O altă posibilă perspectivă...

- argument -

Animalele din jurul nostru. Aparent, un subiect cît se poate de uşor şi plăcut. Prima percepţie asupra lor e cea a unui căţel simpatic, eventual de rasă, şi cea a unei pisici aşijderea, alintate. Apoi, percepţiile, e adevărat mai îndepărtate, dar tot romantice, ale animalelor în „habitatul lor“, pe care le vedem la televizor, la Animal Planet sau National Geographic. Şi – de ce nu (şi nu în ultimul rînd) – cele idilice, de care mulţi dintre noi, cu copii sau fără, ne înconjurăm în apartamentele noastre: animalele de... pluş.

Urmează seria a doua de reprezentări: cele din reclamele TV la produse alimentare, făcute din animale. Vacile idilice Milka sau La vache qui rit, printre altele, ne dau senzaţia că totul e în regulă. Viaţa la ţară e duioasă, animalele fericite zburdă împreună cu oamenii. Între timp, şi în paralel, oamenii îşi devorează partenerele de zburdat, pentru că aşa e legea firii. Şi le grăbesc să ne dea, cît mai eficient, „foloasele“ despre care învăţăm cu toţii la şcoală: lapte, brînză, ouă, carne…

La circ, mergem să le vedem, de astă-dată pe cele sălbatice, cum fac giumbuşlucuri. Ni se pare firesc, ne bucurăm, nu ne punem în pielea lor. Noi sîntem doar spectatori. La fel, la Grădina Zoologică, ne place să hrănim, printre gratii, maimuţele zglobii sau să-i privim pe tigrii ce se învîrt nervoşi în cuştile strîmte. Intră, ca şi circul, în distracţiile-standard ale copilăriei…

Animalele sălbatice, de astă-dată în libertate, s-au mai apropiat de noi prin urşii aşa-zişi gunoieri. Urşi care şi-au părăsit sălbăticia ca să caute prin gunoaiele din staţiuni. Se pare că acum fenomenul s-a mai diminuat. Noi, însă, am apucat să aruncăm o privire şi asupra a cel puţin unui „model“ sălbatic… Am lăsat intenţionat mai la urmă o altă imagine-standard a bestiarului cotidian: cea a cîinilor vagabonzi care ne însoţesc pretutindeni, fără voia noastră, împărtăşindu-ne ba din paraziţii lor (vezi căpuşele…), ba din abilităţile lor de adaptare (vezi trecerea pe zebră şi la stop), ba din atavismele lor uneori ucigaşe (vezi numărul mare de oameni muşcaţi, şi cei cîţiva chiar, din păcate, omorîţi).

Am lăsat-o mai la coadă pentru că dosarul de faţă nu îşi propune să rezolve o foarte importantă problemă căreia nici autorităţile, nici ONG-urile nu au reuşit să-i dea de capăt. Îşi propune, doar, să prezinte o mică parte din infinitele „chestiuni“ legate de animale, dintr-o altă perspectivă. Dintr-una mai puţin egoistă, pe de o parte. Şi mai din interior, pe de alta – mulţi dintre colaboratori sînt persoane care se ocupă, direct, într-un fel sau altul, cu creşterea şi îngrijirea lor.