Nume, prenume şi porecle la 1800

29 iunie 2006   Tema săptămînii

La 1800, numele, prenumele, poreclele se amestecă. Persoana se defineşte folosindu-le, dar adăugînd dregătoria, meseria, calitatea socială. Ceilalţi îi identifică pe cei din jur folosindu-se de elementele amintite, dar nu se sfiesc să se folosească de ceea ce ei judecă ca fiind definitoriu pentru o anumită persoană: conduita, avariţia, mila, blagoslovia, slujba, rezidenţa, statutul civil, rudenia. Printre boieri La 1800, boierii au deja prenume, nume şi unii dintre ei chiar şi porecle. În documente se semnează ca atare şi pot fi foarte uşor recunoscuţi, chiar dacă îşi adaugă dregătoria pe care o deţin la momentul respectiv, transmiţînd din generaţie în generaţie "sticlada". Numele provine în mare parte de la moşia cea mai importantă pe care se afla reşedinţa, cu acareturi şi scule, cu nămestii şi conace, cu grajduri şi grădini. Dacă la început se vorbeşte de Preda mare clucer din Brâncoveni (judeţul Romanaţi), treptat numele satului se alătură prenumelui, formînd împreună un tot şi definind familia. Astfel au apărut Filipeştii de la satul Filipeşti din judeţul Prahova, Goleştii de la satul Goleşti din judeţul Argeş, Bălenii de la satul Băleni din judeţul Dîmboviţa, Rudenii, boierii din Curtişoara (Olt), dar şi din Rudeni (Argeş), Dudeştii de la satul Dudeşti din judeţul Ilfov, Cocorăştii de la satul Cocorăşti din judeţul Prahova etc. Dar chiar în interiorul aceleiaşi familii boiereşti, pentru a se deosebi unii de alţii, membrii se ramifică, cum ar fi Cantacuzinii - Măgureanu, Paşcanu, Deleanu, sau Grădiştenii - Mogoşanu, Bărcănescu. Alţii poartă două nume: Danciu din Pîrîiani şi din Mileşti va da numele neamului său Pîrîianu, dar şi Milescu. La fel se întîmplă şi cu Radu Mihalcea, mare comis din Cîndeşti care îi va da pe Mihălceşti şi Cîndeşti. Important de menţionat este faptul că femeia este înainte de toate fiica tatălui ei şi abia apoi soţia cuiva, astfel că ea se identifică mai întîi cu propria familie şi abia apoi cu cea în care a intrat. Lucrurile devin şi mai clare în cazuri de disensiuni, cînd pur şi simplu semnează cu numele neamului ei. De exemplu, Marica se semnează Filipescu, deşi este soţia marelui armaş Constantin Brezoianu, Catinca este o Creţească măritată cu stolnicul Grigore Grădişteanu, o altă Catinca rămîne, timp de 14 ani, Alexeanu, refuzînd să se identifice cu numele soţului, căpitanul Hristea. Maria este o Văcărească măritată cu stolnicul Răducan Filipescu etc. Poreclele se ghicesc mai greu în acest eşalon al ierarhiei sociale, deşi ele există. Alexandru Filipescu, mare boier la 1825, ajunge atît de mult să se identifice cu porecla primită încît, în documente sau memorii, boierii îl numesc Vulpe; datorită temperamentului său zbuciumat, marele ban Theodorache Văcărescu era poreclit Furtună, poreclă ce avea să se transmită şi asupra fetelor lui, cunoscute ca Mariţa Furtunoaia sau Sultănica Furtunoaia. Ion Ghica ne dezvăluie o serie de alte porecle: Zinca, soţia lui Dinicu Golescu, este Farfaroaica, văduva Catinca Slătineanu este Petandula, Mariţa Golescu poartă porecla de Ochioasa. Boierii nu se prea menajau, unii dintre ei avînd un adevărat talent în a "construi" porecle. Boierul Creţulescu, de cum pune ochii pe junii Diamandi, îi şi defineşte. Cunoscut mai ales sub numele de Bîlbîitul, Bărbucică devine şi Gămălie, după modul cum îşi aranja "părul şi favoriţii", în forma unei gămălii de ac. Teodor este poreclit imediat Zlatauz "pentru că vorbea tot în sentinţe", în timp ce Costache Caragea este cunoscut ca beizadea Tingirică, datorită aventurilor amoroase avute la Ţarigrad