O soră moartă la Marea Roșie

Lilith la Marea Roșie este o operă de artă inspirată de legenda antică a lui Lilith. Creată de Anselm Kiefer în 1990, lucrarea face parte din colecția permanentă a Muzeului Hamburger Bahnhof din Berlin. Conform mitului, Lilith a fost prima soție a lui Adam, înainte de Eva. Lilith a cerut egalitate cu Adam și, pentru că nu a reușit să o obțină, a fugit la Marea Roșie și a devenit amanta demonilor, născînd 100 de copii pe zi. Adam s-a plîns lui Dumnezeu să o aducă pe Lilith înapoi în Eden. Lilith nu a vrut să se întoarcă și a fost pedepsită. I s-au luat copiii, iar Dumnezeu i-a dăruit-o lui Adam pe Eva cea docilă, care s-a dovedit la fel de independentă ca Lilith, deschizînd porțile iadului prin curiozitatea ei naturală. 

Lilith și Eva sînt surori, în însîngerata mare schemă a lucrurilor. Independența și docilitatea sînt egal pedepsite. Femeile care au păzit punctele de observație la granița cu Gaza au murit primele, fără a avea arme.

Un antidot pentru frică

Am discutat cu 60 de femei despre experiențele lor cu conceptul de ipocrizie. Am aflat că avem multe motive să condamnăm ipocrizia altora, în timp ce ne trăim propria ipocrizie. De exemplu, mulți oameni woke spun cît de liberali și de stînga sînt, dar acționează doar atunci cînd le este confortabil. Unii activiști împotriva violenței domestice sînt activiști doar atît timp cît nu s-a întîmplat ceva rău unei femei pe care o cunosc. Femei lucrînd în companii cu politici prietenoase cu nevoile mamelor constată că, atunci cînd trebuie să își ia copiii de la școală sau să stea acasă în caz de urgență, sînt penalizate pentru întîrzieri/aviz mai mic de 24 de ore. Multe capitale europene „deschise, fără prejudecăți și care acceptă” sînt încă inundate de rasism atunci cînd migranți/expatriați/refugiați sînt refuzați de la cazare sau de la oportunități de angajare doar pe baza culorii pielii, a limbii sau a religiei lor. Activiști pentru climă poartă veste galbene făcute tot din petrol. Lideri ai industriei climei merg cu avioane private în Dubai pentru a discuta schimbările climatice. Oameni care condamnă sclavia de odinioară cumpără haine de la brand-uri ce fac sclavia foarte actuală. Unii au grijă de pisici, cîini și cai ca de propria familie, dar mănîncă porci, vaci, oi. De asemenea, producția de masă din această industrie face ca o mulțime de animale să fie ucise fără motiv. Laureata Premiului Nobel pentru Pace în 2023 este în închisoare. Activismul și rezistența reală nu sînt confortabile. Trebuie să fii pregătit să îți asumi riscuri, să fii exclus, tras la răspundere și să îți pierzi chiar viața. 

Ipocrizia înseamnă să întorci spatele, cînd poți întoarce obrazul. Este cel mai comun mecanism de apărare împotriva fricii.

Purta o fustă scurtă, a zis violatorul Juliei. Ea avea cinci ani. 

Julia* avea cinci ani cînd fratele ei, în vîrstă de 15 ani, a violat-o. Interogat de poliție, a spus că ea purta o fustă scurtă și că l-a tentat. „O femeie a fost violată cu atîta brutalitate încît i s-au rupt șoldurile și i s-au găsit picioarele pe ici, pe colo, sînii tăiați, capul tăiat, părțile corpului ei au fost împrăștiate pe un cîmp”, relatează Mara*, una dintre femeile care au părăsit Israel în zilele imediat următoare atacului Hamas din 7 octombrie 2023. În poveștile franceze de secol XVII, o femeie își taie în bucăți soțul care a abuzat-o și e arsă pe rug. Moare fericită, scrie autorul, un bărbat. E acesta genul de recunoaștere pe care îl vrem? Ai fost ca o soră care a murit în urma unui accident neașteptat, mi-a scris o fostă prietenă atunci cînd, în urma unui atac violent, viața mea s-a fracturat între cine am fost și cine sînt. O versiune a mea a murit, dar ar fi putut trăi, dacă ar fi primit sprijinul atît de necesar atunci. 

Crimele împotriva femeilor sînt crime împotriva umanității, indiferent că au loc acasă, la muncă sau pe front. Femeile caută egalitate de la leagăn la mormînt. Se confruntă cu invizibilitate, dezmembrare și dezîmputernicire în majoritatea aspectelor societății; sentimente fantomatice cunoscute nu doar de supraviețuitoarele traumei, ci de toate femeile, în diferite puncte din viață. Toate avem cîte o „soră moartă”, fie că e o prietenă, o mamă, o fiică sau noi înșine. Societatea liberală ne încurajează să reclamăm abuzurile, să ne recăpătăm agenția asupra corpului și vieții, și ne condamnă, simultan, pentru aceste demersuri. Suroritatea este un sentiment pe care l-am cunoscut numai prin contactul cu femeile refugiate de război și cu supraviețuitoarele unor traume. „Este o suroritate ce taie cu cuțitul prin ipocrizie, așa cum o foarfecă taie părul tocit”, spune Iryna*, refugiată a războiului din Ucraina. Dar are un dublu tăiș. „Femeile descurajează alte femei, fiindu-le teamă”, spune Mara, furioasă că abia la momentul scrierii acestui articol** a fost publicată o poziție oficială în media feministă condamnînd masacrul femeilor și copiilor din Israel de către Hamas. 

Ipocrizia cea mai mare e porunca supremă: Să nu ucizi. Sîntem pasibili de crime, atunci cînd demnitatea ne este luată. Avem absolvire? Nu cred. Surorile moarte nu se dezgroapă, chiar dacă ne pozăm la #FridaysForFuture, facem afirmații pozitive și pupăm moaște ca să fim salvați.

Sîntem o enclavă, iar feminismul costă vieți.

Acest text este dedicat femeilor care și-au sacrificat viața luptînd pentru drepturile omului.

* Numele au fost schimbate pentru a proteja identitatea persoanelor intervievate.

** 13 decembrie 2023.

Ioana Cristina Casapu este scriitoare și jurnalistă română, stabilită în Germania. Cea mai recentă carte publicată: Heart Beats – A Memoir of the Millennial Generation on Social Media, 2019.