O adolescentă de 19 ani
Să faci un Dosar despre mame și maternitate ar putea părea, la prima vedere, simplu și ușor desuet. Am citit de curînd că a apărut în Franța o carte semnată de Sabine Melchior-Bonnet, istoric la Collège de France, Les Grands hommes et leur mère. Printre protagoniștii restituirilor făcute din perspectiva relației pe care au avut o cu mamele lor: Napoleon, Churchill, Stalin, Hitler, Martin Luther King. Și, poate, și această informație a fost un declanșator pentru tema de acum.
Apoi, m-am gîndit cît de condiționați rămînem de legătura maternă, indiferent cum ne-am construi viețile. S-ar putea să facem parte din niște generații în care multe lucruri nu s-au spus în familiile noastre. Așa am trăit, liniștea a acoperit și bunele, și relele, iar afecțiunea s-a întrevăzut cînd și cînd. Niciodată nu trebuia să fie prea multă, ca să nu se strice copilul. Invitații mei și-au spus poveștile. Le mulțumesc pentru onestitatea de a scrie despre copiii care au fost și despre ce le-a lipsit, emoțional vorbind.
Nu de puține ori am auzit istorii despre cum părinții de ieri, severi și hotărîți să-și educe copiii ca pe niște cîștigători, s-au muiat abia cînd au devenit bunici. Pojghița de responsabilitate s-a topit. Presiunea a dispărut, și ei s-au îmblînzit. E ca și cînd drăgălășeniile de care nu s-au bucurat fiii și fiicele lor au stat undeva în adormire și se revarsă acum asupra nepoților, răsfățați peste măsură.
Mereu avem de recuperat cîte ceva în relațiile cu cei apropiați. Și niciodată nu e prea tîrziu. Lumea s-a schimbat și vorbim și despre trend-urile în materie de cum să fii o mamă cool.
M-am gîndit mult la mine și la mama în săptămînile astea. Mi-am dat seama că modelul ei de stăpînire de sine perfectă, de nelăsat garda jos indiferent de situație, n-a fost neapărat al meu. Dar l-am reprodus fără să mă gîndesc la asta. M-a născut cînd avea 19 ani. O adolescentă șatenă, care ține un copil în brațe, așa sîntem în prima noastră fotografie. De nenumărate ori m-am gîndit că viețile alor mei ar fi luat-o, poate, în alte direcții dacă n-aș fi apărut eu. De cînd mă știu am avut cu mama un soi de complicitate. Am simțit că victoriile mele sînt și ale ei, chiar dacă nu vorbim despre asta. Nimic nu o face mai fericită decît să știe că reușesc să fac ce-mi place.
Citiți Dosarul, amintiți-vă și, de ce nu, răspundeți și dumneavoastră la întrebarea anchetei: „Ce nu i-ai spus mamei tale niciodată?“ Ar putea fi un punct de pornire într-o călătorie sentimentală complicată.
Ilustraţie de Ion BARBU