Nunta simplificată. Nunta împrumutată

Unul dintre principiile fundamentale şi de natură universală ale riturilor de trecere este repetitivitatea. Dar schema ritului nu rămîne încremenită într-o formă primordială, ci poate apărea modificată în funcţie de contexte care ţin de spaţiu, timp sau circumstanţe. Pe de o parte, fiecare cultură a adăugat riturilor primordiale elemente noi, împrumutate din alte societăţi cu care a interacţionat; sau, pe de altă parte, datorită unor orientări ideologice, a simplificat sistemul ritual ca urmare a interacţiunii dintre individ şi societate.

Mutaţiile funcţionale se realizează prin translatarea actelor de pe un plan pe altul, de pildă din planul religios pe cel ceremonial şi apoi pe cel artistic, crede etnologul Mihai Pop. Aducem ca argument exemplul din obiceiul tradiţional al nunţii, în care existau o multitudine de momente rituale care se situau în plan sacral (atunci cînd se juca bradul în faţa casei mirelui după cununie, în unele locuri exista obiceiul ca în jurul horei să se presare firimituri de cozonac şi să se toarne vin – elemente al căror sens sacral este prezent în multe alte ceremonii –, conotaţia fiind trasarea unui cerc magic menit să apere nunta de influenţa forţelor nocive). Astăzi, deşi sensul străvechi, ritual al multor obiceiuri s-a pierdut, acestea apar totuşi ca acte care nu pot lipsi din desfăşurarea integrală, după anumite reguli bine stabilite, a ceremonialului. S-a produs astfel un fenomen de translaţie de pe planul sacral pe planul ceremonial, o schimbare de funcţie. Din funcţia veche a rămas o amintire care se concretizează prin credinţa că „este bine să se facă aşa“, deși motivațiile actului ceremonial inițial nu se mai cunosc.

Proliferarea unor noi stiluri de viaţă în România post-decembristă, apariţia unor noi categorii sociale, au deschis pattern-uri de performare, înţelegere şi ipostaziere a manifestărilor rituale în direcţia loisir-ului şi a identificării sociale – prin imitaţie – la care „se aliniază“ un număr tot mai mare de indivizi.

Valenţele ritului se referă astăzi, prin intermediul mass-media, la puterea acestuia de a fascina, emoţiona, impresiona şi subjuga. Tendinţa tot mai accentuată a degenerării principiului ritualic s-a resimţit odată cu „intrarea“ acestuia în sfera societăţii de consum, în care codurile performării, stabilizate de tradiţie, au fost înlocuite de „inovaţii“ sau „împrumuturi“ interpretate individual. Asistăm astăzi la o veritabilă paradă de opulenţă manifestată cu ocazia diferitelor manifestări ceremoniale, în care reprezentanţii clasei „înalte“ a societăţii uzează de un întreg arsenal de impresionare şi subjugare a mulţimii, în paralel cu ritul la care participă, iar exemplele în acest sens sînt nenumărate.

Nuntă de VIP în decor de Hollywood

În satul românesc, căsătoria trecea obligatoriu prin cîteva momente speciale: peţitul, logodna, chemarea la nuntă, masa miresei, ruperea turtei, jocul zestrei, aducerea miresei, iertăciunea, cununia, masa mică, masa mare, închinatul etc., care aveau loc la casele mirilor înainte de ieșirea nuntașilor din casă. Astăzi se mai păstrează doar o formă diluată a acestor acte ritualice.

Cu miri, naşi şi invitaţi, alaiul de nuntă pornea spre biserică. Femeile, în frunte cu mireasa, se duceau pe jos, bărbaţii călare, pe cai împodobiţi la biserică. Locul acestora a fost luat de maşini împodobite, iar în cazul reprezentanţilor high-life-ului de limuzine sau maşini de epocă, în timp ce biker-ii preferă motocicletele.

În comunitatea tradiţională avea loc o petrecere la casa miresei în seara de dinaintea nunţii, la care participau prietenii viitorilor miri. La începutul serii, tinerii lucrau ornamentele ce urmau a fi puse în brazii de nuntă. Petrecerea însemna mai degrabă băutură şi dans (se serveau cozonaci). În dimineaţa nunţii, ginerele şi prietenii săi împodobeau brazii cu diferite obiecte, fructe şi chifle, fapt ce semnifica viaţa îmbelşugată a viitoarei familii. Tineri necăsătoriţi îi purtau pînă la casa naşului, unde unul dintre brazi era legat în faţa porţii. Apoi alaiul îşi continua drumul spre casa miresei, loc în care rămînea şi celălalt brad, ca simbol al vigorii şi al tinereţii. Astăzi, împodobirea locaţiei de nuntă cade în grija companiei angajate pentru a organiza nunta. La nunta lui Cătălin Măruţă cu Andra Adam, logistica a fost impresionantă: un autotren cu veselă şi unul cu decoruri, aranjamente florale, un cort de peste 1000 mp, două camioane cu scenotehnică, 100 de ospătari şi o listă lungă de artişti. La nunta cuplului Ion Ducu şi Diana Dumitrescu, cele 300 de scaune, marca Philippe Stark, transparente, au fost aduse special din Italia, ringul a constat dintr-o oglindă tapetată cu norişori. Farfuriile, de asemenea transparente, şi tacîmurile argintii erau inscripţionate cu monograma D&D.

