Oamenii se mobilizează pentru probleme concrete – interviu cu Oana PREDA

18 noiembrie 2015   Tema săptămînii

Locuinţa e, prin excelenţă, spaţiu privat. Locuim însă în egală măsură şi în spaţiul public, în oraş, pe care îl învestim cu propriile noastre reprezentări ale bunei locuiri. Uneori, aceste reprezentări intră în conflict. Sau nu sînt înţelese ori asumate de autorităţi. CeRe este o organizaţie neguvernamentală care îi invită pe cetăţeni să participe la deciziile publice, să propună soluţii pentru buna locuire.

Sînt interesaţi cetăţenii să participe la deciziile publice?

E greu de vorbit despre cetăţeni ca despre un tot unitar. Încă domină „majoritatea tăcută“, dar – şi e un dar îngroşat – de unde privim noi, cei de la Centrul de Resurse pentru Participare Publică (CeRe), se vede o creştere semnificativă a interesului şi a exigenţei oamenilor în raport cu autorităţile. Din ce în ce mai mulţi oameni se organizează în grupuri de iniţiativă, trag la răspundere administraţia pentru decizii proaste, îşi cer drepturile, protestează. Recent, am admirat o mamă dintr-o comunitate de rudari (Malu Vînăt) care-şi mobilizează vecinii şi o responsabilizează pe educatoarea fetiţei ei pentru că la grădiniţa din rudărie nu se respectă programa, iar copiii de acolo nu învaţă la fel de multe precum copiii din grădiniţa la care merg majoritarii. Şi exemplele sînt din ce în ce mai multe. Încă nu avem o masă critică, dar avem cu siguranţă seminţele ei.

Şi aş mai spune aici că „interesul de a participa“ nu trebuie privit, discutat sau stimulat în abstract. Interesul cetăţenilor de a participa la deciziile publice este strîns legat de interesul concret pentru a rezolva o problemă care te afectează (şi) personal: parcul părăsit, aerul irespirabil, alocaţia prea mică. Mi-ar plăcea ca noi, ONG-urile, să descompunem concepte precum interesul general sau interesul comunităţii şi să înţelegem că oamenii nu se mobilizează de dragul democraţiei sau al unui proces decizional transparent, ci se mobilizează pentru probleme concrete, pe care ei le simt. Cel puţin la început.  

Care sînt domeniile/temele în care aţi constatat cea mai puternică implicare cetăţenească?

Pare că temele ce ţin de spaţiul în care trăim: o clădire care ne ia lumina, betonul care acoperă parcul, o stradă ne­as­fal­tată sînt cele în jurul cărora oamenii se mobilizează mai degrabă. Din păcate, alte probleme care afectează mai acut şi mai dureros nu reuşesc să catalizeze atît de bine: accesul la servicii medicale, educaţia, locuirea precară – că tot e vorba despre locuire.

Sînt mai multe cauze pentru care se întîmplă aşa. Întîi de toate, pentru că, în cazul temelor care ţin de spaţiul public, oamenii au un interlocutor mai clar şi mai uşor de contactat: de cele mai multe ori e vorba de Primărie şi de Consiliul Local. Pentru celelalte teme, interlocutorul e mult mai greu de identificat. Apoi, în jurul problemelor legate de spaţiu contează foarte mult proximitatea geografică. Fizic, e mult mai uşor să te organizezi în jurul unei probleme clar localizate.

Cauza care cîntăreşte însă cel mai greu este legată de faptul că, pentru oamenii care au probleme de subzistenţă, priorităţile sînt diferite. E greu să te întîlneşti cu vecinii şi să scrieţi împreună o petiţie sau să pregătiţi o audienţă dacă nu ştii exact ce le pui mîine copiilor pe masă. Iar dacă mai şi depinzi de un ajutor social, e încă şi mai dificil să găseşti curajul de a interveni în decizia publică.

În ce măsură sînt dispuse autorităţile publice să comunice, să se consulte cu cetăţenii pe teme legate de dezvoltarea urbană?

Depinde mult de cîtă presiune pun oamenii. Pentru multe instituţii, comportamentul parcurge următorii paşi: mai în­tîi ignoră, apoi se apără/luptă, apoi unii dintre funcţionari încep să se debaricadeze puţin cîte puţin. Un exemplu bun este sectorul 6 din Bucureşti. După cîţiva ani în care mai multe grupuri de cetăţeni au activat şi au comunicat, de la constructiv la contondent, cu Primăria, s-a deschis, în sfîrşit, uşa. Nu poţi intra mereu pe ea, dar situaţia este mult mai bună decît era acum cîţiva ani.

Care e cea mai importantă reuşită de pînă acum a unei comunităţi în relaţia cu autorităţile?

Nu spun că e cea mai mare reuşită, dar exemplul pe care vreau să-l dau este victoria Grupului „Iaşiul iubeşte teii“. Acum doi ani şi jumătate, teii de pe Bulevardul Ştefan cel Mare – simbolul oraşului – au fost tăiaţi şi înlocuiţi cu salcîmi japonezi (nişte arbuşti pitici). A apărut grupul „Iaşul iubeşte teii“ şi, după doi ani şi jumătate de luptă, Primăria a decis replantarea teilor. Prima reacţie a primarului sau a viceprimarului a fost: cinci nebuni care vor să replantez teii (citat aproximativ). Cei cinci nebuni au reuşit să construiască o adevărată mişcare, s-au mobilizat mii de oameni obişnuiţi, artişti, personalităţi, au transformat subiectul dintr-unul local într-unul naţional, au implicat experţi, media, organizaţii. Aşa au determinat autorităţile să recunoască că au luat o decizie proastă – şi asta cred eu că este victoria morală.

Cum susţine CeRe aceste iniţiative?

Principiul pe care încercăm să-l aplicăm este să nu facem noi în locul oamenilor. De fapt, pentru noi e important ca oamenii să rămînă cu nişte instrumente şi cunoştinţe pe care să le poată folosi şi fără noi, şi cu o voce mai puternică.

a consemnat Matei MARTIN

Oana Preda este director executiv al Cen­trului de Resurse pentru Participare Pu­blică (CeRe).

Mai multe