Parlamentul britanic: între retorică și dezbatere de substanță

1 decembrie 2020   Tema săptămînii

„Order, order!”, este apelul la ordine al Speaker-ului – deputatul ce prezidează lucrările Camerei Comunelor – Camera inferioară a Parlamentului britanic, acolo unde rezidă, în ultimă instanță, puterea în stat. Inițiată de Simon de Monfort în 1265, Camera Comunelor a fost denumită și „mama tuturor parlamentelor”, iar lucrările sale reprezintă un amestec de tradiție, retorică, dar și exemplu de dezbatere publică de cea mai înaltă calitate. Speaker-ul, termen greu traductibil în limba română, nu este de fapt președintele Camerei, el avînd obligația unei imparțialități absolute, care nu se regăsește în nici un alt parlament din lume.

Este interesant că, după moțiunea de realegere a sa la începutul unui nou mandat parlamentar, deputații îl trag pe Speaker-ul reticent pînă la scaunul său. Acest obicei își are rădăcinile în funcția originală a Speaker-ului de a comunica monarhului opiniile Camerei Comunelor confruntîndu-se potențial cu mînia suveranului.

Contrar unei afirmații deseori repetate, nici un Speaker nu a fost executat vreodată pentru acțiunile sale în această calitate. Șase foști Speaker-i au fost executați (uneori la mulți ani după mandatul lor); pentru cinci dintre aceștia, execuția s-a datorat asocierii lor strînse cu un fost suveran după succesiunea la tron a unui nou monarh. Speaker-ul are misiunea, uneori dificilă, de a menține ordinea într-o Cameră cu 650 de deputați, cu Guvernul și partidul majoritar în dreapta sa și cu Opoziția în partea stîngă.

Dezbateri aprinse

Guvernul, mai ales cînd are o majoritate confortabilă, controlează ordinea de zi, dar comportamentul deputaților este reglementat prin cutumă și, în ultimii ani, prin înăsprirea reglementărilor privind declarațiile de interese, în special după scandalul privind deconturile false din 2008-2009. De multe ori dezbaterile sînt previzibile, atunci cînd proiectele de lege introduse de Guvern nu au prea mulți disidenți în rîndul majorității și votul e disciplinat. Oricum, esențialul muncii parlamentarilor se desfășoară în comisii, acolo unde presa nu are acces.

Există însă și proiecte de lege, cum ar fi cele privind Brexit, noua lege a imigrației sau impunerea carantinei, la care intervențiile multor deputați, atît ai majorității, cît și ai Opoziției, sînt pline de substanță și exprimă un punct de vedere mai degrabă personal decît pe linia partidului din care fac parte.

Un punct de atracție îl constituie interpelările adresate prim-ministrului, care au loc în fiecare miercuri și care încep cu un duel retoric între premier, totodată liderul partidului de guvernămînt, și liderul Opoziției, așezat la trei metri în fața sa, și continuă cu întrebări din partea deputaților de ambele părți ale Camerei – adeseori ridicări de minge la fileu din partea deputaților Puterii și provocatoare din partea Opoziției.

Schimburile de replici sînt adeseori aprinse, uneori pline de ironie și chiar sarcasm, la limita curtoaziei impuse de cutumele parlamentare, și de aceea rolului Speaker-ului este foarte important, el cerînd uneori retragerea unor cuvinte, pronunțînd evacuarea din sală a deputaților recalcitranți sau chiar suspendarea lor pe un termen determinat. În ultimii ani, acest duel retoric a scăzut în importanță ca măsură a abilității celor doi lideri, dată fiind și fragmentarea mass-media și folosirea tot mai frecventă de către politicieni a rețelelor sociale pentru a face declarații de natură politică.

Dezbateri politicoase

Camera Lorzilor – camera superioară a Parlamentului –, cu începuturi în 1295, care numără actualmente 798 de membri, majoritatea numiți pe viață, și un mic număr de lorzi ereditari, este un loc al dezbaterii politicoase și al argumentației elegante. Lorzii sînt nu doar foști politicieni retrași din Camera Comunelor, dar adeseori personalități marcante ale vieții publice, experți într-un anumit domeniu și nu arareori Camera superioară amendează substanțial proiectele de lege trimise din Camera Comunelor.

În această navetă, care teoretic se poate transforma într-un ping-pong parlamentar pînă se ajunge la o înțelegere pe un text identic, Camera Lorzilor, unde nici un partid nu are majoritate, trebuie întotdeauna să țină cont că este numită și să nu întindă coarda prea mult în fața Camerei Comunelor. Aceasta din urmă este aleasă prin vot direct și, prin cutumă constituțională, Camera Lorzilor nu se opune proiectelor de lege care fac parte din manifestul electoral al partidului majoritar. În caz de blocaj, care se întîmplă extrem de rar, Guvernul poate invoca Parliament Act din 1949 care prevede că, în caz de divergență nerezolvată la un proiect de lege, în termen de un an intră în vigoare varianta Camerei Comunelor.

În concluzie, Parlamentul britanic este un loc al dezbaterii publice de înaltă calitate, chiar în condițiile în care imaginea politicienilor s-a degradat în ultimele decenii odată cu deschiderea către societate, printr-o mai mare transparență și răspundere.

Petru Clej este jurnalist, corespondent RFI România la Londra.

Foto: wikimedia commons

Mai multe