Părintele Marian
"Nu e formalitate cînd doi tineri vor să se cunune" - ne spune Păritele Marian Fârtat, de la biserica Stravropoleos. Pînă la al doilea război mondial, cununia era precedată de o logodnă sau făgăduinţă. Pînă la logodnă, tinerii nu aveau voie să se afişeze împreună. Acum, mai sînt tineri care vor să se logodească, dar îi cer preotului să o facă după ce ei deja trăiesc împreună, ceea ce Biserica nu permite. De asemenea, înainte de cununie viitorii miri trebuie să se spovedească unui duhovnic: dacă nu l-au avut pînă atunci, e necesar să-şi găsească unul. După care urmează taina cununiei propriu-zise, în care preotul îi uneşte pe cei doi tineri în faţa altarului, în biserică. În timpul rugăciunilor, părintele le transmite celor care se cunună harul lui Dumnezeu, prin intermediul rugăciunilor. Tinerii se angajează, în faţa lui Dumnezeu, să aibă viaţă curată, să îndeplinească poruncile lui Hristos. Cununia este întărită de naşi - părinţii spirituali - la fel de importanţi, din perspectivă religioasă, ca şi părinţii de sînge. S-a tot comentat afirmaţia Bisericii care spune ca "bărbatul să-i fie cap femeii". Părintele Marian ne lămureşte că aceasta nu trebuie interpretată în sensul asupririi femeii de către bărbat: teama femeii faţă de bărbat are la mijloc tot iubirea - soţia se străduieşte să nu-şi mîhnească soţul, să-l protejeze. De altfel, părintele crede în împărţirea atribuţiilor casnice: bărbatul, în casă, nu e domnul care trebuie servit. Ba chiar a cunoscut cazuri în care femeia s-a străduit prea mult să-i facă acestuia pe plac, uitînd de ea însăşi; bărbatul a luat-o pe căi greşite. O cale prin care familia poate păstra acest echilibru este spovedania: ce s-a început la cununie trebuie continuat de-a lungul întregii vieţi. Duhovnicul este în măsură să-i ajute pe cei doi soţi să-şi rezolve sau, mai bine-zis, să-şi înţeleagă problemele, dar în nici un caz nu are dreptul să se amestece în viaţa lor de cuplu (aşa cum s-a întîmplat în unele cazuri). Copiii, într-o familie, sînt consideraţi darul lui Dumnezeu. Nu există reglementări stricte în această privinţă, dar Biserica nu este de acord cu contracepţia şi avorturile. De la teorie la practică e cale lungă, veţi spune. Dar Părintele Marian e un caz fericit care aplică teoria în viaţa de zi cu zi. Împreună cu soţia lui, Marieta - şi ea profesoară de religie - au o fetiţă, Irina, de 10 ani. Aceasta şi-a dorit un frate sau o soră. Al doilea copil al familiei Fârtat a trăit 6 ore. Familia a cunoscut-o, la Centrul Social pentru Copii "Sf. Dimitrie", patronat de biserica Stavropoleos, pe Andreea, pe care au luat-o la ei pentru două săptămîni, dar de atunci nu a mai plecat. Despre ea, Părintele Marian spune delicat că e "mai mică decît Irina, dar mai mare ca vîrstă". Într-adevăr, Andreea suferă de o întîrziere psiho-emoţională, din cauza vieţii de dinainte: tatăl acesteia a murit de ciroză hepatică sub ochii ei şi ai fratelui său. Doctorii spun că nu mai poate recupera. Părintele Marian are speranţe, pentru că Andreea a făcut progrese, deşi încă se mai scapă din cînd în cînd în pat, la 15 ani. Marieta şi Marian se străduiesc să nu facă discriminări între Andreea şi Irina. Cînd observă unul la altul vreo abatere, îşi atrag atenţia reciproc. De atunci, familia lor s-a mărit şi mai mult, cel puţin temporar: nepoata părintelui, a cărei mamă, sora acestuia, e plecată la muncă în Italia, stă tot la familia Fârtat, în aceleaşi două camere de bloc. Părintele Marian nu se plînge şi nu-şi pierde seninătatea: dacă-l auzi povestind cum, într-o recentă călătorie în Japonia, cînd nu găsea un loc, spunea de mai multe ori şi mai cu tărie un "Tatăl nostru", şi apoi imediat ajungea la destinaţie, ai senzaţia că totul se poate.