Otrăvuri, poţiuni şi leacuri
Ce e ştiinţă şi ce e ficţiune în opera lui Shakespeare? Pe site-ul shakespearelives.org, dedicat comemorării marelui autor, apare un articol despre otrăvurile, poţiunile magice şi leacurile întîlnite în piesele shakespeariene. Istorici, medici, chimişti şi botanişti încearcă să identifice din ce sînt compuse substanţele respective şi, mai ales, să le ghicească efectele.
În ultimul act din Romeo şi Julieta eroina foloseşte o poţiune pentru a intra într-o stare catatonică, vecină cu moartea. Se presupune că poţiunea ar fi putut avea la bază mătrăguna (atropa belladona), o plantă răspîndită în Europa. „Doza administrată ar trebui să fie foarte mică. Un singur fruct poate omorî un copil. E o plantă cu înalt grad de toxicitate. Totul depinde de cantitatea administrată, de circumstanţe şi de situaţia medicală generală a persoanei (vîrstă, greutate, starea de sănătate)“, explică Michael Heinrich de la UCL. Alte plante soporifice care ar fi putut induce efecte similare: seminţele de rogoz (ciperacee) sau omagul (aconitum napellus). Ambele sînt extrem de toxice. Dar nici una dintre ele nu are capacitatea de a induce o comă atît de profundă încît să reducă pînă la inaudibil bătăile inimii.
Crezînd-o moartă, Romeo vrea să se sinucidă şi îi cere spiţerului o otravă. (În Actul V, Scena 1: „Deci pune-aceasta-n orice băutură /Şi-o soarbe: /şi, dac-ai avea tărie cît douăzeci, / tot te-ar da gata-ndată.“ (traducere de Leon Leviţchi). La vremea aceea ar fi putut recurge la o otravă puternică, precum cianura de potasiu, sau la un extract pe bază de aconitum. Ambele substanţe produc stop respirator.
În Antoniu şi Cleopatra (Actul V, Scena 2) eroina află vestea morţii lui Antoniu şi, pentru a nu încăpea pe mîinile lui Cezar, vrea să se sinucidă. Metoda: muşcătura de aspidă. Prin aspide se înţelege o varietate de şerpi veninoşi din regiunea Nilului. Cleopatra cunoştea efectele veninului de şarpe. Pentru a-l testa, îl administrase unor criminali condamnaţi la moarte. Există patru tipuri de venin de şarpe: proteolitic (afectează structura moleculară în zona muşcăturii), hemotoxic (afectează sistemul cardiovascular), neurotoxic (afectează sistemul nervos) şi citotoxic (efecte locale în zona muşcăturii). Cel mai probabil, Cleopatra ar fi folosit un venin de aspidă neurotoxic şi citotoxic. Substanţa opreşte mai întîi semnalele nervoase către muşchi apoi către inimă şi plămîni. Victima moare în urma stopului cardio-respirator.
(Sursa: http://www.shakespearelives.org)