Patriotismul şăgalnic
Am văzut semnele iei – vorbesc de semnele cusute sau colaje reciclate, adică despre ia purtată şi ia ca valoare de semn – şi am ştiut că vor înflori şi vor deveni epidemia care va dantela în curînd totul de la haine, ambalaje alimentare, afişe electorale, pînă la pereţi şi poşete, în urmă cu vreo patru ani. Nu sînt Mafalda, cred doar că era cumva inevitabil ca după isteria post-H&M-istă să apară angoasa lipsei de autenticitate, iar panaceul cel mai la îndemînă a fost cam peste tot în lume întoarcerea la tradiţii de tot felul.
Am văzut semnele iei, spuneam, în ziua în care un designer sofisticat, trendsetter-ul arhetipal, s-a arătat interesat să facă, la Muzeul Ţăranului, o arheologie în căutarea unor modele de design vestimentar „cu adevărat tradiţionale“, pentru a le recicla conceptual. Printre interesele lui, ia ocupa un loc privilegiat: „N-ai văzut? E plină curtea voastră de ii!“ Nu văzusem. Trecusem plictisit de sute de ori prin curtea muzeului în perioadele de tîrg, ticsită cu tradiţionale de tot felul, şi nu remarcasem iile. Pentru că se regăseau într-un număr relativ restrîns în galeria de artizanat autohton. Dar de-atunci n-am văzut nimic altceva.
Le-am văzut pe Andreea Esca, Elena Băsescu, Elena Udrea, Daciana Sârbu, Maria Grapini afişînd cu demnitate şăgalnică ia românească pe copertele revistelor glossy, la evenimente mondene sau, în unele cazuri, în campanie electorală. Un număr impresionant de cunoscuţi şi cunoscute m-au sunat în ultimii ani să le înlesnesc legătura cu epicentrul tradiţiei vestimentare (autentice!) autohtone, aflat în incinta MŢR. Cînd îmi mai scapă, sporadic, un „şi tu?“ nevinovat, sînt pus la punct cu priviri acre, în care se citeşte simplu: „Nu-nţelegi nimic!“ Ca unul care am prins, cînd eram la grădiniţă, naţionalismul socialist al serbărilor în costume populare de la Romarta sau de la bunici, am senzaţia că înţeleg, totuşi, cîteva ceva.
Lăsată pradă moliilor cîteva decenii, după ce ultimii hipioţi au făcut pactul cu dress-code-urile corporatiste, ia a fost resuscitată ca element cu potenţial autentificator (în termenii lui Handler şi Linnekin) şi s-a revărsat în aproape toate cotloanele peisajului cultural autohton şi a devenit instrumentul autentificarii unui sine sensibil la natura şi patriotismul activat de procesele standardizării aduse de aderarea la Uniunea Europeană. Sacerdoţii ei îi descoperă moaştele în fotografiile interbelice, în albume rare, în fotografii de familie şi le dau cu tifla ageamiilor care nu discriminează între semnele (cuvînt-cheie în arsenalul semantic specific) iei autentice şi cele poluante ale iei de consum. Şi, ca orice alt obiect de consum, la blouse roumaine este supusă proceselor inerente ale hibridizării care pun în dialog universul fantasmat al trecutului cu cel al prezentului, în permanenţă reconfigurat de dinamicile globale. O ilustrare interesantă oferă, în acest sens, „atelierul-şezătoare“ Mîndra Chic: „Un studio de creaţie unic, autentic, românesc, în care se realizează un fusion old/new, fără pretenţii de absolut... Un soi de concentrat artistic neaoş, croit pe tipar modern. Redescoperim şi preţuim pînza autentică, o recreăm, o dichisim, o celebrăm urban & contemporan, o promovăm şi o ridicăm la rang de artă, alături de vorbele noastre vechi, de duh.“ Un univers retoric nu foarte departe de cel exprimat de un sătean din Pucheni, într-o discuţie despre recenta rusticizare a gospodăriei rurale, cu Corina Cimpoieru: „Sîntem în pas cu moda şi în urmă la vechea tradiţie.“
În fapt, rusticul şi revitalizarea produselor tradiţionale, în formule simple sau fusion, au precedat şi au fertilizat terenul pentru apariţia semnelor cusute ale iei. Eric Hobsbawm leagă procesele de revitalizare/reinventare a tradiţiilor, cum sînt cele de mai sus, de momentele de criză care pot fi domesticite prin intermediul miturilor fondatoare. O parte din muzica de fond a acestor momente, în cazul românesc, a fost asigurată inspirat de seria interminabilă de reclame produse (cu un fel de monopol deţinut de McCann Erickson Romania – un exemplu: campania Marea Unire Digitală în parteneriat cu ROM Autentic) care metabolizează, în diferite formule, autohtonismul reactiv. Dantela de inspiraţie la blouse roumaine de pe afişele cu care PSD a defilat, recent, în campania pentru europarlamentare este cheia de boltă a unui fenomen cultural din ce în ce mai bogat în resurse de mobilizare a ceea ce Michael Billig numea, în mod inspirat, banal nationalism. Semnele iei au, în aceste condiţii, toate datele unei declaraţii de gust care se substituie, în aceeaşi măsură, unui drapel la purtător.
Bogdan Iancu este antropolog şi predă la SNSPA. Volumul său de poezie, Fata din lift, a fost reeditat anul acesta la Editura ART, cu ilustraţii de Mircea Pop.