul singur. De pe la o ambasadă străină. Cînd am cerut un sediu, Primăria ne-a răspuns că nu are un spaţiu potrivit - într-o perioadă în care sediile se dădeau pe ochi frumoşi, cum erau partidele-fantomă, care mai apoi şi-au deschis mici afaceri private în spaţiile obţinute. Ce facem noi? Răspunsul cel mai simplu ar fi că mergem împotriva curentului. În acest moment, aici, nimic nu are mai puţin succes decît promovarea voluntariatului şi a benevolatului. Nici nu este de neînţeles: cînd o persoană nu este apreciată corect de societatea în care trăieşte, cînd munca pe care o face nu îi este plătită cum s-ar cuveni, este foarte greu să-i mai ceri să răspundă societăţii cu acte benevole. Şi totuşi... dacă eu nu dau sînge, tu nu dai sînge... sînge nu este. Sîngele nu poate fi importat (este interzis din raţiuni medicale), nu poate fi făcut în laborator. El nu există, decît dacă îl donează cineva. Asigurările de sănătate pe care le plătim cu toţii nu pot acoperi acest lucru, nu au cum. În ţările vecine, autosuficiente acum pe sînge, mai multe organisme au început campanii succesive pentru a lămuri cetăţenii de toate aceste lucruri. Şi au reuşit. Dar au lucrat împreună: Guvern, Crucea Roşie, Biserica, nenumărate fundaţii şi asociaţii, mass-media. Aici sîntem noi, singuri, încercînd să schimbăm o întreagă mentalitate. Uneori sîntem descurajaţi, dar lucrînd efectiv în transfuzie nu putem trece pe lîngă dramele reale, cauzate de lipsa de sînge. Campanii? Le facem cînd avem fonduri pentru afişe, pliante, tricouri. Anul trecut, de Ziua Mondială a Donatorului, sărbătorită în data de 14 iunie, am obţinut o cisternă de 30 de tone, pentru care am făcut eforturi mari şi pe care am scris cu litere de 1 metru cuvîntul "SÎNGE". Am obţinut dreptul de a sta cu cisterna în faţa Parcului Tineretului, timp de şase ore. Aveam baloane cu heliu inscripţionate, aveam pliante în care scrisesem "de 10 astfel de cisterne e nevoie ca să acoperim necesarul de sînge, dar de la fiecare e suficient să primim 450 ml". Presa? Făcusem un comunicat de presă, trimisesem e-mail-uri şi fax-uri la 50 de ziare şi posturi TV. A venit doar revista Flacăra. Seara, ne-am uitat să vedem ce ştiri au posturile-cheie (Antena 1, PRO TV, Realitatea etc.). Doi romi s-au bătut, un VIP vrea să înfieze un copil etc., toate repetate la saţietate pe toate posturile TV, la toate orele. Nimic despre donare. A fost descurajant... Sînt zile în care ne mai vine inima la loc. Pe neaşteptate, găsim ajutor de unde nici nu ne gîndim: hotelul Mariott, de exemplu, ne-a sponsorizat Ziua Donatorului şi cu ajutorul lor am reuşit să organizăm o campanie de donare efectivă la sediul lor. Dar asta se întîmplă o dată în an, cînd găsim oameni cu suflet. Iuliana OLTEAN Idei şi muncă - avem îndeajuns Misiunea de bază ACSIS este de a preveni abandonul maternal şi de a sprijini familiile aflate în dificultate socială. Punctul de plecare al asociaţiei a fost proiectul derulat în 2004 - "Prevenirea Abandonului Maternal" - un proiect finanţat de fundaţia elveţiană Terre des Hommes. Problemele de finanţare au apărut imediat după intrarea României în Uniunea Europeană. Nemaifiind considerată o ţară cu factor de risc, finanţatorii elveţieni nu-şi mai puteau justifica prezenţa aici, în ochii propriilor finanţatori, aşa că, neavînd încotro, au retras finanţarea. Ca multe alte mici organizaţii non-profit - finanţate strict de fundaţii elveţiene sau americane... - "nu ne mai rămînea decît să ne desfiinţăm. Am tot aplicat la alţi finanţatori, la PHARE, la Banca Mondială... dar nu am cîştigat nici o program pentru că sîntem un ONG relativ tînăr, la început şi necunoscuţi." În mod normal - îmi mai spune Iuliana Oltean, director