Partidul Pietonilor
Mersul pe jos face piciorul frumos, spune o vorbă din bătrîni. Astăzi, spunem: mersul pe jos e periculos. Într-adevăr, deplasarea pe trotuar a devenit o aventură. Gropi, porțiuni neasfaltate, guri de canal neacoperite, pavele care se clatină, mobilier urban șui, panouri publicitare – iată doar cîteva surprize care fac din plimbare o cursă cu obstacole. În plus, pe alei, printre blocuri, sute de mașini sînt parcate nonșalant pe trotuar, ca la expoziție, și îl obligă pe pietonul aventuros să meargă mai mult pe carosabil, expus pericolelor de accidentare.
Cum s-a ajuns aici? Imediat după 1990, numărul de autovehicule personale a început să crească vertiginos. Infrastructura urbană nu s a dezvoltat pe măsura parcului auto: în orașele mari, numărul de parcări disponibile e de multe ori mai mic decît cel al mașinilor. În multe locuri nici nu se poate face mare lucru: lățimea bulevardelor, a străzilor și a trotuarelor nu a fost dimensionată pentru traficul de acum. Apoi, edilii au permis construirea de imobile noi fără garanţii că dezvoltatorii vor amenaja și parcările necesare pentru proiectele imobiliare. În felul acesta, în anumite zone, densitatea maşinilor a crescut mult peste posibilităţile efective de organizare a unor spaţii de parcare. Privatizarea spaţiilor publice s-a produs prin complicitatea autorităţilor, a dezvoltatorilor privaţi şi, pînă la urmă, chiar şi a beneficiarilor acestor construcţii, care ştiu foarte bine că în preţul pe care îl plătesc nu au cum să intre şi locurile de parcare. Nenumărate asemenea clădiri de birouri atrag zilnic sute de oameni care, cînd vin cu maşinile personale, şi le lasă pe spaţiul destinat pietonilor. E, aici, și o chestiune de responsabilitate personală. Mulţi oameni ştiu de la bun început, atunci cînd hotărăsc să-şi achiziţioneze o maşină personală, că nu dispun de un loc de parcare şi că vor fi nevoiţi să o gareze pe trotuar. Alţii nici măcar nu-şi pun problema. Iar Poliția nu intervine pentru a penaliza parcările neregulamentare. Trotuarul a rămas al nimănui – adică al automobiliștilor. Orașul, cu totul, a devenit doar un loc de parcare.
Prin anii ’90 a funcționat, în România, Partidul Automobiliștilor. Dar n-a existat niciodată un partid al pietonilor. Cred că a venit vremea lui. Nu-mi fac griji cu privire la recrutarea membrilor: pietoni sîntem cu toții. Iar Dosarul de față ar putea constitui baza pentru doctrină.
Ilustraţie de Ion BARBU