„Oamenii preferă versiunile convenabile“ – interviu cu Mirela FLORIAN
Mirela Florian a adunat într-o carte (Scrisori de pe front – Editura Martor, 2017) scrisori, jurnale și memorii ale unor participanți la Primul Război Mondial. Cartea relevă detalii despre viața și suferințele celor aflați pe front și ale rudelor rămase acasă. Războiul e astfel văzut de jos, de la nivelul individului obișnuit, și nu prin ochii istoricilor sau ai marilor strategi ai vremii. Am stat de vorbă cu autoarea cărții despre acest fel de a privi istoria unui eveniment.
În ce măsură părerile, informațiile sau viziunea generală a dvs. despre ce a însemnat Primul Război Mondial s-au schimbat după ce ați adunat și citit documente pentru alcătuirea cărții Scrisori de pe front?
A fost o modificare radicală de viziune pentru mine. Mai întîi, am realizat că acest Prim Război Mondial a fost un cataclism cu o desfăşurare şi cu urmări de o importanţă enormă pentru omenire şi, în particular, pentru români, care s-au aflat în situaţia de-a fi de ambele părţi ale baricadei. Iar această modificare a lucrat şi lucrează zi de zi în mine, chiar şi cînd mă plimb sau mai ales atunci, cînd merg prin locuri prin care am mai fost sau prin locuri noi, mă întreb oare ce se întîmpla cu fix o sută de ani înainte, dacă pe acolo s a dat vreo bătălie sau dacă şi cîţi oameni despre care nu mai ştim nimic au suferit sau au murit atunci acolo.
Apoi, aceste documente mi-au dat o perspectivă largă, prin care să pot privi altfel viaţa noastră de astăzi, cînd avem motive să ne bucurăm de o stare mult mai bună a lucrurilor. Şi, deşi munca cu sute şi sute de pagini vechi a însemnat pentru mine şi cufundarea într-o atmosferă neguroasă timp de peste doi ani, în care am făcut efortul de a-mi imagina în detaliu cum era viaţa în vremurile acelea, pot să spun că, la final, efectul a fost de răsplătire, de îmbogăţire şi, mai ales, de recunoştinţă. Sper că acelaşi lucru li se va întîmpla şi celor care citesc volumul, ba chiar mizez pe acest efect pe care nu l-am prevăzut iniţial.
Au existat mari surprize?
Firește, pentru că eu, ca atîţia alţii, ştiam mai degrabă ceea ce se învăța în perioada comunistă la orele de istorie, inclusiv faptul că lucrurile scrise în manualele de şcoală nu erau întocmai adevărate. În plus, nu cunoşteam istoria personală, în detalii, a vreunui combatant din Marele Război. Vreau să spun că istoria mare este rece, austeră, inexpresivă, în timp ce detaliile din viaţa soldaţilor sau ofiţerilor, pe care le-am aflat citind atîtea şi atîtea mărturii, descriu scene şi împrejurări punctuale, dar transmit şi stări de o intensitate rară, care te plasează în atmosfera epocii fără să vrei.
De pildă, pot să spun că nu mă aşteptam la atît de mult haos, la atîta derută, la atîta deznădejde, dar asta pentru că eu nu făcusem efortul de imaginaţie necesar. În ultima sută de ani s-a îmbunătăţit infinit modul în care oamenii pot intra în legătură unii cu alţii, pe atunci informaţiile şi veştile erau precare, circulau anapoda, ajungeau cu mari întîrzieri la destinatari, lucru care sporea dezorientarea şi şirul erorilor.
Apoi, în zilele pe care le-am petrecut la Arhivele din Cluj, unde se afla un centru al cenzurii militare, am priceput încet-încet că pur şi simplu acolo era o altă ţară, că românii de acolo aveau conştiinţa clară a apartenenţei la imperiu, fără să se gîndească la ceea ce ne închipuim noi astăzi.
