Pariu pe cursul valutelor
Cine nu s-a visat, măcar o dată, drept mare speculator la bursă? Atacul reuşit asupra lirei sterline l-a transformat pe George Soros într-un idol. Gordon Gekko din celebra serie de film Wall Street, creionat în scenariu ca un fel de rău suprem, este perceput de public drept un personaj pozitiv. Lăsînd ipocrizia deoparte, avem cu toţii mai multă sau mai puţină admiraţie – ori un sentiment amestecat de admiraţie şi invidie – pentru oamenii care au abilitatea de a face bani fără efort. Specula, fie că e cu acţiuni, cu valute ori mărfuri, are o doză de farmec irezistibil: profit fără responsabilităţi morale ataşate. Acum mai mulţi ani, la o petrecere, un tip, auzind că lucrez la o revistă economică, mă ia deoparte şi, foarte conspirativ, îmi dă o carte de vizită. Noul meu amic avea un prieten plin de cash (tocmai vînduse pe bani mulţi un business) şi împreună jucau pe Forex. Ar fi dorit să ştie – „ai şi tu un comision“ – diverse chestii din mediul economic, înainte de a se întîmpla, presupunînd că un ziarist are acces la informaţii confidenţiale înaintea publicului larg. Habar n-aveam ce vorbea omul ăsta, iar Forex îmi părea un termen din chineză. Lucrurile s-au schimbat între timp.
Zilele acestea e mai uşor ca niciodată să fii speculant financiar. Nu trebuie să ştii cîte galioane au scufundat furtunile, pentru a cumpăra în avans anume mirodenii. Nu ai nevoie de multe milioane la purtător ca să poţi intra în joc; ori de relaţii sus-puse. Nici măcar de diplomă de bacalaureat n-ai nevoie. Tot ce trebuie să faci ca să intri în elita speculanţilor financiari este să deschizi un cont Forex şi să caşti bine ochii. Cel puţin asta spun reclamele. Dacă pînă şi vînzătoare aia, Maria, a reuşit să ducă acasă 3000 de euro într-o zi, noi ce cusur am avea?
Piaţa Foreign Exchanges – bursa valutelor, sau cum vreţi s-o numiţi – nu este o noutate. Nou este doar accesul facil, iar prin asta înţeleg faptul că pe piaţă pot intra şi oameni obişnuiţi, cu bugete obişnuite. Principalii actori ai Forex sînt băncile mari ale lumii, băncile naţionale, fondurile de investiţii, marile companii multinaţionale şi speculatorii. În ultima categorie aţi intra, dacă aţi începe să tranzacţionaţi valute. Minimum de fonduri necesar este 500 de euro, însă, ca să înţelegi ceva din poveste, ai nevoie de 3000-5000 de euro. Chiar şi aşa, suma este insignifiantă avînd în vedere nivelul de variaţie al valutelor, de multe ori schimbîndu-se doar a doua şi a treia cifră de după virgulă. Jucînd doar suma propriu-zisă, aţi putea eventual cîştiga sau pierde cîţiva euro. Aici intervine levierul (leverage) pe care-l oferă brokerii, furnizorii platformelor de tranzacţionare. Cei 5000 de euro ai voştri dau dreptul la a tranzacţiona 500.000 de euro. Zecimalele înseamnă deja sute sau mii de euro. Este mai profitabil, dar şi foarte riscant. Banii aduşi de acasă înseamnă doar 1% din întreaga sumă şi sînt foarte, foarte uşor de pierdut. Dacă nu aţi deschis o opţiune „stop loss“ la o anumită sumă, investiţia se poate evapora în cîteva minute. Iar brokerul vă închide contul imediat ce acesta a ajuns la zero. Ca să revii în joc, trebuie să depui alţi bani. Alt avantaj e că poţi intra în piaţă direct printr-o vînzare, adică poţi vinde o anume valută, fără ca mai întîi s-o cumperi. Întotdeauna e vorba despre o pereche valutară, gen euro-dolar, dolar-yen, leu-euro etc., la care se raportează variaţiile de cotaţie.
Cine cîştigă din Forex? Pentru marile bănci şi companii, piaţa respectivă este un instrument prin care-şi reglează mecanismele interne sau se adaptează realităţilor economice. Dacă băncile produc sau nu profit din diferenţe valutare este greu de spus, pentru că nu există nici un fel de rapoarte oficiale. La rîndul lor, marile companii folosesc Forex pentru a obţine valuta de care au nevoie la achiziţii de materii prime sau la plata salariilor în străinătate. Speculatorii sînt un efect colateral al pieţei. Mai trebuie spus că pentru marii speculatori, cei care au fonduri de milioane, Forex nu este foarte interesantă din cauza marjelor mici de profit. Cu aceeaşi investiţie se pot produce profituri mult mai mari pe piaţa derivatelor (CDS-uri) sau a comodităţilor, de exemplu.
Cum poţi cîştiga pe Forex? Relativ greu. Nu există statistici oficiale, dar se vehiculează că 90% dintre participanţi pierd. Posibilitatea tranzacţionării în timp real este o opţiune periculoasă. Ai nevoie de nervi tari să priveşti, în direct, cum îţi pleacă banii din cont. Cei mai mulţi nu rezistă şi, la un moment dat, ies din tranzacţie, preferînd o pierdere oarecare, unui dezastru. La fel, îşi autolimitează cîştigurile pentru că nu au tărie suficientă să aştepte momentul cînd variaţia de curs le aduce profit maxim şi ies repede, marcînd un cîştig mai mic.
Ca să fii jucător, ajută să ai o oarecare perspectivă economică. Dacă, ipotetic, Silvio Berlusconi ar fi prins din nou în pat cu o minoră, Italia s-ar destabiliza politic, i-ar scădea ratingul şi, prin urmare, cotaţia euro ar scădea. Ar fi bine să vinzi moneda europeană şi să cumperi dolari. Pe măsură ce procurorul italian citeşte verdictul lui Berlusconi, contul tău acumulează profit. Apoi e o chestiune de ore pînă cînd iese Jean-Claude Trichet, şeful Băncii Centrale Europene, sau vreun alt înalt oficial să spună că moneda europeană n-are nici o legătură cu pretinsul delict de sex cu minore. Este exact momentul cînd trebuie să-ţi vinzi dolarii, pentru a marca profitul. Ca să faci o „analiză“ de genul celei de mai sus nu trebuie să fii Warren Buffett şi nici nu ai nevoie de cine ştie ce informaţii. Este suficient să te uiţi la ştirile de la ora 19,00, să ai ceva bănuţi de investit şi o grămadă de noroc. Să gîndeşti nu este musai, pentru că poţi să plăteşti o firmă de brokeraj specializată să-ţi livreze zilnic analizele şi predicţiile, unor specialişti. Pentru banii de investit sînt prietenii, băncile ori contul nevestei. Norocul este, de fapt, singura condiţie sine qua non.
Cătălin Alistari este consultant editorial la revista Capital.
Legendă foto: George Soros