O lume a diversității oprimate

10 februarie 2011   Tema săptămînii

Am mai scris că identitatea regională – şi, desigur, diversitatea care s-ar putea naşte în ţara noastră – este o bogăţie refuzată. Pricinile refuzului sînt în principal legate de problema maghiarilor ardeleni, mai precis a enclavei secuieşti, majoritare în Harghita şi Covasna. Asta e una din cauze. Mai sînt şi altele. Înainte de a le numi, o să-mi permit o scurtă incursiune în fundamentele culturale ale politicilor regionale, pornind de la ceea ce criticii literari, esteticienii şi scriitorii ştiu cu prisosinţă, iar politicienii, din păcate, nu.  Un produs cultural – fie el literar, artă plastică, muzică sau arhitectură – se supune la două constrîngeri esenţiale, paradoxal opuse. Cea dintîi ne spune că, din punct de vedere estetic, orice creaţie se validează printr-o judecată de valoare ale cărei rigori axiologice sînt centralizatoare, castratoare şi competiţionale. Un produs artistic nu este valid valoric pentru că aparţine unei anumite zone, adică nu se pot institui valori estetice pe criterii regionale. La fel stau lucrurile şi în ceea ce priveşte creaţia de bunuri industriale. Singura modificare cu putinţă este în interiorul exigent al paradigmei. Spre exemplu, tinerii de astăzi performează literar refuzînd în proză alambicările textuale ale generaţiei anilor ’80 pentru restaurarea povestirii. Este o bătălie de reconfigurare a canonului şi a valorilor. La fel, în poezie sau în arhitectură. Specificul acestor modificări este centralist şi tinde, natural, spre monopol axiologic.  

Dacă judecata critică nu are dimensiuni identitar-regionale, în imaginarul creator acestea pot fi decisive. Explicaţia este la îndemînă: dacă intrăm într-un McDonald’s, am intrat într-un spaţiu fără specific, identic din Taiwan pînă în Tîrgu-Ocna. La fel  se întîmplă într-un mall sau în staţiile de benzină ale companiilor transnaţionale – şi exemplele ar putea curge. În imaginarul creator mai nimic nu este global. Arta autentică este specifică, provincială, sinecdotică. Artistul nu scrie, nu pictează şi nu compune „despre popor“. Subiectul său este reducţionist din motive care ţin de resorturile adînc-democratice ale artei. Provincia, regiunea, insul, detaliul local în artă şi literatură pot fi mize estetice reale, aşa cum o dovedesc reuşitele tinerilor regizori din cinematografie, care tocmai asta fac: incursiuni în specific, în singular, în destin individual.  

Dacă politicienii ar gîndi la imaginarul artistic şi la beneficiile extinderii sale în social, în politica administrativă, în turism şi, în cele din urmă, în beneficiile economice, am avea de cîştigat. Eşecul identitar al celor opt regiuni de dezvoltare dovedeşte ce înseamnă să le stabileşti la întîmplare şi fără să iei în calcul bogăţia diversităţii imaginarului identitar social-istoric. România este o „federaţie“ bogată şi vie, formată din provincii cu trecut istoric şi cultural apăsat: ardeleni, olteni, secui, dobrogeni, bănăţeni, bucovineni, maramureşeni – tot atîtea lumi şi tot atîtea şanse irosite. Imaginarul social ca şi cel artistic sînt expresiile unei diversităţi care ar trebui cultivate, nicidecum cenzurate pe modelul administraţiei centraliste a statului francez de moştenire napoleoniană. În ce mă priveşte, îmi doresc diversitatea federativă spre care se îndreaptă, mai ferm, politicile de centru-stînga europene, mai degrabă decît reticenţele încruntate ale dreptei europene care crede că poate opri diversitatea oprimată, aflată dincolo de birourile ministeriale din capitalele vechi şi bine ştiute. Dincolo de Paris şi Bucureşti se află Normandie şi Maramureşul. Amîndouă merită mai mult. Ştiu ce mi se va spune – ceva în legătură cu pierderea Ardealului şi cu jocul pe care, din prostie, îl fac în favoarea iredentismului unguresc. Greu de ieşit din această capcană abilă a centralismului. Cred că, dacă vom reuşi vreodată să scăpăm din chinga aceasta, vom păşi într-o lume mai vie cultural, economic, social. O lume a diversităţii libere! 

Daniel Vighi este scriitor, profesor de literatură la Universitatea din Timişoara, autorul volumului de proză scurtă Cometa Hale-Bopp (Polirom, 2009).

Mai multe