Omisiuni

6 octombrie 2006   Tema săptămînii

Aş vrea să-mi încep scurta pledoarie pentru corectitudine făcînd o rapidă şi pilduitoare incursiune printre concluziile autopsiilor a două capre din vecini. Nu de alta, dar nefiind vorba de ograda noastră, bisturiul a fost mai ascuţit, mîna - mai sigură şi mai neiertătoare. Trebuie subliniat că interesul nu este acela de a discuta justeţea sau calitatea autopsiilor, ci doar de a le folosi într-o comparaţie, într-o analogie. Iată, pe scurt, despre ce este vorba: 1. Ziarul Ziua, 8 septembrie 2006, articolul "Manualul otrăvit". Se discută despre manualul de istorie "integrată" din Republica Moldova. Acesta "nu pomeneşte nimic despre etnogeneza poporului român, despre limba şi istoria românilor", cele cîteva referiri fiind considerate tendenţioase, promovînd xenofobia şi intoleranţa. Lipseşte "substanţa ştiinţifică" şi conformă "adevărului istoric recunoscut", încercîndu-se impunerea unei istorii surogat. Acest "manual de politică antiromânească" susţine "genocidul etnico-cultural" dintr-o "provincie românească aflată într-o gravă criză identitară". Se consideră că lipsa de reacţie din partea statului român reprezintă un "cec în alb dat politicilor de deznaţionalizare". 2. Dilema veche, nr. 134, articolul "Culoarea profesioniştilor". O discuţie interesantă pe marginea schimbării culorii prezentatorului celui mai important jurnal de ştiri de la un post francez de televiziune. Sînt folosite formulări potrivite cu subiectul, ca "apartheid mental" şi se atrage atenţia asupra "crizei de la periferii" sau a "bantustanelor ce dau în clocot pe lîngă marile oraşe" franceze. Se vede din frazele de mai sus cum discuţiile despre manualele de istorie de peste Prut sau despre apartheid-ul de pe Sena se pot face sincer, fără menajamente, fără teamă de cuvintele grele. Aş putea oare încerca acelaşi lucru şi pe malurile Dîmboviţei? Aş putea acuza apartheid-ul... aş putea atrage atenţia asupra crizei de la periferii... sau a bantustanelor ce dau în clocot pe lîngă marile oraşe, dar şi în centrul istoric al acestora... Aş putea, dar nu o fac... Aş putea spune, parafrazînd autorul din Ziua, că manualele de istoria României nu pomenesc nimic despre poporul rom, despre limba şi istoria acestuia... că ascunderea adevărului ştiinţific recunoscut conduce către un genocid etnico-cultural... avînd ca victimă populaţia romă aflată într-o gravă criză identitară... sau că lipsa de reacţie din partea statului român reprezintă un cec în alb dat politicilor de deznaţionalizare... Aş putea, dar nu o fac... Aş putea spune că profesorii de istorie încărunţiţi prin arhive şi biblioteci au ştiut dintotdeauna despre toate astea. Dar că au fost nepăsători sau rasişti, cinici sau naţionalişti extremişti. Însă au crezut, ca lăutarul ţigan imaginar al lui Cioran: "aveţi noroc cu noi, că de nu, aţi fi ultimii". Sau poate nu reacţionează decît atunci cînd Europa le-o impune, lor, o cultură mică şi complexată. Aş putea, dar nu o fac... Nu fac decît să vorbesc despre corectitudine. Şi nu acea corectitudine politică ce repugnă unora dintre intelectualii români. Este corect ca romii să fie prezenţi în manualele de istorie a României, aşa cum au fost prezenţi în Moldova lui Ştefan Răzvan, în relatările călătorilor străini despre Muntenia, în documentele Sibiului transilvan sau în România lui Antonescu sau Ceauşescu. Şi nu este corect ca tinerii romi să înveţe istoria neamului lor în seminarii sau întîlniri private, în vreme ce părinţii lor contribuabili plătesc zadarnic un Minister al Educaţiei şi Cercetării. N-ar trebui să se ascundă tinerilor neromi că "paşnicul şi ospitalierul popor român" a avut sclavi şi a ucis în Transnistria. Înţeleg ca astfel de etape istorice să nu placă, în primul rînd victimelor, dar şi celor din cealaltă parte a puştii. Dar ele sînt nişte adevăruri care trebuie spuse. Ca să fiu mai clar: vorbesc despre cinci secole de sclavie. Despre Holocaust. Despre Biserica Ortodoxă Română şi cîrdăşia ei făţişă cu Noua Dreaptă. Şi scriu toate astea cu caractere bold italice pentru că-n scris nu se poate striga!!! Trebuie să putem avea toate aceste discuţii în spaţiul public, la lumina zilei. Nu să aşteptăm ca periferiile Micului Paris să semene cu cele ale Marelui Paris. Măcar pentru că avem deja experienţa Hădăreniului şi pe cea foarte recentă a Reghinului. Încheind pe un ton ceva mai relaxat, aş propune un pariu. În perioada comunistă romii au fost prigoniţi pentru aurul lor, au existat programe ale partidului, pentru romi, ca şi preocupări ale Securităţii legate de această minoritate. Cu toate acestea, pariez că raportul din octombrie al Comisiei Prezidenţiale pentru analiza dictaturii comuniste din România nu va conţine termenul "rom". Iar miza pariului aş propune să fie măsura respectului membrilor comisiei pentru cetăţenii români de etnie romă.

Mai multe