O boală a societăţii

14 decembrie 2016   Tema săptămînii

Care este răspunsul societății la problema plagiatului? Mi se pare destul de limpede că plagiatul este o suferință a societății; este o boală a societății – atît a celor care practică plagiatul, pentru că ei nu știu să facă altceva (dacă ar putea, ar face), dar este și a celor care admit plagiatul: a profesorilor care își dau seama, pe colțul mesei, că ceea ce li s-a prezentat nu este în regulă, a comisiilor de licență, masterat sau doctorat, a diverselor comisii din minister care uneori refuză să analizeze o lucrare (cum s-a întîmplat în cazul dlui Gabriel Oprea).

Asta arată o suferință foarte profundă a societății: lipsa de reacție. Să ne gîndim atunci și la consecințele lipsei de reacție: plagiatul afectează grav competitivitatea. Oamenii care comit plagiate încearcă să obțină titluri academice care le vor folosi în cariera lor (pentru angajare, promovare, salarii mai mari). Obținînd aceste titluri, cum se spune în termeni juridici, drept foloase necuvenite, ei uzurpă locul altora, care au obținut aceste titluri prin mijloace cinstite. Plagiatul reprezintă, așadar, o încălcare a regulilor de joc din societate, a regulilor de fair play. Societatea trebuie să-și creeze anticorpii pentru a lupta împotriva plagiatului. Altminteri, se condamnă la ceea ce am trăit deja: un anumit tribalism în interiorul formațiilor doctorale. Căci despre asta este vorba: atunci cînd profesorul îl acoperă pe candidat, cînd comisia îl acoperă pe profesor, iar Senatul și comisia de etică a unei universități acoperă toate acestea, este o tribalizare a mediului universitar. Și un refuz al modernizării, ceea ce înseamnă transparentizare și acces pentru toată lumea la lucrările de doctorat. Eu sînt convins că societatea are în interiorul ei anticorpii pentru a lupta împotriva acestei suferințe, așa cum luptă și împotriva altor suferințe. 

(fragmente din intervenția de la dezbaterea „Copiatul la români”, organizată de Dilema veche la Biblioteca Națională, 28 noiembrie 2016)

Foto: adevarul.ro

Mai multe