O preumblare prin Seraiul Toamnei

23 octombrie 2013   Tema săptămînii

Prin opulenţa roadelor sale şi prin fastul culorilor, distilînd în alambicuri de aramă luminile amurgului, toamna îmi pare că poate fi asemuită cu un palat oriental, un serai. Toamna (cuvîntul derivă din latinescul autumnus,-i şi este de origine etruscă) ne deschide porţile sale aurite, în septembrie şi octombrie. Cel mai util ghid în preumblarea prin Seraiul Toamnei este calendarul popular. Pentru că el se bazează pe orologii cosmice (solstiţii, echinocţii, faze lunare, răsărit de astre şi constelaţii) şi ornice terestre, reglate după bioritmurile de reproducere ale plantelor şi animalelor. Aceasta cu atît mai mult cu cît astăzi, deşi purtăm ceasuri sofisticate şi scumpe, sîntem, mai ales orăşenii, cu totul ignoranţi în desluşirea timpului măsurat în boabe de grîu şi de struguri.

Cînd pe cer se văd „crucile plutitoare ale cocorilor“, berzele şi cocostîrcii vestind plecarea păsărilor călătoare şi, de Ziua Crucii (14 septembrie), încep să vorbească toate florile, jeluindu-se că se usucă, e semn că a venit toamna.

În septembrie (popular Răpciune sau Viniţel) se prepară languroasa zacuscă, se culeg merele şi nucile gînditoare, se adună prunele magiciene, care vor zămisli mai tîrziu euforicele vise adunate în cupe de palincă şi ţuică. Se spune că prunele culese de Ziua Crucii sînt bune pentru dureri de cap şi de dinţi. Se mai zice că e bine să iei din prun, cu gura, niscai prune şi să le ţii acasă. Dacă te vorbeşte cineva de rău, te speli cu ele şi-ţi trece necazul.

Praznicul Înălţării Sfintei Cruci, ţinut în amintirea descoperirii lemnului Crucii de către Sfînta Împărăteasă Elena (326 d.Cr.), este consemnat în calendarul popular ca: Ziua Crucii, Ziua Şarpelui sau Carstovul viilor. Din această zi, toate jivinele (inclusiv şerpii) se ascund în văgăuni şi se „închide pamîntul“, pînă la Alexii (17 martie). De Ziua Crucii începe culesul viilor. Ţăranii posteau şi făceau rugăciuni la vie şi la pivniţe. Se chema preotul pentru slujire, în locurile unde urmau să stea butoaiele cu vin. La cules, se lăsau strugurii de pe ultimul butuc al viei. Aceşti ciorchini se numesc Strugurele lui Dumnezeu şi erau lăsaţi cu ofrandă lui Dumnezeu sau păsărilor cerului. În Antichitate, la culesul viilor se celebrau Misterele Dionisiace, în onoarea lui Dionisos, zeul viţei-de-vie, al vinului şi al extazului mistic. Astăzi, se sărbătoreşte ziua recoltei. Sic transit gloria mundi.

În octombrie, numit şi Brumărel, cade brumă, iar pomilor le cad frunzele. Prin grădini şi livezi îşi face apariţia un tînăr frumos, Brumărelul, personificare mitico-poetică a brumelor, dar şi a unei străvechi divinităţi autohtone a vegetaţiei. Potrivit legendei, chipeşul Brumărel seduce florile şi, sărutîndu-le, le fură mirosul, lăsîndu-le să se ofilească. Către începutul lunii, cei care n-au apucat să pună murăturile, în funcţie de climă, o pot face acum. Cîteva kilograme de gogoşarmanţi, cu fructele sferice şi turtite (Capsicum annuum), o varză educată la Oxford (adică, vorba lui Mark Twain, o conopidă), rădăcini de Armoracia rusticana (pe scurt – hrean), mărar princiar, dar uscat, şi rondele de amor... covi. Toate aranjate cu imaginaţie şi multe frunze de sufleţelina. Se obţin, astfel, „borcane care arată superb, ca o operă de artă“. Dacă operaţiunea se petrece pe luna în creştere, se poate atinge chiar „starea de bucurie tihnită, cînd o femeie stă în bucătărie noaptea şi pune în linişte murături“ (v. Adriana Babeţi – Ultimul sufleu la Paris, 69 de reţete culinare).

Tot în octombrie se culeg gutuile. Cele mai arătoase se aşază în rînd la ferestre, să înveselească cu lumina şi parfumul lor casa. Atenţie, gutuile de import nu au aromă! Octombrie este şi luna cămării . Aici se strîng, înainte de a da brumă, legumele, fructele, conservele şi dulceţurile.

Ziua de 26 octombrie, sărbătoarea creştină a Sf. Mare Mucenic Dimitrie, este cunoscută în calendarul popular ca ziua lui Sîmedru. În seara de 25 octombrie se aprinde focul (numit focul lui Sîmedru) la înălţimi sau la răspîntii. Atît focurile, cît şi darurile ce se împart (colaci, nuci) sînt dedicate sufletelor strămoşilor, pentru recolta viitoare şi pentru spor în casă.

Ziua de Sîmedru mai era şi Ziua Soroacelor, a calculelor şi a socotelilor privind recoltele, ziua cînd „se măsoară, se cîntăreşte rodul de argilă, visul şi umbra verii“ (L. Blaga – „Zodia cumpenei“). Divinitatea agropastorală străveche, Sîmedru – potrivit legendei – e frate cu Sîngeorz (Sf. Gheorghe). Se consideră că ei ar fi primit în păstrare cheile vremii. Cînd toate păsările călătoare au plecat şi viscolul dezbracă de frunze codrul, Sîmedru ia cheile de la Sîngeorz, încuie vremea bună şi descuie iarna. În palatul toamnei pătrund frigul, dezolarea, tristeţea. Frunzele şi fructele căzute s-au veştejit iremediabil. În limba engleză, fall semnifică deopotrivă „toamnă“ şi „cădere“.

Părăsim Seraiul Toamnei, purtînd în suflet versurile lui R.M. Rilke din poemul „Toamna“: „Cad frunzele, cad de departe, / parcă s-ar veşteji în ceruri grădini îndepărtate... / Şi cade-n nopţi adînci pămîntul greu... Noi toţi cădem. Mîna de colo cade. / Şi altele, şi toate, rînd pe rînd. / Dar este Unul care ţine-n mînă căderea asta, / nesfîrşit de blînd.“ 

Silvia Chiţimia e scriitoare şi dr. în etnologie şi arte vizuale.

Mai multe