O carte dispărută

Pentru utilizatori inexperţi ca mine, calculatorul poate produce rar miracolele de care ne povestesc uimiţi "internauţii" care au descoperit lucruri rare, tezaure ascunse, imagini nevăzute. "Pîinea noastra cea de toate zilele" sînt... penele. Pene care produc efecte "psihice" nemăsurate, similare cu un debut de criză depresivă: totul capătă atunci o importanţă excesivă, extremă ca aceea a drogaţilor en manque de pudra albă. Am devenit addicted şi consecinţele "penei" au efecte similare. Despre ce pană să vorbesc? Evident, despre cea mai gravă... dispoziţia comică îmi lipseşte total în acest domeniu asupra căruia nu exercit decît un control limitat. În urma unei banale erori de manipulare, mi-a dispărut e-mail-ul. Plecat în deplasare departe, foarte departe, un prieten destul de avizat a vrut să-mi facă o surpriză plăcută şi a iniţiat repararea penei. La întoarcere, mi-a spus că a făcut totul, dar că nu mi-a restabilit decît o parte din documente. Cu "inima strînsă", termen sentimental profund kitsch, dar pentru ocazie exact, m-am dus la un specialist care, în plus era turc: "Nimic nu se pierde" - mi-a spus el redîndu-mi o speranţă spulberată după cîteva ceasuri. "Prietenul dvs. a distrus ceea ce credeam că pot salva"... prietenul meu, am înţeles atunci, era un infirmier care s-a dat drept un chirurg de reputaţie internaţională. El a vrut să opereze "creierul", adică baza de date, şi astfel tot ceea ce păstrasem de ani de zile, ignorînd ce măsuri de protecţie să aplic, s-a şters. Săptămîni întregi îmi reveneau în minte fotografii unice cu Andrei Şerban, dar mai ales scrisorile primite, dar lăsate fără răspuns, ale unei foste studente psihic tulburate, dar înzestrată cu un talent literar unic. Îmi propusesem să le păstrez şi apoi să le reunesc într-un volum care i-ar fi constituit opera... un fel de echivalent modern al celebrelor Scrisori ale une călugăriţe portugheze. Pana de calculator a fost fatală proiectului meu... ceea ce acum cîteva secole a fost salvat, tehnologia timpurilor noastre a şters dintr-odată. Nu ea e culpabilă, ci oamenii, mînuitorul stîngaci sau vraciul improvizat. Nu contează desemnarea vinovaţilor, aceasta-i consecinţa. O carte a dispărut... mărturia unei dureri cotidiene atent conservată, dar prost securizată. Ceea ce ar fi putut avea o valoare terapeutică s-a atomizat în cerul virtual... Asta nu pot să uit! Şi, culme a incompetenţei, nici azi n-am învăţat cum să-mi protejez mesajele! Help!