Şi am avut inclusiv surpriza să aflu că în casa bunicilor mei au fost încartiruiţi nişte soldaţi dintr-o unitate rusească.
Sînt lucruri pe care vă așteptați să le găsiți în documentele cercetate și pe care totuși nu le-ați găsit?
Un lucru important pe care nu l-am regăsit în scrisori sau note de front au fost relatările despre confruntări ale românilor din Regat cu românii din Imperiul Austro-Ungar. În orice caz, am citit în jurnalul unui român din Ardeal despre impresia foarte puternică, despre şocul pe care l-a avut cînd Regatul României a intrat în război de partea cealaltă a baricadei.
Apoi, mi-ar fi plăcut să am acces la mai multe mărturii despre felul în care erau trataţi prizonierii de către autorităţile române.
Citind cartea, ai senzația că un război de o asemenea amploare e ca un fel de cataclism natural, în care oamenii depind de vremuri pe care nu le pot influența aproape deloc. Credeți că însumarea atitudinilor, a micilor gesturi mărunte, rele sau bune, ale fiecărui individ implicat, determină sensul unui asemenea fenomen istoric? Cît de importante sînt micile lucruri mărunte în tabloul general?
Cred cu tărie că există o relaţie între suma atitudinilor şi a gesturilor mici, a detaliilor şi a istoriilor personale şi marile evenimente sau ceea ce numim, cu atîta lejeritate, cotiturile istoriei. Cred de asemenea că eforturile imense din perioada Marelui Război şi pierderile omeneşti greu de cuprins cu mintea au fost, într-un fel sau altul, răsplătite.
Vi se pare că astăzi există informații sau percepții cu totul greșite despre cum a fost Primul Război Mondial?
Da, categoric, sînt şi informaţii, şi percepţii greşite, pentru că mulţi dintre noi am făcut şcoala în vremuri comuniste şi avem o falsă cunoaştere a lucrurilor. Pe deasupra, în cărţile de istorie nu găsim nici pe departe tot adevărul, ci numai o simplificare, o decupare sau o generalizare, după cum i-a convenit autorului. Şi în cazul privirii de azi asupra Marelui Război, intervine o regulă veche de cînd lumea: pe măsură ce trece timpul, oamenii sînt dispuşi să vadă doar anumite feţe ale lucrurilor, să extragă doar părţile favorabile, să ascundă gunoiul sub preş şi să se complacă în atitudinea călduţă a versiunilor convenabile.
La ce folosește să știm istoria corectă și profundă a unui asemenea eveniment?
Părerea mea personală este că ne-ar face bine această cunoaştere autentică, pe care am putea să o privim ca pe o călătorie iniţiatică, aşa cum am luat-o eu, cel puţin. Am înţelege, bunăoară, că un război atît de cumplit, o catastrofă inimaginabilă ca aceea pornită în 1914 nu e totuna cu o calamitate naturală. Cu o sută de ani în urmă n-a fost vorba de un cutremur sau de un uragan nimicitor, ci de calvarul a sute de milioane de oameni, de o agonie şi o bulversare a lumii, pe care le-au provocat chiar ei, oamenii. A intra în detaliile vremurilor de atunci ne ar da şansa, pe de-o parte, de a-i cunoaşte pe bunicii, străbunicii sau stră-străbunicii noştri, iar, pe de altă parte, ne-ar ajuta să înţelegem care e fundamentul lucrurilor, pe ce e construită viaţa noastră de acum şi pe ce ne întemeiem „adevărurile“ şi convingerile pe care le rostim cu atîta uşurinţă.
Pentru mine, rămîne starea de bucurie ce te poate cuprinde la sfîrşitul cărţii, cînd înţelegi că astăzi, oricît ar fi prezentul de tulbure ori agitat, nu trăieşti asemenea vremuri înnegurate, precum cele de atunci.
a consemnat Andrei MANOLESCU