"Oamenii de la BBC"

Nu demult, încă îi mai puteai găsi prin punctele-cheie ale Bucureştiului. Sau la redacţie, la etajul IV într-un bloc de pe strada Maria Rosetti. Erau oamenii antrenaţi ani de zile să-ţi poată spune la orice oră care sînt principalele trei ştiri ale momentului. Care gîndeau şi dezbăteau în redacţie fiecare subiect cîte o jumătate de oră. Şi care, dacă subiectul nu cădea lat, mai stăteau de vorbă încă o jumătate de zi cu toţi subiecţii implicaţi pentru a face la final o relatare sau un interviu de 150 de secunde. Informaţie concentrată, sortată şi perfect ambalată. Asta în ceea ce priveşte actualitatea. Dar mai ştiau să facă ceva, în domeniul îngust al radioului bun de arhivat. Un documentar sau un reportaj în care, în faza de producţie, fiecare clip avea cîte cinci variante, fiecare text era cîntărit la virgulă, fiecare jumătate de minut în plus era tîrguit îndelung cu editorul. Două-trei zile de muncă în patru minute de fiesta radiofonică. Şi în fine, mai aveau o apucătură. Se schimbau guverne, se primenea componenţa redacţiei, erau introduse noi formate, apăreau Internetul şi telefonia mobilă " dar "oamenii de la BBC" erau orientaţi de aceleaşi teme majore ale societăţii româneşti. Au avut o coerenţă editorială imună la efemerele farmece social-politice ale zilei/lunii/anului/mandatului, alimentată direct la problemele de fond ale ţării. O coerenţă care nu se preda la intrarea în apartamentul-redacţie, şi nici nu se scria pe tabla cu subiecte. Dar era prezentă în fiecare ştire, relatare sau interviu. Şi a venit momentul august 2008 cînd s-a produs surpriza aşteptată. Britanicii au sistat fondurile. Redacţia s-a dezmembrat, redactorii şi-au împachetat lucrurile şi au plecat. Au ajuns care pe unde. În plin baroc al cutumelor editoriale. Aici nu li se permite să întrebe autorităţile pentru că este considerat politicos ca acestea să fie lăsate să reacţioneze singure. Dincolo, au de construit în cîteva minute subiecte cu grămada, pornind de la nişte vorbe aruncate de multe ori la derută de unul sau altul dintre potentaţi. În altă parte, sînt trimişi la un curs intensiv de convertire la zeul audienţă-tiraj-profit, în care regula numărul 1 este "şochează telespectatorul/cititorul cu orice preţ!". "Oamenii de la BBC" sînt debusolaţi. Mai tot din ceea ce ştiau nu le mai e de folos. Aici, în piaţa media, contează mai mult adjectivul, nu verbul. Contează mai mult iuţeala de limbă, nu credibilitatea. Primează înfloritura de stil, nu acribia. Dar şi dinspre partea cealaltă se trăieşte o deziluzie. Pe unii i-a cuprins furnicăreala la auzul veştii că "oamenii de la BBC" sînt pe liber. "Îi luăm" " au spus repede. Dar au turnat deodată BBC-ul în bolul comun şi nu-i de mirare că "maioneza s-a tăiat" " expresia îi aparţine unei colege din presă. Alţii şi-au dat seama curînd că nu prea au ce face cu ei. Business-ul lor este acut, ritmul de presă " galopant. Şi pot presupune că, în măsura în care "oamenii de la BBC" se încăpăţînează să nu se recalifice, au concluzionat deja că "nu e mare scofală şi cu BBC-ul ăsta..." ...Şi atunci, a avut oare vreun rost? Greu de afirmat. Presa din România, cu toată posibila intenţie colonialistă a BBC-ului, şi-a construit propriul profil şi-l consolidează acum de zor. Nu m-aş repezi însă să spun că britanicii s-au grăbit ridicînd ancora de aici. Simt că şi după alţi 20 de ani de prezenţă la Bucureşti, şcoala de presă britanică tot nu ar fi lăsat urme. Ionuţ Iamandi este editor senior la Adevărul.