Tot în această seară avea loc închinatul schimburilor, ceremonial prin care cei doi miri îşi trimiteau unul altuia darurile. Acum mirele îşi cumpără singur costumul, mireasa – rochia, iar cele două soacre „decontează“ cumpărăturile. Domnişoarele îi împleteau fetei care se mărita cununa, înlocuită astăzi de o diademă.

De la nici o nuntă nu lipsesc muzica, bucatele alese, vinul, dulciurile şi schimbul de daruri. Naşilor li se ofereau cadouri din partea miresei, apoi începea darul, nuntaşii dîndu-le tinerilor bani şi produse agricole. Practica darului se păstrează, trebuie remarcat aici însă faptul că închinarea cinstei nu mai are loc cu staroste care să strige sumele oferite de nuntaşi, ci se pune în caseta de dar. Un obicei care îşi face loc la nunţile elitiste este lista de cadouri, lăsată la cîteva magazine agreate de miri, din care nuntaşii pot alege darurile pe care să le achiziţioneze pentru aceştia. Uneori, darurile adunate la nunţile de VIP devin „subiect de presă“, deoarece mirii aleg să le doneze unor persoane defavorizate.

Un element spectacular al mesei rituale îl constituie, în ultima vreme, tortul miresei. Acesta este de obicei cu etaj, bogat ornamentat, adus în aplauzele asistenţei şi avînd pe el artificii. Momentul tăierii tortului este actualmente o secvenţă rituală intrată în mentalul colectiv şi în schema de performare a ritului de trecere al căsătoriei. Prima îmbucătură şi-o oferă reciproc mirii, ca semn al pornirii în viaţă împreună. „Ieşirea din uzanţă“ la nunțile de VIP-uri este semnalată în presă; un exemplu în acest sens îl constituie tortul negru, fără etaje, pe care l-a avut la nuntă Nadine.

În timpul petrecerii, unii nuntaşi mai glumeţi profită de neatenţia mirelui şi fură mireasa. Mirele este dator să o caute sau să o răscumpere. Legat de furatul miresei, de pildă, Cristina Spătar nu a fost furată în noaptea căsătoriei, deoarece nici un invitat nu a îndrăznit să respecte tradiţia. Motivul – mireasa purta la gît un colier a cărui valoare se învîrtea în jurul sumei de un milion de euro.

Nu de puține ori, rochia colorată de mireasă este asociată cu ghinionul. Cîteva dintre VIP-urile autohtone care au fost „mirese colorate“ au ajuns la partaj. Este cazul Mihaelei Rădulescu, care, la a doua căsătorie, cea cu Ştefan Bănică jr., a purtat o rochie vernil. Interpreta Luminiţa Anghel şi-a imaginat o nuntă cu totul şi cu totul albastră. Toată lumea s-a întrebat la momentul respectiv de ce a făcut această alegere. Simplu: pentru că îşi dorea o nuntă specială, ieşită din canoane. Finalul căsniciei a fost tot albastru.

Mărturiile sînt mici atenţii care se dau invitaţilor cu ocazia diferitelor rituri de trecere în „amintirea“ evenimentului şi pentru a le mulţumi pentru participare. Originea lor se află în tradiţia aristocraţiei franceze şi mai apoi italiene de la început de secol XIII, care prevedea ca regulă de curtoazie, cu ocazia riturilor de trecere (botez, nuntă), oferirea unor bomboniere – din argint, lucrate manual sau din sticlă – şi cupe în miniatură pline cu bomboane considerate a fi purtătoare de noroc. Tradiţia spune că bomboanele care se pun în mărturii trebuie să fie cu număr impar şi de obicei cinci, pentru că, după şcoala pitagoreică, este numărul căsniciei, dar nu este o regulă obligatorie. La nunta lui Ştefan Dimitrie Ferdinand Sturdza cu Nina Irina Ţăndărică, fiecare dintre oaspeţi a primit o cutie de argint cu însemnele familiei şi iniţialele mirilor, şi cu migdale trase în zahăr înăuntru.

La modă sînt şi nunţile tematice. Medievală, exotică, în stil mafiot, cowboy, rustică, cubaneză, Zen etc. Temele sînt variate, singura piedică în alegerea unui scenariu cît mai inedit şi original de organizare a unei nunţi este limita imaginaţiei. În cazul vedetelor, presa alege să selecteze secvenţele rituale încărcate de spectaculozitate. Pe de o parte, prin apelul la firme specializate de creare a evenimentelor, vedetele îşi particularizează nunta astfel încît aceasta să poarte amprenta personală şi să intre în atenţia publicului, pe de alta, presa selectează din fiecare nuntă acele evenimente „teatralizate“ care au şansa de a capta atenţia publicului cititor prin latura divertismentală. Astfel, nu numai personajele principale ale ritului sînt vedete, ci şi participanţii la acesta. Miresele sînt fie frumuseţi celebre, actriţe, vedete mediatice sau muzicale, sau fiice de persoane cu notorietate, mirii sînt miliardari excentrici, fotbalişti ai momentului, politicieni aflaţi în vîrful puterii, oameni de presă etc., nuntaşii la rîndul lor sînt reprezentanţi ai high-life-ului.

Simbolismul actului ceremonial se pierde, semnificaţiile mediatice sînt împinse spre partea de show, datele oferite de presă combină informaţia cu divertismentul în infotainment, aplică strategii ale senzaţionalului specifice presei tabloide, toate orientate spre un singur scop: seducerea publicului. 

Florica Iuhas este lector univ. dr. la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării a Universității din București.

Foto: Teodora Ungureanu