Orice mare oraș e un balaur

22 decembrie 2021   Tema săptămînii

Recunosc, mereu am considerat Bucureștiul, orașul în care m-am născut, un oraș „urît”, însă nu într-un sens malign, nu era acel tip de urîțenie care nu s-ar fi putut cosmetiza la un moment dat. Dar să reformulez... Un oraș neîngrijit, un oraș mizerabil, pe alocuri, un oraș sufocant, un oraș care nu-ți oferă un trai confortabil, un oraș eterogen în care un anumit farmec sau specific ies la iveală doar la răstimpuri și într-un mod cu totul neașteptat. Totuși, un oraș mare în care poți să-ți păstrezi anonimatul și în același timp să te regăsești pe tine în anumite spații care aparțin orașului. Bucureștiul nu e un exemplu bun, a fost zdravăn mutilat în timpul regimului comunist și, din păcate, și după aceea, din cauza unor administrații proaste. Pe de altă parte, mă întreb ce aș face dacă aș avea pe mînă, ca primar, de pildă, un astfel de „balaur”. De unde aș începe să mă lupt cu el? Ce capete aș tăia? Este problema tuturor marilor metropole, însă se pare că la alții tăierea de capete sau cosmetizarea lor funcționează. Să luăm, de pildă, orașul Berlin, care pentru mine rămîne number 1 în topul capitalelor europene (pe care le-am vizitat). În nici una dintre vizitele mele la Berlin nu mi s-a părut că am de-a face cu un oraș „frumos”. În schimb, de fiecare dată m-am bucurat de un oraș interesant, viu și funcțional. Funcțional mai ales din punct de vedere al transportului în comun, trenurile S-bahn mi s-au părut un soi de artere vitale ale orașului, prin care orașul respiră. „Respiră” și prin spațiile verzi generoase, și prin pistele lui pentru biciclete. Ce mi-a mai plăcut mult la Berlin a fost descentralizarea – nu există un centru al orașului, ci mai multe centre. Sociale, culturale etc. Nu găsești turiști îngrămădiți pe patru străduțe ca în Centrul Vechi din București, turiștii circulă dintr-o parte în alta, pot găsi ceva interesant de făcut și în cartiere. Iar traficul... da, traficul e lejer, am fost cu mașina personală la Berlin, la o filmare, și ni s-a părut doar o plimbare printr-o poiană cu narcise. Și Viena m-a impresionat, însă nu neapărat pentru că este un oraș „frumos”. Am locuit la o pensiune chiar în centru, era vară și dormeam cu ferestrele deschise. În patru zile, am învățat pe de rost ritmul orașului. Mașinile de salubritate treceau pe la șase, curățau străzile, le auzeai huruitul specific. Apoi, între ora 7 și 8, erau oamenii care plecau la lucru, auzeai mașinile și pașii pe caldarîm, glasuri, forfotă, zgomotul străzii propriu-zis. Începînd cu ora 9 era o liniștite desăvîrșită, se auzeau păsările, parcă eram în pădure, în plin centru al unei capitale europene, fiecare ajunsese unde avea de ajuns, oamenii munceau, orașul era „abandonat” turiștilor. Și la Madrid am fost surprinsă – am ajuns pe la zece seara și am „aterizat” direct în centru, pe Gran Via, un bulevard principal. Oamenii ieșiseră în oraș, se strigau unii pe alții de pe-o parte pe cealaltă a străzii, întreg orașul era un vuiet de nedescris, chiar mă întrebam cum voi dormi, aveam ferestrele camerei de hotel chiar spre bulevard. Puțin după miezul nopții, vuietul a încetat exact așa cum începuse și am auzit din nou mașinile de salubritate care spălau străzile. A doua, zi, orașul a luat-o de la capăt, la fel de efervescent. La Paris am fost fascinată de metroul care mi s-a părut un spectacol în sine, galerii de cîrtiță săpate sub un oraș prin definiție „frumos”, îmbulzeală, muzică și multă interacțiune socială, cartiere întregi ale Parisului se mutau dintr-o parte în alta în subteran.

Nu mai cred că există orașe urîte și orașe frumoase... orice spațiu citadin poate căpăta o identitate și o strălucire cu o bună administrație și, desigur, cu aportul locuitorilor săi. Atunci cînd locuitorilor nu le pasă, nu-și doresc să valorifice și să contribuie la spațiul acesta public care de fapt e al lor, nu doresc să „transforme” orașul lor în a good place to live, totul se duce de rîpă.

Mai multe