Omul sfințește locul?

10 august 2022   Tema săptămînii

În urmă cu mulți ani, cînd colindam țara după „subiecte” jurnalistice, mi-am dat seama cît de important este locul într-un reportaj. Se întîmpla de multe ori ca locul în sine, istoria lui să reprezinte un „subiect”. Atunci trebuia să stau mai multe zile ca să mă acomodez cu locul, să-l înțeleg, să pot descrie în cuvinte, să nu fie doar o perspectivă superficială asupra locului. Locul în sine înseamnă atmosferă, începînd de la amplasarea lui, spațiul geografic, peisaj – de pildă, un sat de munte este cu totul diferit față de unul de cîmpie, marea imprimă locurilor de pe coastă o cu totul altă stare, un rîu poate transforma în mod radical o așezare pe care o traversează. Apoi urmează spațiul construit, adică modul în care s-au folosit oamenii de acel loc. Arhitectura lui. Într-un fel arată un sat din Ardeal, în alt fel unul din cîmpia Bărăganului. Dacă ești într-o zonă de dealuri, vei întîlni vii și livezi, la cîmpie casele sînt mai adunate, înșirate pe marginea drumului principal – care înseamnă negoț, legătura locului respectiv cu lumea cea largă –, la mare principala activitate se desfășoară în jurul unui port, cetatea inițială și/sau biserica sînt amplasate întotdeauna sus, pe colină, din motive strategice etc. Orice loc are un centru, acolo unde trăiesc oameni mai înstăriți, casele sînt mai frumoase, aici se află și clădirile administrative, și o periferie destinată inițial săracilor, deși în ultima vreme există tendința ca tocmai oamenii înstăriți să migreze spre periferie, sufocați de aglomerația din centru, așa apar suburbiile care nu mai fac parte din întreg, sînt niște locuri în sine. Colindînd prin țară, așa cum spuneam, am descoperit cît de mult a urîțit comunismul niște locuri care își aveau un rost al lor, cum a schimbat, de exemplu, utilitatea locului prin construirea de fabrici și uzine, unele sate au fost ridicate la rangul de oraș, de municipiu, astăzi în părăsire (locurile unde trăiește o populație îmbătrînită sînt altfel, desigur, decît locurile populate de tineri). Pînă și în Maramureș, un loc cu un specific al construirii, am văzut blocuri socialiste ridicate chiar în vatra satului. Noul capitalism a urîțit din nou locurile, însă de data aceasta vina nu a fost a vreunui regim, ci a oamenilor care le locuiau și care nu au o educație estetică, nu știu să păstreze specificul, nu-i interesează. Vile kitsch cu cîte patru etaje, vopsite în roz, au înlocuit casele tradiționale, casa bătrînească era privită cu dispreț. Faimoasele porți maramureșene au fost înlăturate pentru că nu mai corespundeau noului, vieții moderne, apoi de cîțiva ani a început o întreagă campanie de reabilitare a lor, pentru că localnicii și-au dat seama că dau bine pentru turiști. În locurile turistice cum sînt cele de la mare s-a construit haotic și fără nici o gîndire. La fel și în marile orașe. Atmosfera de odinioară a locurilor se pierde, ele nu mai există decît în memoria unor generații sau în cel mai bun caz în fotografii. Locurile din memorie nici nu mai sînt niște locuri reale, aici începe deja ficțiunea. Locul idilic al copilăriei e un loc fictiv. Locurile povestite se transformă în literatură. De fapt, nu putem vorbi despre un loc fără a vorbi despre amprenta pe care omul și-a pus-o, într-un fel sau altul, asupra lui. Omul sfințește locul? Nu este valabil întotdeauna, oamenii pot distruge un loc, îl pot transforma atît de mult încît acesta să devină de nerecunoscut. Pentru că locul reprezintă în primul rînd oamenii locului. Orice loc poate avea un farmec al său, mai ales locurile de care ne leagă amintiri. Un loc banal, dar cu oameni calzi, primitori, devine în memorie un loc minunat, la fel cum un loc unde am avut experiențe proaste legate de oamenii de acolo se poate transforma într-un loc detestabil. Totuși, ce înseamnă pînă la urmă spiritul locului? Despre toate acestea vom discuta în Dosarul de față.      

Mai multe