O fiţă, un pol şi-un pall mall

12 ianuarie 2007   Tema săptămînii

Mall-ul nu ar fi nimic nou în esenţă, mai ales dacă urmărim originea cuvîntului: vine din italiana secolului al XVI-lea, în care exista un palla di maglio, denumirea unui fel de cricket ce presupunea o pistă lungă de joc. Jocul era popular şi a determinat în multe oraşe apariţia unor străzi lungi, cu piste de pall mall. În Londra există şi acum strada Pall Mall. Mai tîrziu, o stradă lungă şi dreaptă a devenit generic "a mall", fie bordată de magazine, fie tăiată printr-un parc. Dar chiar şi această istorie e una recentă. Mall-ul îşi are originea funcţională în bazarurile arabe şi turceşti, cel mai vechi fiind probabil Bazarul din Isfahan (Iran) datat pe la 750 d.C. Bazarul are, ca tip de spaţiu, un element esenţial al mall-ului de mai tîrziu: e o construcţie cu străzi acoperite, dedicată comerţului. Cineva definea urbanitatea ca fiind determinată nu de mărimea aşezării omeneşti, ci de prezenţa comerţului. De aceea, bazarul e atributul unei urbanităţi puternice în lumea arabă a ultimilor 1300 de ani. Faţă de comerţul din lumea antică, practicat, în general, pe străzi cu spaţii deschise şi colonade, bazarul e întotdeauna acoperit şi cumva închis în sine. În centrul oraşelor dense ale Europei de după 1800 apar "galeriile" (în Italia) şi "arcadele" (în Anglia), construite similar cu "pasajele" pariziene sau bucureştene din zona veche a Căii Victoriei. Prima piaţă de acest tip pare să fi fost Oxford Covered Market (1774), dar faimoase vor rămîne GUM-ul din Moscova, cu un acoperiş de sticlă absolut revoluţionar, şi Galleria Vittorio Emanuele din Milano (1859). Ele fiind, în esenţă, "mall"-uri în sensul originar al cuvîntului. Înapoi în Europa via America Mall-ul american, aşa cum îl ştim noi astăzi, e inventat de un arhitect austriac, Victor Gruen, fugit în timpul fascismului în SUA. Diferenţele dintre mall-ul creat de el şi pasajele vechi europene sînt două: mall-ul e construit la periferia oraşului şi are parcaj, deci e gîndit pentru acces exclusiv cu automobilul. Mall-ul devine, practic, un tip de construcţie şi un program funcţional complet noi: e o maşinărie autonomă, adesea închisă şi introvertită, aşezată în afara oraşului, simulînd în universul ei interior un centru de oraş. Mall-ul este un program adaptat perfect situaţiei americane, unde automobilul joacă un rol esenţial, iar centrelor urbane le lipseşte structura istorică şi densitatea, fiind adesea erodate pînă la golirea completă din cauza schimbărilor economice cu efect mult mai rapid, decît în Europa, asupra mediului construit. Rezultatul obţinut de Victor Gruen e însă cu totul altul decît cel intenţionat; nu e prima oară cînd o cultură preia din ideologiile importate exact ce are nevoie, transformînd adesea complet scopul iniţial al doctrinei. Victor Gruen venea din Viena, oraş cu o mare tradiţie a planificării urbane şi a unui control cît mai eficient al dezvoltării oraşului. Întîlneşte însă în SUA o situaţie diametral opusă: o mare volatilitate a construcţiilor în oraşe, care apar şi dispar odată cu necesităţile unei economii foarte dinamice şi neiertătoare cu spaţiile oraşului. Îngrozit de imaginea periferiei oraşelor americane ("străzi ale groazei, flancate de cea mai mare colecţie de vulgarităţi") - altfel decît astăzi, cînd arhitecţii contemporani admiră caracterul întîmplător, peisager, al imaginilor suburbane -, el propune de fapt nişte planuri de sistematizare urbană completă, ale căror centre ar fi fost noile mall-uri. America îşi ia însă doar ce are nevoie: mall-ul propus de Gruen este construit, preluat şi transformat într-un surogat de urbanitate, iar cartierele noi, cu şcoli, grădiniţe, parcuri şi zone de locuit, în mijlocul cărora mall-ul ar fi trebuit să fie integrat, nu vor fi niciodată realizate. Dezvoltat amplu în SUA (unde la ora actuală există peste 43.000 de mall-uri) şi avînd originea într-o gîndire sistematizatoare europeană, mall-ul e exportat înapoi în Europa, unde devine tot mai important după anii ’80. Mall-ul capătă astfel conotaţia unui import pur american, liberal, care ameninţă să distrugă comerţul tradiţional din centrele vechi ale oraşelor, prin absorbirea întregii puteri de cumpărare a oraşelor către periferia ieftină, atrăgătoare, distractivă, cu locuri de parcare la discreţie. Probabil că mall-ul nu e singura idee a cărei istorie suferă această pendulare între America şi Europa: emisă de Europa, trecută apoi prin amplificatorul nemilos al unei Americi dinamice şi liberale, reîntoarsă în Europa cu acea potenţare a laturii ei sălbatice, "naturale", de piaţă liberă, şi curăţată de latura ei sistematizatoare şi intervenţionistă. Europa luptă, în special din anii ’90 încoace, cu efectele negative ale noilor mall-uri de la periferii, care reprezintă de fapt doar un aspect al transformării oraşelor în epoca postindustrială. Industria dispare, serviciile sînt descentralizate, munca devine şi ea tot mai puţin legată de un loc anume, iar comerţul găseşte căi de a-şi reduce costurile imobiliare prin fuga către periferii, unde un mall poate fi construit rapid şi pe terenuri foarte ieftine, oferind răsfăţul locurilor de parcare la discreţie, în opoziţie cu