„Nu ştiu dacă sîntem pregătiţi“ – interviu

12 mai 2010   Tema săptămînii

Din cîte înţeleg eu, direcţia în care se duce legea asta este spre implicarea mai mare a părinţilor în treburile şcolii prin creşterea ponderii lor în Consiliile de Administraţie. Vi se pare că sîntem pregătiţi noi, ca părinţi, ca societate, pentru aşa ceva?

Ca societate, nu. În mod evident principiul este corect. Să implici comunitatea în viaţa şcolilor. Problema este dacă putem implementa legea la modul acesta foarte brutal. Pentru că în momentul de faţă, aşa cum prevede legea – o treime părinţi, o treime reprezentanţi ai autorităţilor locale, o treime profesori –, cei din urmă devin într-un fel minoritari în şcoală. N-ar fi nici asta o problemă dacă părinţii şi autorităţile locale ar fi pregătite să gestioneze problemele şcolii. Iar eu nu cred că, în momentul de faţă, noi sîntem atît de maturi încît să putem să ne implicăm chiar eficient. Putem fi de bună-credinţă, dar nu ştiu dacă sîntem pregătiţi pentru asemenea implicare. Părinţii şi reprezentanţii autorităţii locale trebuie să aprobe proiectul de buget, chiar să aprobe curricula, să evalueze performanţa profesorilor, să-i sancţioneze pînă la a-i da afară, să organizeze concursul pentru angajarea directorului. Sînt nişte atribuţii foarte serioase. Întrebarea este dacă sîntem noi pregătiţi pentru aceste lucruri. Putem merge desigur la scenarii de genul primarul are o nepoată, o cunoştinţă care termină facultatea şi trebuie să se angajeze profesor. Oare va fi un profesor dat afară pentru ca primarul să-şi poată angaja nepoata? Nu ştiu. Întreb. În condiţiile în care la noi se practică din greu genul acesta de angajare sînt foarte rezervată să las chiar la mîna autorităţii locale problema şcolii.

Nu e un cerc vicios? Spuneaţi că nu sîntem pregătiţi, dar nici nu avem cum să pregătim oamenii pentru că nu li s-a dat niciodată această putere. Care ar fi soluţia alternativă pe care o propuneţi?

Cred că, totuşi, pentru început este bine să lăsăm profesorii – 50% şi părinţii cu reprezentanţii autorităţii locale – 50%. Să fie jumătate-jumătate. Cred că 50% este un prim pas în care, împreună, cei trei factori pot învăţa să coabiteze şi să nu facă politică din aceste atribuţii. Mai ales că legea în momentul de faţă nu prevede criteriile de evaluare. Ce înseamnă performant? Pentru mine performant înseamnă să aduci un elev de la nota 3 la nota 6. Performanţă nu înseamnă doar să ai 9, 10 şi olimpici. Ştiţi ce va face acel profesor ca să nu fie sancţionat de administraţie, adică de părinţi şi de reprezentanţii autorităţilor locale? Va da numai 9, 10 şi va fi astfel „performant“.

Nu acesta este rolul puterii în local? Să flexibilizeze criteriile pentru fiecare şcoală şi, evident, şcolile cu nivel mai scăzut îşi vor stabili criterii de nivelul acesta: să aducă de la nota 3 la nota 6.

Nu ştiu, aceasta e întrebarea: sînt pregătiţi? Înţeleg ei lucrul acesta, anume că performanţă nu înseamnă profesori care dau numai 9 şi 10? Avem nevoie de elaborarea unor norme metodologice. Intenţiile sînt bune, dar modul de aplicare va crea foarte multe probleme. E ca şi cum ai spune: sportul este sănătos, aşa că vă recomand să alergaţi 2 kilometri, între timp nu mă interesează că sînteţi cardiac şi aţi putea să faceţi un infarct. E foarte sănătos să responsabilizezi comunitatea, părinţii, dar nu aşa, ci treptat să-i învăţăm să coabiteze.

În ce priveşte stabilirea materiilor de studiu, care este alternativa pe care o susţineţi?

