"O umbră de nor a pornit de la gîndul obsesiv la moarte"
De la ce a pornit povestea din O umbră de nor?
Dacă e să fiu cinstit, trebuie să spun că în capul meu lucrurile sînt foarte, dar foarte amestecate. Aşa că sursele sînt multiple şi neorganizate: gîndul obsesiv la moarte, la credinţă, Cehov, frica de moarte, un film al lui Jonas Mekas (Zefiro Torna), discuţiile telefonice cu Florin Lăzărescu, filmele lui Robert Bresson (în special Jurnalul unui preot de ţară), lecturi (neterminate) din Biblie (mai ales „Eclesiastul“ şi cîţiva psalmi), frumuseţea literară a unor rugăciuni şi dorinţa de a le oferi in extenso spectatorilor, ridicolul metafizic, uriaş, al vieţii de om văzute dintr-un anume unghi, dorinţa de a face puţină băşcălie (ipocrită) de frica de moarte, lecturi din Steinhardt, ideea aia a lui Eliade despre „camuflarea sacrului în profan“, sentimentul ciudat pe care l-am avut de fiecare dată cînd a murit cineva în bloc şi, în acest timp, în celelalte apartamente, adică la cîţiva metri de acel cadavru întins pe masă, locatarii continuau să mănînce sărmăluţe, să se uite la televizor sau să facă dragoste, Tolstoi cu Ivan Ilici, Malone murind al lui Beckett, La gueule ouverte al lui Maurice Pialat, Near Death al lui Wiseman, Strigăte şi şoapte şi Lumină de iarnă ale lui Bergman, sentimentul de repulsie pe care-l am cînd văd un sicriu, curiozitatea morbidă pe care o am pentru meseria de îmbălsămător… Şi mai pot adăuga multe alte surse ale acestei poveşti.
Dacă ar fi să spui trei lucruri despre acest film, care ar fi acestea?
Aş spune aşa, în engleză, ca pe coperţile DVD-urilor: 1. A masterpiece! 2. A great achievement! 3. Wonderful!
Aţi lucrat cu actori pe care i-aţi mai avut în filmele dumneavoastră, dar şi cu o faţă nouă. Aţi scris rolul special pentru Alexandru Dabija?
Nu, nu, am scris scenariul (împreună cu Florin Lăzărescu) fără să ne gîndim cine va juca rolul principal. Dar mă bucur că am avut ideea de a-l chema pe Sandu Dabija la probă, sînt absolut convins că e (şi) un mare actor. Iarăşi îi mulţumesc! Fără el, filmul ăsta ar fi fost, dacă nu mai prost, atunci mult mai puţin nuanţat.
Cu filmul aţi fost anul acesta la Festivalul de la Cannes. Ce a însemnat această experienţă?
În primul rînd, e un lucru bun pentru film, probabil că această selecţie la „Quinzaine des Réalisateurs“ (o secţiune marginală a festivalului) va face ca filmul să fie văzut de ceva mai mulţi oameni. În rest, am băut şi am rîs foarte mult cu Florin Lăzărescu şi cu Sandu Dabija (am împărţit toţi trei un apartament). Iar ironiile muşcătoare şi adevărate ale lui Sandu constituie, în ceea ce mă priveşte, cel mai frumos cadou pe care mi l-a făcut cineva de multă vreme încoace.
Radu Jude este regizor.
a consemnat Ana Maria SANDU