executiv al organizaţiei -, un ONG ca ACSIS, care activează în prevenirea abandonului maternal, ar trebui să fie finanţat de stat în procent de cel puţin 20%. În Spania, un ONG care activează pe acelaşi domeniu social este finanţat de stat în procent de 50%. "Domeniul nostru este considerat a fi de importanţă naţională pentru că ne ocupăm de prevenirea abandonului. Cu toate acestea, nu există acest sprijin, iar anul trecut, cînd era gata să închidem, toată lumea spunea cît de mult regretă, dar nu exista nimeni în România care să ne ajute." A venit însă cineva, tot un elveţian care le cunoştea activitatea de pînă atunci şi tocmai "cînd eram pe punctul de a închide porţile ne-a propus o finanţare, ca persoană fizică". Elveţianul, un filantrop care a ales ACSIS din mai multe organizaţii care activau pe acelaşi domeniu, a fost fără doar şi poate salvarea organizaţiei, însă nu şi o perspectivă de lungă durată. "Deocamdată avem o relaţie în construcţie şi nu putem spune că avem o finanţare pe care să ne bazăm pînă reuşim să se ţinem pe picioare. Pe de o parte, e îmbucurător că putem încă funcţiona, pe de alta însă, e trist că nu s-a putut găsi finanţare de la o firmă din România. Am trimis o sumedenie de cereri la marile companii. Nu am primit răspuns." Problemele financiare sînt problemele care primează în ONG-urile din România. Sprijinul vine de multe ori din partea voluntarilor, care sînt din ce în ce mai mulţi, "oameni care aud de noi şi ne sprijină cu ce pot". ACSIS este o organizaţie mică, în momentul actual avînd angajaţi trei oameni, minimum cît prevede legea. Funcţionează într-un apartament, pe Calea Moşilor, unde îşi desfăşoară majoritatea acţiunilor şi programelor. Organizează grupuri de suport pentru mamele singure pe care le ajută să îşi păstreze copilul, oferindu-le sprijin, material şi consiliere. "Publicitate? Mergem la diferite evenimente, împărţim fluturaşi... este o acţiune care are efecte în timp, pentru că aşa au venit la noi foarte mulţi voluntari. În momentul de faţă sîntem dependenţi de această finanţare. Este pînă la urmă un cerc vicios. Nu avem bani, nu putem aduce oameni cu expertiză, dacă nu avem oameni cu expertiză nu ne putem dezvolta, ca să primim mai multe fonduri. În rest, idei şi muncă - avem îndeajuns." Pînă la sfîrşitul anului 2006, 185 de copii au fost sprijiniţi de către ACSIS pentru a putea fi crescuţi în familiile lor. Florin BUHUCEANU ACCEPT Împlinim în toamna acestui an 11 ani de existenţă. Un răgaz suficient pentru a evoca, chiar sumar, debutul Asociaţiei ACCEPT într-o perioadă cînd ne situam de jure în afara legii (vorbesc aici de faimosul articol 200 din Codul Penal, care desfiinţa prin lege drepturile persoanelor de orientare homosexuală). A protesta public împotriva acelei discriminări sponsorizate şi legitimate de statul român era un act de curaj în acei ani, cînd cuvinte simple - precum gay, lesbiana, bisexual, transgender - erau considerate a fi o insultă. A ţi le apropria însemna un adevărat act de suicid social, asta în cazul în care nu făceai cunoştinţă cu sistemul penitenciar. ACCEPT s-a definit astfel ca organizaţia al cărei scop, pentru ani buni, era abrogarea acelui articol. O adevărată raţiune de existenţă care o situa pe poziţii de vizibilitate publică. Şi încă una provocatoare. Acele momente de insurgenţă ne definesc şi astăzi. Din păcate. A spune, în 2007, sînt lesbiana, gay, bisexual ori transgender (LGBT) este la fel de curajos şi de rar precum roma sam, "sînt rom" - la începutul anilor ’90. Cu toate schimbările legislative (şi voi aminti aici în principal introducerea legislaţiei antidiscriminare), mentalitatea societăţii, în asamblul ei, faţă de persoanele