Părinți și copii, la UVT
Între 23 și 25 iunie, în Aula Magna a Universității de Vest din Timișoara a avut loc o nouă ediție a Conferințelor Dilema veche, co-organizată de revista noastră și de Grupul pentru Management și Mediere Culturală. Conferențiarii Daniel Funeriu, Călin Dan, Barbu Mateescu, Cătălin Ștefănescu, Adriana Babeți, Marius Lazurca și H.-R. Patapievici au răspuns invitației noastre de a se adresa publicului în cadrul general al temei „Părinți și copii. Vîrste, mode, generații”.
Conferințele s-au desfășurat cu public prezent în sală și au fost transmise live, prin diferite canale, pe Internet. În zilele acelea de iunie, s-a întîmplat să fie o caniculă teribilă la Timișoara. În fiecare dintre cele trei zile, la ora începerii programului nostru, afară erau în jur de 40° C! Chiar și pentru Timișoara, loc bizar sub aspect climateric („Avem climă mediteraneană fără Mediterana”, spune Mircea Mihăieș), obișnuit cu vara caniculară, era cu totul neobișnuit. Bineînțeles, ne-am temut că nu vom avea public, deși înscrierile prealabile (așa cer regulile stării de alertă) epuizau numărul de locuri disponibil în fiecare dintre cele trei seri. Dar una e să te înscrii pe lista de participare cu o săptămînă înainte și alta e să ieși din casă pe 40° ca să participi. Cu atît mai mult cu cît evenimentul se transmite online. Poți foarte bine să asculți conferințele din răcoarea casei tale.
Ei bine, spre surpriza noastră, publicul a venit. Eroic, am spus eu. Mai mult, am putut vedea nu puțini oameni care au venit în toate cele trei seri ale conferințelor, sfidînd de trei ori consecutiv canicula de-a dreptul ucigașă (nu glumesc, în acele zile au fost înregistrate decese din cauza căldurii). Mulțumim mult celor care au stat cu ochii pe noi prin ecranele computerelor, telefoanelor sau iPad-urilor, dar pentru timișorenii care nu ne-au lăsat să vorbim doar online, deși aveau absolut toate motivele s-o facă, facem o reverență.
Mulțumim Fundației Alber, finanțatorul principal al evenimentului, precum și celorlalți susținători: Universitatea de Vest, Casa de Cultură a Municipiului Timișoara, Teatrul German de Stat Timișoara, E-on, City of Mara, Grup West Arad și Autonom. Dar conferințele noastre au nu doar parteneri generoși, ci și prieteni, așa că adresez mulțumiri dlui rector Marilen Pirtea, dnei prorector Flavia Barna și, desigur, profesorului Mircea Mihăieș. În fine, mulțumesc lui Cătălin Lazurca, cel care construiește Conferințele Dilema veche de fiecare dată cu seriozitatea cu care un bănățean își realizează ideea.
În acest Dosar, publicăm fragmente reprezentative din conferințele invitaților. Se înțelege, acestea sînt editate pe alocuri, conform necesităților conversiei oralității în scriere. Titlurile aparțin redacției.
Foto: Ciprian Hord