În momentul de faţă, profesorul, aşa cum este el demonizat, tind totuşi să cred că este mult mai în măsură să spună ce fel de curriculă, ce fel de opţionale trebuie studiate. Totuşi, să nu facem din excepţii, regulă. Da, sînt profesori care nu-şi merită locul la catedră. Dar de aici nu trebuie să ajungem la situaţia în care profesorii nu mai trebuie să aibă nici un cuvînt de spus, ei trebuie să fie supuşi părinţilor şi autorităţilor locale. Dacă mergem pe 50% – profesori asta înseamnă că profesorul va trebui să-şi facă lobby în Consiliul de Administraţie ca să cîştige un vot din partea cealaltă de partea lui.

Deci, dacă înţeleg bine, în caz că se schimbă procentele din Consiliul de Administraţie, sînteţi de acord cu stabilirea unei părţi din curricule la nivelul şcolii?

Eu nu spun că nu e bine ca la nivelul şcolilor să se decidă ce fel de opţionale se învaţă. Dacă profesorul vine şi spune: am prea mulţi elevi care rămîn în urmă la matematică, propun să suplimentăm orele de matematică. Cred că e bine să le discute împreună, să ia decizii împreună. Iar reprezentarea să fie jumătate-jumătate. Adică să nu-i transformăm pe profesori în minoritari, asta e meseria lor. Mai mult decît atît, dacă vă uitaţi în proiectul de lege, responsabilitatea îi revine directorului. Responsabilitatea performanţei şcolii. Consiliul de Administraţie nu are responsabilitate din punctul ăsta de vedere. Deşi organizează concursuri, deşi evaluează, deşi votează programul, bugetul, curricula, în momentul în care trebuie să dea socoteală despre performanţa şcolii, Consiliul de Administraţie nu devine responsabil, doar directorul. Ceea ce este în neregulă. Ar trebui ca împreună cu directorul să împartă şi binele, şi răul.

Cum vi se par acele organizaţii de părinţi care există deja? Aţi avut contacte cu ele? Există o Federaţie Naţională a Comitetelor de Părinţi.

Nu ştiu foarte multe despre ei. În momentul de faţă, pare că părintele se duce la şedinţa cu părinţii, află ce face copilul, ce bani trebuie să mai dea – cam aici era rolul părintelui. Vom vedea în ce măsură vor fi prezenţi la aceste Consilii de Administraţie. În momentul de faţă, au în Consiliile de Administraţie un reprezentant al autorităţii locale şi un reprezentant al părinţilor. Şi înţeleg că, în general, nu vin la şedinţe. În noua formulă, dacă nu vor veni, riscă să nu aibă cvorum şi acest Consiliu de Administraţie să nu poată funcţiona. Problema e dacă avem oameni, părinţi pregătiţi să facă acest lucru. M-a deranjat la această lege sentimentul că profesorul trebuie să facă penitenţă, ai senzaţia că prin această lege el va da socoteală. Nu e rău să răspunzi de ceea ce faci la catedră, dar dacă citiţi legea – de la titularizare, Consiliu de Administraţie, modul în care primeşti titlul de profesor emerit – prin această lege profesorul devine un minoritar al sistemului.

O lege de nota 5 sau 9

Asta nu se întîmpla şi pînă acum în faţa inspectorilor? Mie mi se pare că pînă acum profesorii erau supuşi inspectoratelor, şi prin noua lege sînt supuşi altor forţe, mai democratice.

Ei n-ar mai trebui să fie supuşi. Legea ar trebui să stabilească foarte clar modul în care eu evaluez un profesor, ce înseamnă performanţă. Sînt părinţi care se plîng de profesori care forţează elevul să facă meditaţii. M-am gîndit dacă prin această lege nu ar trebui să interzicem meditaţiile cu elevul de clasă, eventual chiar cu elevii din şcoală. Deci nu meditaţia în sine, dar să nu faci şi meditaţii cu profesorul de la clasă, să încetăm cu această permanentă acuză că profesorul nu vrea să dea randament la oră. Eu sper ca această lege să redea şi demnitatea profesorului.

Am ajuns la subiectul titularizare la nivelul şcolii.

