Orbán la butoane

Oare există un stat în Europa în care majoritatea votanților ar fi de acord ca Uniunea Europeană să poată dispune şi fără consimțămîntul Parlamentului autohton relocarea obligatorie în țara respectivă a unor persoane de altă cetățenie? Nu cred. Desigur, știm foarte bine că întrebarea care a fost formulată de guvernul ungar la referendumul din 2 octombrie se referea la cotele obligatorii de relocare a refugiaților, sau, mai pe larg, dacă cetățenii Ungariei vor sau nu imigranți în țară. Însă din simpla întrebare nu a reieșit acest lucru, ceea ce înseamnă că persoanele de altă cetățenie decît cea ungară pot fi orice. Imigranți, teroriști, pedofili sau hoți. Sau toți cei menționați anterior laolaltă. Căci cam asta a sugerat campania care a precedat consultarea populară.

Mai pe scurt, am avut de-a face cu populismul pur care poate fi prezentat ca exemplu în manualele de politologie. Dacă vrei să fii sigur că poți întări capitalul tău politic, formulează inteligent o întrebare cu care nu poți să dai greș la marea majoritate a populației. Fără a intra în detaliile referendumului – care a fost unul nevalidat, cu o participare sub 50%, dar cu o majoritate zdrobitoare, de 98% din voturi, în favoarea poziției cabinetului de dreapta condus de Viktor Orbán – și în cunoștința campaniei dure, cu accente naționaliste și anti-islam, care a precedat consultarea populară, putem afirma fără dubii că populismul a ajuns la apogeu în Ungaria.

Aici trebuie menționat repede faptul că nu Orbán a început acest mod de a face politică. În Ungaria, prima victimă a populismului accentuat a fost chiar actualul premier. La sfîrșitul primului mandat la putere, în 2002, Orbán și partidul sau, Fidesz, au pierdut alegerile în fața socialiștilor după ce candidatul la poziția de șef al guvernului, Péter Medgyessy, a promis o majorare cu 50% a salariilor bugetarilor. Nici în perioada guvernării de stînga al lui Ferenc Gyurcsány nu s-a dus lipsă de populism. La referendumul din 5 decembrie 2004 pe tema privatizării spitalelor, respectiv dubla cetățenie a maghiarilor din statele învecinate Ungariei, liderul socialist de atunci a derulat o campanie prin care a încercat să alarmeze populația, prin propagarea unei eventuale imigrații în masă a românilor care ar fi afectat grav piața forței de muncă.

Viktor Orbán, revenit la putere în 2010 – învățînd din succesele retoricii cu tentă populistă a socialiștilor –, a decis că se va folosi la maximum de comunicarea simplă care are drept țintă necesitățile, temerile omului de rînd. Mai întîi, teama cea mare a fost cauzată de situația economică, una precară, cauzată de criza globală, dar și de o guvernare socialistă defectuoasă. După ce Orbán, cu o majoritate de două treimi în Parlament, a schimbat tot ce se putea – inclusiv Constituția –, a ajuns rapid o țintă a „Bruxelles-ului“. Acest nume de oraș, sub umbra căruia a apărut din acel moment diavolul cu copite, care este incapabil să rezolve probleme, dar care este gata să înfigă un cuțit în spatele Ungariei. Viktor Orbán a găsit în „Bruxelles“ cauza tuturor problemelor, țapul ispășitor. Împotriva căruia maghiarii trebuie neapărat să înceapă un război de eliberare. Cu comandantul pe măsură. Sigur, accentele populiste nu înseamnă că premierul ungar a inventat o problemă care nu exista. Cunoaștem foarte bine criza decizională a Uniunii Europene și nemulțumirea crescîndă în rîndurile oamenilor, cauzată de acest lucru.

După victoria din alegerile din 2014, Orbán și staff-ul său de campanie – simțind perfect momentul adecvat – au aruncat pe piața politică tema imigrației cu mult înainte de apariția refugiaților la granițele Ungariei. Cînd imigranții au ajuns în țară, temerile populației erau deja inflamate la maximum. Iar Orbán a ieșit pe scenă cu rezolvarea: gardul. Zis și făcut. După ridicarea gardului, Ungaria a fost ocolită de valul imigranților. Comandantul care își apără patria și nu se teme de urletele amenințătoare venite din Bruxelles-ul depășit de situație a învins. Cine nu e cu noi este de partea celorlalți, a dușmanilor din UE, a imigranților posibili teroriști, a celor a căror religie le permite să aibă mai multe soții. O retorică clară și eficientă pentru mobilizarea votanților fideli. Dar nu mai mult. Referendumul a fost un semi-eșec surprinzător pentru Viktor Orbán, în condițiile în care rata de participare a fost una scăzută. Acum, marea întrebare este dacă guvernul și partidul Fidesz vor continua nuanțarea temei imigranților pînă la alegerile din 2018 sau vor fi nevoiți să găsească și alte subiecte care pot fi comunicate prin metode populiste.

Vom afla răspunsul curînd. Mult mai repede decît putem noi să ne formăm o părere fără echivoc referitoare la profilul politic al lui Orbán. Avem de-a face cu un populist desăvîrșit, care face orice pentru a rămane la putere, un profesionist în comunicare, un politician pursînge care simte pulsul poporului său, un refomator al Uniunii Europene, glasul care după o vreme va domina în majoritatea statelor de pe bătrînul continent? 

István Pataky este jurnalist și corespondent RFI la Budapesta.