centrul, unde orăşeanul e nevoit să folosească mai degrabă transportul în comun. Iau naştere aşa-numitele "donut cities", oraşele cu centre depopulate, dar dezvoltate la periferie. Un cityland comod În Europa există la ora actuală două tipuri de comerţ, cel de tip "zonă pietonală" şi cel de tip "mall". "Zona pietonală" se află totdeauna într-un centru vechi şi cere publicului să lase maşinile în parcările subterane sau să vină cu transportul în comun (care a devenit foarte elegant, comod şi rapid) şi să se plimbe apoi pe străzile pietonale, unde se grupează, mai puţin programatic ca într-un mall, magazinele. Tradiţia culturală, arhitectura veche pusă în valoare, peisajul urban în care magazinele sînt integrate cu mici evenimente pe străzi (tîrguri, circ, muzică) sînt atracţiile acestui model de comerţ urban, derivat din tradiţia europeană a oraşului. Centrul oraşului devine un "muzeu urban cu comerţ" şi marşează pe valori europene: autenticitate, tradiţie, organicitate, identitate locală. "Oraşul" e acum în rolul universului imaginar, iar mall-ul - realitatea care materializează acel imaginar şi îl face palpabil. Mall-ul, în schimb, oferă alte avantaje (pe scurt, ele ar putea fi numite "macdonaldisme"): e vorba în principal de comoditate - poţi merge cu maşina pînă în mall, o parchezi gratis şi te plimbi apoi într-o zonă complet acoperită, a cărei ambianţă e un simulacru de urbanitate, un fel de "selecţie de imagini urbane de oriunde", care nu îţi pune mintea la nici un fel de încercare. E un fel de Disneyland care nu imită lumea lui Disney, ci chiar lumea oraşului, un "cityland". Rezultă o inversiune stranie: "oraşul" e acum în rolul universului imaginar, iar mall-ul - realitatea care materializează acel imaginar şi îl face palpabil. Mall-ul e şi interşanjabil: este, mai mult sau mai puţin, acelaşi peste tot. Exact aşa cum şi burger-ul este peste tot acelaşi, şi nu îţi creează probleme de adaptare culturală la nuanţele unei fripturi sau alteia. Organizatoric vorbind, mall-ul este conceput pe principiul numit "dogbone": două mari magazine cu succes garantat la public sînt folosite ca "magneţi" ai mall-ului, aşezate la capetele străzii interioare. Între cele două magazine se închiriază spaţii comerciale altor firme mai mici, care încearcă să profite de efectul de magnet al celor mari. În plus, în afară de cuplarea mall-ului cu cinematografe, se mai organizează şi spectacole gratuite sau se construiesc atracţii speciale în "pieţele" străzii interioare, care transformă tot mai mult mall-ul într-un surogat de "loc de vacanţă". În marile mall-uri americane (MoA - Mall of America, din Bloomington) sau în cele din China sau Dubai (unde se aşteaptă finalizarea unui mall de aproape 1 milion de mp!) există acvarii uriaşe, luna-parc-uri, pîrtii de schi, dar şi hoteluri, astfel încît vizitatorii vin adesea de la mari distanţe, uneori şi de pe alte continente, pentru a le vizita. Şi rămîn acolo într-o minivacanţă de cîteva zile, închişi în burta postmodernă a mall-ului, care le oferă, ca într-un uter turistic sau ca într-o brave new world, tot divertismentul de care au nevoie. Nici partea spirituală nu a fost neglijată: există capele şi biserici de mall. Dacă tot e vorba de biserici: un mall ca MoA are o suprafaţă în care ar intra de douăzeci de ori catedrala Sfîntul Petru din Roma. Mall-ul a devenit, ca şi Las Vegas, un simbol al postmodernităţii, al jocului cu iluzii ca motor al comerţului. Dacă în bazarul medieval avem încă o comasare funcţională a comercianţilor pe bresle şi pe domenii de producţie, mall-ul perfecţionează ideea existentă deja în peisajul urban de secol XIX - o punere în scenă a comerţului ca spectacol, mai mult, un spectacol care, aparent, doar secundar este şi comerţ. Într-o piaţă saturată, cu produse tot mai specializate, se mizează pe stimularea unui "impulse buying" - cumpărăturile se fac de plăcere, colateral unor vizitări de spectacole, evenimente mondene, deci după poftă, emoţional, nicidecum din necesitate şi opţiune raţională. Magneţi de dezvoltare urbană Din punctul de vedere al integrării lor în oraş, mall-urile bucureştene au - fără să vrea şi probabil din pură întîmplare - o conotaţie mai europeană decît înseşi mall-urile europene: sînt aşezate în mijlocul oraşului, nu la periferie, şi uneori chiar foarte central. Cauzele vor fi două: pe de-o parte, posibilitatea de a obţine de la stat, cu preţ mic, acele temple ale foamei din anii ’80; pe de altă parte, problema transportului - bucureşteanul nu este interesat de periferia îndepărtată. Un mall aşezat central are garanţia fluxului mare de clienţi. Se întîmplă însă deja ca mall-urile să sufere de pe urma congestiei circulaţiei din centrul oraşului şi/sau viceversa. Oricum e de remarcat că mall-urile bucureştene, prin poziţia lor relativ centrală, au alt efect în echilibrul de forţe urbane decît un mall de la periferie. Ele sînt potenţiali magneţi de dezvoltare urbană a zonelor în care au fost implantate - şi vor juca probabil un rol interesant în Bucureştiul anilor viitori. Rămîne de văzut în ce măsură Bucureştiul, atît de îndărătnic în a accepta sisteme mari, va cuprinde cu ludicul lui dezordonat, dar atît de pitoresc, şi mall-urile.

Mai multe