cu fiica bancherului Tinghir. În rîndul norodului ...cei mulţi şi săraci continuă să se identifice după prenume, completate cu alte elemente în construirea unor mijloace necesare reperării individului: familie, meserie, statut social, beteşug, rezidenţă, poreclă. Ruxandra este fiica "unei Safta Picătură", iar Tudor sin (fiul) Zamfir de la Dăneşti sud (judeţul Prahova), Dafin Crăciun din Focşani şi Nica al babii Păunii sînt tîlhari la drumul mare. Ispir este ceaprazar în mahalaua Izvorul Tămăduirii, iar Gheorghe ulierul îşi are casa şi prăvălia în mahalaua Popa Cozma. Slăbuţa ovreică, fata Iancului biv (fost) staroste de ovrei şi soră cu David ovreiul, cunoscută şi iscusită cămătăreasă cu prăvălii, face afaceri în Bucureşti. Petre este evreu trecut la "pravoslavnica credinţă", astfel că devine Botezatu, Pae ovreica, din dragoste pentru un Costantin, devine şi ea Elena creştina, iar Andrei vizitiul, ajuns la Bucureşti de la Temeşvar, străin fiind, capătă toate poreclele posibile legate de statutul său - Ţiganu Spurcat, Papistaş, Unguru sau Neamţu. Marginalii, săracii, vagabonzii, prostituatele se recunosc prin asocierea la prenumele lor a situaţiei în care se află. Pena, curvă venită de peste Dunăre şi expulzată de mai multe ori din Bucureşti, Ilinca, celetnică "la o cîrciumă a dumnealui Roşchii ot Podul Mogoşoaiei", Arghira, curvă cunoscută în mahalaua Colţei, i-a scos din minţi pe Ispas ciubucarul, Gheorghe ceaprazarul, Dragna bumbăcarul şi Mihai şălarul. Podul Mogoşoaiei, Ţigănia Domnească de la Scaunele cele Vechi, Poarta Tîrgului de Afară, Podul Calicilor, Curtea Veche, Ţigănia de la Mihai Vodă, Ţigănia din mahalaua Podul de Pămînt, cîrciuma, tractirul, tîrgul, podurile adună tot ce are mai rău societatea. Calici (săraci), ologi, orbi, călugări, boieri sau simpli mahalagii cu minţile rătăcite, voatre şi votri (proxeneţi), tălăniţe şi rachieriţe, tîlhari şi şarlatani populează astfel de locuri. Straja îi adună în miez de noapte sau în zori de zi: Ion Pricea cu minţile rătăcite, un piroman înrăit care ameninţă că dă foc caselor, Voica de la Crucea de piatră se crede mare "doftoreasă", iar Anca Armeanca, văduva, umblă cu ierburi bune "de gălbinare", dar care se dovedesc mortale, atunci cînd credulul Manole, calfă de dulgher, le înghite. De strajă nu scapă nici Neacşu calicu', care cere ajutor de la Cutia Milelor. Maria oloaga şi Gheorghe orbul sînt în fiecare zi pe treptele bisericii din mahalaua Creţulescu, Dionisie monah şi Agapie călugăr umblă hoinari pe poduri şi-n cîrciumi, în desfrînări şi beţii, făcînd de rîs cinul bisericesc, iar Ene ţiganul, tîlhar cunoscut, şi ceata lui se ascund ziua prin ţigăniile mahalalelor, pentru a ieşi noaptea după pradă. Alte şi alte nume se refac şi se desfac, caracterizînd la început persoane, apoi generaţii: Niculae Chelu, Dobre Hoţul, Fotache Otetică, Cartan Masalagiu (purtător de torţă), Ianache Mazilu, Ilie Geoarsă, Nico Gătej, Ioniţă Zarafu (cămătar), Ioniţă Hotnogiu, Radu Burlan, Matei Pârlitul, Dobre Carabelea, Căcăştoi Toma, Cerceloiu Dragomir, Ciupag Dumitru, Curivan Tudor, Frumuşelu Constantin, Jardea Matei, Jarcone Dochia, Măciucă Ion, Mozgoreanu Balea, Ojă Ungureanu, Pisică Voicu, Scară Milu, Scafiş Pîrvu, Scofercea Dinu, Ştiucă Mihai etc. Mecanismul de alăturare a unui prenume de un element oarecare devine din ce în ce mai frecvent spre sfîrşitul secolului al XVIII-lea. Iată un exemplu: Ioan este slugă - porcar - în casa lui Dumitrache Georgică din satul Urlaţi, Săcuiani sud. El vine "de peste Olt", din Vlaşca sud, astfel încît devine în documente Ioan Purcărea Vlăsceanu, adică Ion porcar din Vlaşca.

Mai multe