„Orașul este al oamenilor“ - trei întrebări pentru Dominic FRITZ, primarul Timișoarei
De ce a fost nevoie de înființarea unui Centru de Proiecte în subordinea Primăriei care să preia (o parte din) atribuțiile Asociației Timișoara – Capitală Culturală 2021?
Misiunea Centrului este de a încuraja și susține prin finanțări nerambursabile inițiative din comunitate menite să contribuie la creșterea calității vieții în Timișoara. Domeniile de finanțare sînt multiple. Cultura este cel mai important din această listă, inclusiv datorită titlului de Capitală Europeană a Culturii, însă Centrul acordă finanțări și pentru educație, tineret, sport, mediu, implicare civică și socială. Iar dincolo de acordarea de finanțări, Centrul are și misiunea de a stimula și crește capacitatea comunităților locale de a se implica în viața orașului, de a-i încuraja pe timișoreni să fie parte activă din viața cartierelor lor. Orașul este al oamenilor, iar Centrul de Proiecte creează cadrul prin care timișorenii pot adresa, alături de Primărie, deopotrivă probleme și oportunități ale Timișoarei. Așadar, înființarea Centrului de Proiecte nu a avut nici o legătură cu Asociația, ci este parte din viziunea de dezvoltare a orașului prin implicarea comunității în creșterea bunăstării vieții în oraș. Specific pentru programul cultural Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii, Centrul de Proiecte a creat cadrul de finanțare transparentă, unitară, dar și flexibilă, adaptată nevoilor proiectelor care compun acest program cultural aparte. Operatorii culturali și instituțiile de cultură sînt actorii-cheie pentru dezvoltarea și derularea acestuia și care acum, prin Centrul de Proiecte, sînt sprijiniți și încurajați să lucreze împreună, să gîndească la scară europeană, să se dezvolte și să își asume valorificarea oportunității titlului european și schimbarea orașului prin cultură. Pe aceleași principii de deschidere și transparență, la Centrul de Proiecte s-a format recent echipa independentă de profesioniști care, pentru timpul scurt rămas pînă la deschiderea anului 2023, și-a asumat analiza stadiului programului cultural și revizuirea lui la contextul pandemic și capacitățile realiste de livrare, în acord cu angajamentele dosarului de candidatură și care au adus titlul Timișoarei. Am toată încrederea în profesionalismul acestei echipe și în capacitatea noastră, a tuturor, decidenți, operatori, instituții, cetățeni, de a ne (re)uni energiile pentru livrarea cu succes a anului Capitalei Europene a Culturii, anul Timișoarei și al României pe scena Europei.
Cum veți asigura corelarea instituțiilor angajate în finanțarea și organizarea propriu-zisă a evenimentelor (Primărie, Consiliul Județean, Ministerul Culturii etc.)?
Cel mai important lucru acum este adaptarea cadrului legislativ pentru implementarea programului Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii. În acest sens, lucrăm intens împreună cu echipele de specialitate ale Ministerului Culturii și ale Consiliului Județean Timiș, continuînd munca inițiată pe textul OUG42/2019 din august 2021. Amendarea acesteia a fost întîrziată de criza politică și guvernamentală, însă am convingerea că sîntem pe drumul cel bun și în scurt timp vom avea acel cadru legislativ care să reglementeze finanțarea multianuală, responsabilitățile celor trei mari finanțatori publici și modalitatea lor de colaborare pentru un an european cultural de succes pentru Timișoara și România.
Care sînt, acum, prioritățile în raport cu programul cultural anunțat în dosarul de candidatură?
Programul cultural pentru anul 2021 a fost deblocat prin finanțarea proiectelor de către Centrul de Proiecte, ocazie cu care s-a realizat și o primă cartografiere a proiectelor care compun programul cultural Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii. Pornind de aici, echipa curatorială atrasă la Centrul de Proiecte a realizat o analiză în profunzime a stării actuale a programului cultural prin raportare la angajamentele din dosarul de candidatură. Pe baza acesteia, echipa curatorială va propune programul cultural revizuit la contextul pandemic și la noul an de deținere a titlului european de către Timișoara. Acest program este revizuit prin dialog constant cu partenerii dosarului de candidatură și alți reprezentanți ai sectorului cultural și va fi în scurt timp prezentat partenerilor publici – Ministerul Culturii și CJT, comitetului european de monitorizare și, desigur, opiniei publice.
interviu realizat de Matei MARTIN