Nu mă deranjează titularizarea, ci ce urmează după titularizare. Dacă se desfiinţează şcoala, omul rămîne pe drumuri. Sînt sigură că Ministerul Educaţiei îi poate prelua, avînd o centralizare a situaţiei: unde sînt catedre libere, unde sînt suplinitori, de exemplu, mai ales în mediul rural, majoritatea profesorilor sînt de fapt suplinitori. Poţi chema profesorul fără post să-i oferi un post, dar chiar să-l laşi pe drumuri? Asta mi se pare o formă mascată de a-i disponibiliza pe profesori. Aceasta este propunerea noastră: titularizare la şcoală, dar nu în cazul în care rămîi fără catedră să rămîi pe drumuri. Ce se întîmplă dacă trebuie să te muţi din oraşul unde te-ai titularizat? Eşti fără loc de muncă? De ce să nu poţi apela la Ministerul Educaţiei, cu atît mai mult cu cît legea are o parte bună acolo unde vorbeşte de formarea profesorilor. După facultate, doi ani practică şi master. Eu cred că este în regulă, dacă unui medic i se cere perioadă de rezidenţă, avocatului – stagiatură, nu cred că strică nici viitorului profesor să facă acest lucru. Dar dacă tot investeşti în el, după aceea îl laşi pe drumuri, nu-l recuperezi dacă el trebuie să se mute într-o altă şcoală, nu încerci să-l ajuţi? Nu mi se pare în regulă. Eu văd o formă mascată pentru disponibilizări.

Daţi o notă acestui proiect de lege? 1-10

Ca principii pot să-i dau şi 9. Sînt de acord cu descentralizarea, dar modul de aplicare, faptul că nu se ţine cont de România cea care există acum, chiar 5 aş spune.

Daţi-ne cîteva soluţii alternative pentru a uni această splendoare teoretică cu inadaptarea la practică.

Consiliul de Administraţie, am zis, l-aş pune jumătate-jumătate. Apoi această titularizare care să urmărească, totuşi, cariera profesorului. Mi se pare foarte riscantă transformarea clasei a IX-a de liceu în gimnaziu. Un învăţămînt obligatoriu care rămîne la nivelul gimnaziului mi se pare foarte grav. Vor veni generaţii întregi care vor abandona liceul. Ideea că transformarea clasei a IX-a de liceu în gimnaziu va stopa abandonul şcolar nu m-a convins, sînt convinsă că, odată pusă în practică această măsură, se va renunţa destul de repede la ea. Abandonul şcolar va fi mai mare, iar pe la sat, dacă în condiţiile actuale în care doi ani de liceu erau obligatorii, ei abandonau şcoala, vor rămîne majoritatea la gimnaziu.

Aveţi deci bănuiala că se duceau la liceu în momentul acesta doar pentru că era obligatoriu?

Cuvîntul acesta, obligatoriu, de care ne speriem de atîtea ori, nu are întotdeauna sensuri negative. Cred că „obligatoriu“ în cazul liceului îi ajuta să meargă mai departe. Îi ajuta să meargă la şcoală într-un oraş. Oraşul oferă altă deschidere, te obligă să vezi lucrurile altfel, să îndrepţi umerii. Acum vor rămîne în mediul rural şi ce vor face ei la 16 ani, cu gimnaziu, fără specializare? E foarte riscant. Mi se pare nedrept ca la examenul de trecere din gimnaziu în liceu, 30% să conteze nota de examen şi 70% portofoliul. Eu cred că, în momentul cînd un copil la 16 ani optează pentru un colegiu, se pregăteşte pentru o specializare şi dă examen din acele discipline. 70% ar trebui să conteze acele discipline. Pe de o parte, dl Funeriu spune că vrea să ridice presiunea de pe notă, dar cînd impui 70% pondere pentru portofoliu, obligi copilul să înveţe de nota 8 la toate materiile, ceea ce este un efort.

Cum credeţi că va trece legea prin Parlament şi în ce formă? Unde ar fi nişte puncte de consens?

Uneori, disciplina de partid e mult mai fioroasă decît conştiinţa. Vorbind cu ceilalţi colegi îmi dau seama că toată lumea are rezerve faţă de procentele din Consiliile de Administraţie. Nu-mi dau seama ce se va întîmpla la comisie şi la votul în plen. Pe acest punct, majoritatea partidelor ar avea amendamente împotriva formulei actuale. În comisie s-ar putea să putem corecta, ce se va întîmpla în plen e mai greu de spus. Nu-mi dau seama dacă reuşim să-i convingem în ce priveşte titularizarea. Cred că vor dovedi o totală inflexibilitate privind structura învăţămîntului, cu clasa a IX-a care să devină ultima clasă de gimnaziu.  

Adriana Săftoiu este deputată PNL, membră în Comisia pentru Învățămînt din Camera Deputaților.

a consemnat Cristian GHINEA.

Mai multe