O politică a valorilor

18 iunie 2014   Tema săptămînii

Corneliu Coposu a intrat, la mai puţin de 20 de ani de la dispariţia sa, în mitologia politică naţională. Atunci cînd este menţionat acest nume, nu mai urmează detalii biografice sau care ţin de activitatea politică: se vorbeşte despre Senior. Dacă un nume atît de uzitat este folosit numai în legătură cu o singură persoană, este clar că acea persoană se identifică atît de bine cu atributele ce sînt asociate senioralităţii, încît nu mai este nevoie de lămuriri suplimentare. Seniorul i s-a spus lui Corneliu Coposu întrucît se ridica, natural, deasupra tuturor celorlalţi oameni politici, fie că este vorba de prieteni sau adversari.

Seniorul este produsul prin excelenţă al democraţiei interbelice. Născut în inima Ardealului şi educat la şcoala românească imediat după 1918, Corneliu Coposu a trăit pe deplin confluenţa dintre rigoarea austriacă, naţionalismele corespunzătoare noii configuraţii a Europei şi încercarea de a crea o punte de legătură între elitele transilvănene şi cele de peste munţi. O atmosferă prielnică pentru crearea unui sentiment de apartenenţă la o nouă comunitate politică. Coposu a fost martorul fuziunii, îndelung teoretizată şi discutată, între Partidul Naţional şi Partidul Ţărănesc, iar de aici pasiunea pentru impunerea unor idealuri şi valori în politică. Familia lui Corneliu Coposu se înrudea, ca şi cea a lui Iuliu Maniu, cu multe alte familii româneşti care au produs oameni politici remarcabili. Ne aflăm în perioada în care elitele erau puţine, iar legăturile de rudenie între cei care practicau politica erau inevitabile. Acesta este contextul în care Corneliu Coposu îl întîlneşte pe Iuliu Maniu. Coposu a preferat să joace rolul, în aparenţă neînsemnat, de secretar al lui Iuliu Maniu şi nu s-a amestecat prea mult în convulsiile interne ale PNŢ din perioada interbelică. Un rol doar aparent modest: din această poziţie, Corneliu Coposu a participat la cele mai importante întîlniri politice ale lui Iuliu Maniu, inclusiv la contactele acestuia cu aliaţii anglo-americani, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Cei care sînt familiarizaţi cu activitatea epistolară a lui Iuliu Maniu, în această perioadă, concretizată prin redactarea de numeroase memorii adresate regelui, mareşalului Ion Antonescu, altor lideri politici aflaţi în imposibilitatea de a activa, datorită interzicerii partidelor politice, ar trebui să ştie faptul că Seniorul a cunoscut aceste demersuri şi a participat nemijlocit la realizarea lor. Numele său nu este des consemnat pentru perioada de pînă la 23 August 1944 – o dovadă de modestie şi de ucenicie în cel mai fecund laborator politic. Abia după acest moment, Corneliu Coposu apare în prim-plan. Perioada 1944 –1947 este una din cele mai roditoare din activitatea sa politică: gazetar la ziarul partidului, Dreptatea, autor al unei lucrări despre armistiţiul cu aliaţii din septembrie 1944, conducător al unei organizaţii locale (Sălaj), unul dintre cei mai activi ţărănişti în campania pentru alegerile din 1946, cîştigate de PNŢ şi măsluite de comunişti.

În 23 octombrie 1944, Corneliu Coposu publică, în ziarul Dreptatea, articolul „Să înceteze balada meşterului Manole“, o pledoarie pentru îmbinarea între idealul democratic şi morala creştină. Este primul text, cu excepţia celor venite din zona teologică, în care se vorbeşte în spaţiul autohton despre această temă. Corneliu Coposu nu a fost totuşi un doctrinar: textele sale sînt de mici întinderi, tratează teme esenţiale, fără note sau trimiteri. Coposu a înţeles pe deplin care este menirea unui autentic lider politic: acesta trebuie să-şi exprime viziunea în documente programatice, prin care se enunţă o viziune pentru viitor, fără a cădea în patima detaliului sau a reflecţiilor prea personale. De atunci datează aplecarea lui Corneliu Coposu pentru democraţia creştină. Cei 17 ani de închisoare l-au determinat şi mai mult să meargă în această direcţie. În perioada comunistă, cînd gîndirea alternativă a disidenţei române, redusă la număr, nu oferea un fundament ideologic, ci doar o înţelegere a necesităţii democraţiei, Corneliu Coposu a făcut un pas înainte. A înţeles că, după căderea regimului comunist, peisajul politic va fi foarte divers, asemănător celui occidental, fie şi din simpla tentaţie a mimetismului. Drept urmare, a pregătit un instrument politic atunci cînd nimeni nu se gîndea decît, cel mult, la ridicarea unor constrîngeri sufocante ale regimului comunist. Gestul său de a înscrie, în 1987, PNŢ în Internaţionala Creştin-Democrată s-a dovedit a fi unul de mare viziune: nici un alt partid din Europa de Est nu a făcut un gest asemănător, în acea perioadă. Corneliu Coposu a înţeles că, într-un regim post-totalitar, nu mai este relevantă nici voinţa ardelenilor lui Maniu, nici cea a ţăraniştilor lui Mihalache şi că este nevoie de un partid popular, de natură conservatoare şi creştin-democrată, care să se contrapună unui partid liberal şi unuia social-democrat. Pariul său a fost acceptat la 28 decembrie 1989, cînd PNŢ-CD devenea unul din primele partide care profita de pe urma libertăţii de exprimare şi de asociere în partidele politice.

Activitatea lui Corneliu Coposu în perioada 1989 – 1995 se rezumă la un singur numitor comun: politica sub semnul valorilor. Seniorul a apărat democraţia, chiar şi atunci cînd ea era pusă sub semnul întrebării, în iunie 1990. A intervenit cu fermitate pentru a stabili termenii primelor alegeri libere şi constituirea primelor forme democratice (guvern şi alte instituţii). A fost un adversar al Constituţiei din 1991 şi un devotat apărător al Casei Regale, s-a pronunţat categoric pentru unirea cu Basarabia (ce s-ar fi întîmplat dacă Coposu, şi nu Iliescu ar fi fost preşedintele României în momentul declarării independenţei Republicii Moldova?). A pledat, ori de cîte ori a avut ocazia, pentru democraţia creştină, dar şi pentru unitatea forţelor de centru-dreapta – Convenţia Democrată este în principal creaţia sa.

Moştenirea lui Corneliu Coposu este politica sub semnul valorilor. Exemplul său arată că, dacă ai anumite valori pe care vrei să le impui în spaţiul public, sfîrşeşti prin a le impune, fie şi doar din cauza lipsei unei oferte alternative la un moment dat. Opusul politicii lui Corneliu Coposu este politica aflată în căutarea unui compromis cu orice preţ, chiar şi cel al renunţării la valori. Pe termen lung, politica promovată de Corneliu Coposu este întotdeauna cîştigătoare, chiar dacă cei care o practică sînt din ce în ce mai puţini. 

Radu Carp este profesor de Drept Public şi Ştiinţe Politice la Universitatea Bucureşti.

Mai multe