O oglindă, niște cioburi

În povestea lui Andersen, „Crăiasa zăpezilor”, Diavolul făurise o oglindă care denatura frumosul din oameni și din natură. Tot ce era bun în realitate, în oglindă apărea rău, tot ce era frumos căpăta trăsăturile grotești ale urîtului. În timp ce Diavolul încerca să-și urce oglinda malefică înspre cer, aceasta i-a alunecat din mîini, a căzut pe pămînt și s-a spart în milioane de cioburi care s-au împrăștiat în întreaga lume, intrînd în inimile și ochii oamenilor. Povestea lui Andersen are, aparent, un final fericit, Karl, copilul rănit de cioburile malefice, este salvat. Însă ce s-a întîmplat cu restul oamenilor?

În societatea românească există azi acea lamentare: „Nu mai avem valori!” – un oftat, deopotrivă melancolic, dar și plin de o obidă cu iz de fatalism: asta e, trăim într-o societate pervertită, căzută pe ultima treaptă a mediocrității, cochetînd cu dezastrul intelectual, profesional și moral. Să fie însă adevărat? În România chiar nu mai există „valori”? Ne-am prostit, așadar, cu toții? Sau, mai degrabă, ignorăm sau contestăm oamenii valoroși, cei care întrunesc acel de set de atribute superlative care le-ar conferi statutul de „repere”? Și cum s-a ajuns aici? 

Pe de o parte, vorbim despre o modificare a scării valorice, la nivel de societate. Bunăoară, dacă mergem pe o filieră manelistică, „valoarea” este azi dată, în primul rînd, de bani: „Și cînd mor am valoare, / La sicriu fac buzunare, / Să vadă dușmanii bine, / Că-mi iau banii după mine”. Însă percepția e răspîndită dincolo de versurile manelelor, fiind din ce în ce mai îmbrățișată la nivel de societate, din ce în ce mai mulți tineri văzînd în succesul financiar o validare a valorii. 

Potrivit unui sondaj recent, realizat de compania de cercetare Reveal Marketing Research, pe primele locuri în aspirațiile tinerilor, în 2023, se găseau siguranța financiară, un job mai bun și o mai largă dezvoltare profesională – cuantificabilă în cursuri validate de diplome. Potrivit unui alt sondaj, printre „modelele” tinerilor, pe primele locuri se află liderii de business, precum Elon Musk, Bill Gates, Steve Jobs. Însă, în ceea ce privește rolul școlii, acesta este perceput, mai degrabă, drept unul formal, școala fiind considerată o obligație, nu o alegere.

Iar aici intervine prima atenționare, atunci cînd oftăm după dispariția „valorilor” sau despre o pervertire a scării valorice. Blamînd dispariția excelenței intelectuale, să nu uităm că una dintre cauze este și Procesul Bologna, născut din dorința de a arunca cît mai repede pe piața muncii tineri cu diplome. Acest sistem a scurtat anii de studiu, formînd nu neapărat tineri temeinic pregătiți, ci atestați cu iluzia acestei pregătiri. Să nu-și mai piardă, adică, vremea, tocindu-și coatele pe băncile școlii, ci să devină membri „activi” ai societății de consum. Să se angajeze și să producă.

Însă organizînd astfel viața tinerilor, pe repede-înainte, le-am și insuflat ideea superficialității formării școlare, dîndu-le de înțeles că pragmatismul e mai valoros ca excelența. O primă treaptă a trocului valorilor pe care le validam odinioară și după care azi suspinăm.

Pe de altă parte, blamînd lipsa de valori și societatea pervertită, nu vorbim și despre o comoditate a pesimismului? Este mai ușor să renunți, să te dezici, decît să cauți, să promovezi și, mai ales, să investești în oamenii valoroși – despre care uităm, adesea, că nu sînt de găsit chiar pe toate drumurile. În plus, ne lăsăm cotropiți și capitulăm în fața kakistocrației – un fenomen social care promovează non-valorile, din ce în ce mai prezent, în toate societățile, fiindcă e infinit mai convenabil să angajezi oameni slab pregătiți, dispuși la compromisuri. Căci găsirea și promovarea valorilor înseamnă investiții, de timp și de bani, ceea ce foarte puțini mai sînt dispuși să facă. 

Însă, lăsînd pe dinafară oameni valoroși, talentați și profesioniști, în timp ce dăm verdicte cum că „nu mai avem valori”, nu facem decît să punem umărul la ascensiunea incompetenței și să ne complacem în contemplarea facilă a răului.