O factură grea şi puţine veşti bune
Şomajul, creşterea preţurilor, a taxelor şi impozitelor, precum şi scăderea puterii de cumpărare sînt deja trecute pe factura anului 2009. Pe lîngă aceste costuri, avantajele aduse de un leu stabil şi de îmbunătăţirea perspectivelor de creştere economică aproape că nici nu mai contează.
Am avut un 2009 dominat de o efervescenţă nemaiîntîlnită din punct de vedere politic în ultimii 20 de ani. Disputele electorale, populismul şi aranjamentele de culise au împiedicat luarea unor măsuri care să susţină în mod real economia şi care să reducă dezechilibrele macroeconomice. Am aşteptat investiţii, redimensionarea aparatului bugetar, măsuri de reducere a fiscalităţii care să susţină companiile şi să încurajeze activitatea economică, şi am primit „Prima Casă“ şi programul „Rabla“, care s-au dovedit a fi apă de ploaie. În loc să rezolve, statul nu a făcut decît să amîne, de la un guvern la altul, bulgărele de probleme care, de la o lună la alta, devenea tot mai mare. Aşa am ajuns la un deficit de circa 30 de miliarde de lei, la un euro de 4,3 lei şi la un şomaj de 7,5% (adică aproximativ 700.000 de persoane fără loc de muncă la finele lunii noiembrie 2009). Dar mai rău este că lucrurile nu se opresc aici şi ce e mai greu va urma abia la anul, cînd alţi aproximativ 300.000 de oameni ar putea rămîne fără loc de muncă (adică vom ajunge la o rată a şomajului de aproape 10%), iar în căutare de noi surse de venituri pentru acoperirea cheltuielilor bugetului, taxele şi impozitele ar putea fi mărite. Aşa cum au procedat deja Ungaria, Cehia, Spania şi Letonia, care au ales majorarea TVA cu 3 pînă la 5 puncte procentuale. Iar în ceea ce priveşte taxarea, lucrurile nu se opresc aici pentru că… în acest context de imprevizibilitate politică şi economică, un lucru este sigur: începînd cu 1 ianuarie 2010, cursul valutar pentru calculul accizelor şi taxelor către stat (cele calculate în euro) va fi de 4,2 lei (faţă de 3,7 lei cît a fost în 2009). Prin urmare, toate birurile pe care le vom plăti în 2010 vor creşte cu mai mult de 14%. Şi să nu uităm că toate aceste costuri suplimentare se vor transmite mai departe (măcar şi parţial) în preţurile finale. Aşadar, nu doar combustibilul, utilităţile şi energia electrică vor fi scumpe, ci şi mîncarea de zi cu zi, transportul public şi toate celelalte cheltuieli. Prin urmare, vom rămîne cu tot mai puţini bani în buzunar, care vor avea (în termeni reali) o putere din ce în ce mai mică de cumpărare, pentru că inflaţia va eroda şi ea, încet, dar sigur, cu alte aproximativ 4 procente valoarea fiecărui leu care ne va mai rămîne în portofel. Toate acestea sînt costurile directe pe care le vom plăti nu doar din cauza crizei financiare (prin care am trecut odată cu restul întregii lumi), cît mai ales din cauza incompetenţei guvernanţilor.
„Există mai multe elemente care conturează o direcţie de apreciere a leului în perioada următoare. Ele sînt atît de natură fundamentală, cît şi tehnică.“
Un tablou sumbru, străbătut de o firavă rază de lumină care vine însă de la Vest, dar de care vom beneficia mult mai tîrziu, şi în mod inegal. Criza dă semne de slăbiciune în marile economii europene – cum ar fi Franţa şi Germania, de care sîntem legaţi nu doar prin apartenenţa la Uniunea Europeană, cît mai ales prin schimburi economice care însumează miliarde de euro. O creştere a pieţelor europene înseamnă cerere pentru produsele de export realizate în România, ceea ce se traduce în locuri de muncă şi salarii măcar pentru cei care au avut norocul să lucreze în aceste companii. Dacă vrem să fim optimişti, putem să ne gîndim în continuare la şansele din ce în ce mai mari ca România să depăşească perioada dificilă în cursul anului ce vine. FMI ne dă speranţe în acest sens, pentru că tocmai şi-a modificat în sens pozitiv perspectivele de creştere economică pentru anul următor. Dacă la începutul anului estima o scădere a PIB-ului de 7,5% pentru 2009 şi o creştere de doar 0,3% pentru 2010, la ultima vizită în România (în luna decembrie) a anunţat că în 2009 scăderea economică va fi de doar 7%, în timp ce pentru 2010 dinamica creşterii economice va fi de 1,5%. Nu vom simţi asta direct şi nici într-un timp foarte scurt, dar va fi un bun motiv pentru ca investitorii străini să revină la sentimente mai bune faţă de România. Iar această deschidere ar putea însemna investiţii – adică bani şi locuri de muncă –, dar şi taxe şi impozite plătite către stat, din care să se susţină bugetele de pensii, asigurări sociale sau chiar investiţii. Sînt însă lucruri care se vor produce pe termen lung. Pentru 2010 putem doar spera ca acest proces să înceapă. Şi avem motive să credem asta, cel puţin dacă citim cu atenţie semnalele date de bursă. Dacă în 2007 căderea indicelui BET al Bursei de Valori Bucureşti anticipa cu aproximativ un an de zile intrarea României în criză, evoluţia pe care acelaşi indice a avut-o în a doua parte a anului 2009 (interval în care aproape că şi-a dublat valoarea) ar putea fi primul semnal că lucrurile se îndreaptă către o direcţie bună.
Şi mai avem încă un motiv pentru care am putea privi la anul care vine fără să ne încruntăm. Nu prea mai sînt argumente pentru care să credem într-o reluare a căderii leului pe toboganul pieţelor financiare în 2010. Cel puţin aşa susţin unii economişti. Ba mai mult: „Există mai multe elemente care conturează o direcţie de apreciere a leului în perioada următoare. Ele sînt atît de natură fundamentală, cît şi tehnică“ – explică Aurelian Mihăilescu, chief dealer în cadrul Raiffeisen Bank Romînia, care îşi declară astfel încrederea în moneda naţională. Iar opinia acestuia este întărită de Rozalia Pal, economist-şef al Unicredit Ţiriac Bank, care spune: „Tendinţa generală a leului va fi de apreciere, deşi nu este exclusă o volatilitate mai mare în prima parte a anului viitor. Atingerea unor niveluri de 4,5 sau 4,7 lei pentru un euro este însă puţin probabilă“. Puse în balanţă, argumentele în favoarea stabilităţii sau chiar a aprecierii monedei naţionale sînt cu mult mai grele decît cele favorabile unui scenariu în care leul se prăbuşeşte.
Poate că ce-a fost mai greu a trecut… pentru leu. Pentru românul obişnuit, şomajul şi creşterea preţurilor sînt lucruri care-l vor împiedica să se bucure de beneficiile unui leu mai puternic şi de o economie în revenire. Cel puţin în 2010.
Laurenţiu-Gabriel Roşoiu este senior editor, Forbes.