O noapte furtunoasă
O noapte furtunoasă a cunoscut diverse interpretări în diverse registre ale comicului. Am avut, astfel, un Caragiale burlesc şi enorm, un Caragiale satiric, un Caragiale cinic şi grotesc, un Caragiale atroce. Iată acum un Caragiale sentimental, datorat montării regizoarei Sorana Coroamă-Stanca, un Caragiale care validează succesiunea lui Al.I. Bassarabescu şi pe care mulţi dintre noi l-am uitat în aşa măsură încît acum, văzîndu-i la TV masca binevoitoare, nu i-am recunoscut-o şi de aceea i-am şi refuzat-o uneori, cu violenţă.
În fond, prin demersul său regizoral, Sorana Coroamă-Stanca n-a făcut decît să ne arate o lume a mahalalei bucureştene necaricaturizate cu tot dinadinsul, o lume cu care marele scriitor pare să se fi împăcat, ironia sa topindu-se într-un umor conciliant şi superior. O lume a tinereţii sale, pe care n-o vedea „monstruos“ şi de care se despărţea rîzînd, o lume care, trebuie să recunoaştem, prezintă mai degrabă tare psihologice decît morale. Căci Jupîn Dumitrache, acest cavaler al onoarei familiei secondat de Ipistatul Ipingescu, ca de un alt Sancho Panza de mahala – amic susţinător („aprob pozitiv“, „rezon“) şi interpret „...pătrunzător“ al jargonului publicistic al jurnalelor politice – este de o pare pudiciate. Nu îndrăzneşte să-şi mustre consoarta pentru delict de adulter ca să nu-i creeze vreun sentiment de culpă. În fapt, îi transferă Vetei propriul său sentiment de pudoare: „Ştii (se îneacă de emoţie), mă stăpînesc, adică-i vorbesc cu perdea, nu voi să-i isplic lucru formal ca să n-o ruşinez“.
... „Rezon!“, consimte Ipingescu, ca de-altfel toţi cei ce aderă la valorile eticii familiei, cărora cherestigiul li se face purtător. Şi Chiriac consimte formal la onoarea de familist a jupînului, îmbrăţişîndu-i soţia. Dar tot atît de adevărat e că viaţa pasională îşi elaborează normele şi drepturile ei, şi Veta cu Chiriac „compătimesc“ ca doi copii, sub ocrotitorul presbitism al soţului şi stăpînului, ce-şi pîndeşte duşmanii dincolo de cercul familiei şi prietenilor. (...)
(fragment din cronica lui Constantin Radu-Maria la O noapte furtunoasă, în revista Teatrul, nr. 2, februarie 1984)