LGBT, a rămas eminamente primitivă. Nu mai puţin de 37% dintre români cred că homosexualitatea ar trebui pedepsită prin lege. Resentiment iraţional care îşi caută continuu motivaţii iraţionale, homofobia rămîne o virtute naţională. Livrăm cursuri unor categorii-ţintă (psihologi, medici, judecători etc.), mizînd în timp pe diminuarea discriminării pe criteriul orientării sexuale. Sîntem avocaţi şi sfătuitori ai victimelor discriminării. Sîntem, nu mai puţin, un centru de informare pentru varii specialişti, pe tema orientării sexuale şi a identităţii de gen, organizăm campanii de prevenire HIV/SIDA. Spre veşnica supărare a unora dintre parlamentari, încercăm să influenţăm legi care ne afectează viaţa. Dorim să devenim cu adevărat, deplin, cetăţeni ai României cu drepturi egale. Vi se pare prea mult? Cezara DAVID Cine e Romani CRISS? Romani CRISS înseamnă Centrul Romilor pentru Intervenţie Socială şi Studii. În acelaşi timp, Kris din limba romani s-ar traduce cel mai simplu prin "sfat" sau "judecată". Romani CRISS a fost înfiinţat în aprilie 1993, de către Federaţia Etnică a Romilor (FER), Centrul de Cercetare a Romilor/Ţiganilor al Universităţii René Descartes (Paris) şi Institutul de Sociologie al Academiei Române. Pe lîngă aceste persoane juridice, CRISS a fost format însă şi de un grup de persoane fizice: profesori şi cercetători din lumea academică; activişti din asociaţiile reunite în FER. Experienţa fundamentală a FER, moştenită de Romani CRISS, a fost cea a confruntării cu situaţiile de violenţă împotriva comunităţilor de romi din România la începutul anilor ’90 (Vălenii Lăpuşului, Mihail Kogălniceanu) din perspectiva drepturilor omului, folosind "unelte" precum rezolvarea conflictului, mediere, litigiu, cît şi advocacy la nivel de comunitate, naţional sau internaţional. Dacă în primul an al existenţei sale, munca Romani CRISS a constat în mare parte în intervenţii în cazuri de violenţă multietnică, contribuţie la dezvoltarea comunitară şi întărirea mişcării romilor la nivel naţional şi internaţional, actualele priorităţi se îndreaptă către domeniul discriminării, încercînd să îmbunătăţească cadrul legal existent, pentru protecţia minorităţilor şi combaterea discriminării. În prezent, Romani CRISS oferă asistenţă legală în cazurile de abuz şi lucrează pentru combaterea şi prevenirea discriminării rasiale împotriva romilor din toate domeniile vieţii publice, inclusiv în educaţie, angajare în cîmpul muncii, locuinţe şi sănătate. O altă linie de acţiune a Romani CRISS este implementarea unui număr de proiecte în vederea îmbunătăţirii educaţiei romilor, prin creşterea ratei de înscriere la şcoală, a pregătirii preşcolare a copiilor romi, programe de recuperare şcolară pentru cei care au abandonat şcoala şi pentru tineri adulţi, formare de mediatori şcolari romi şi educaţie în limba romani. Este de reamintit faptul că Romani CRISS a dezvoltat o reţea de mediatori sanitari, extinsă la nivel naţional, care lucrează atît cu comunităţile de romi, cît şi cu instituţiile de stat. Organizaţia documentează şi monitorizează cazuri de violenţă împotriva comunităţilor, din perspectiva drepturilor civice şi a administrării justiţiei. În acelaşi timp, Romani CRISS încearcă să diminueze tensiunile interetnice şi să prevină recurenţa posibilelor conflicte viitoare, acţionînd ca mediator şi facilitînd dialogul dintre comunităţile de romi şi autorităţile statului, precum şi ne-romi. Deseori, Romani CRISS îşi exprimă îngrijorările prin conferinţe de presă, acţiuni de stradă şi alte tipuri de campanii, pentru a face cunoscute diferite încălcări ale drepturilor omului, de a amplifica vocea comunităţilor locale şi a victimelor abuzului din România.