„Nu poți să spui că nu sînt o actriță răbdătoare!”
I-am spus unei prietene că scriu ceva despre răbdare şi a rîs: „Tu?“. „De ce nu? Nu poţi să spui că nu sînt o actriţă răbdătoare!“ A cedat repede. Am cu răbdarea o relaţie lungă şi raportul meu cu ea e mai curînd unul la care am fost supusă, pe care nu l-am controlat, dar pe care, spre lauda mea, l-am înţeles cel puţin în teorie. Iată o grămadă de virgule, pentru că nu am răbdare să regîndesc textul şi să îl fac, poate, mai uşor de citit. Îl scriu ca şi cum l-aş rosti, pentru că nu am avut răbdare să devin scriitoare şi am devenit actriţă.
Dar am avut răbdare să dau de trei ori la UNATC. Pe parcursul facultăţii nu mi-am păstrat-o mereu şi, uneori, asta mi-a făcut bine. Am intrat la Teatrul Bulandra şi răbdarea a căpătat o multitudine de alte nuanţe decît ai putea găsi în cel mai aplicat dintre dicţionare. Pari foarte îndreptăţit să nu ai răbdare cînd ai 20 de ani. Şi e o calitate atît de comună, mi se pare acum. Atunci mi se părea că ritmul lumii e lent spre nemişcare. Nerăbdarea de atunci avea forme destul de abrupte şi colţoase şi cred că atunci mi-am construit un oarecare renume de scorpie.
Nu aş putea spune cît am fost forţată de împrejurări, experienţă şi cît mi-am asumat din ideea că fără răbdare e aproape imposibil să faci meseria asta.
Nu ştiu să spun cît exact din cantitatea de răbdare pe care o am acum e conştientă şi cît e instinct. Ştiu sigur că are legătură cu dorinţa de a face. Dacă ai dorinţă, trebuie să ai şi răbdare. Şi nu doar pentru că nu ai încotro, pentru că a avea răbdare, pentru un actor, presupune mai mult, presupune să reuşeşti să îţi păstrezi o anumită seninătate, prospeţime, disponibilitate, credinţă. De asta spun că nu ştiu cît e calitate educată şi cît instinct.
Am avut răbdare să aştept, să dau probe şi să nu le iau, să le iau şi să nu fac proiectele, să încep proiecte şi să nu le termin, să le termin şi să nu mai „iasă“! Răbdare să iasă şi să nu fie percepute sau primite cel puţin pe măsura răbdării investite în ele!
Am avut ani cînd nu mai aveam rabdare, cînd vedeam concret cum a trecut posibilitatea să mai fac vreodată Irina din Trei surori sau Ofelia sau… şi nu pentru că erau roluri pe care mi le doream, ci pentru că la un moment dat conştientizezi că, pentru anumite roluri, pur şi simplu, nu mai e cînd. Şi nici de ce. Nu am fost niciodată nerăbdătoare să fac anumite roluri, altele decît cele pe care le-am primit sau început.
Am avut răbdare cînd am fost în proiecte în care nu am crezut. Da, uneori eşti în astfel de proiecte. Nu ştiu cum şi de ce am avut, dar am fost răsplătită: am învăţat lucruri despre mine ca actor şi am rămas amică sau prietenă cu oameni pe care mă bucur că i-am întîlnit.
Am avut răbdare cu oameni egoişti în proiecte egoiste şi, deşi sper că nu e aşa, simt că răbdarea nu mi-a fost răsplătită.
Am fost cît de răbdătoare poate fi o actriţă cînd filmează primul rol principal într-un lungmetraj; şi, deşi mi-am pierdut răbdarea cînd filmul nu mai ieşea, am ştiut încă din timpul filmărilor că e un cîştig.
Am răbdare la filmări şi, uneori, mai puţină la repetiţiile de la teatru.
E al naibii de important să ai răbdare în meseria noastră. E mai bine să înţelegi că trebuie, pentru că oricum nu ai încotro.
De la un moment dat încolo nu mai am răbdare cu cei care nu sînt interesaţi de dialog, cei care întreabă fără să aştepte, de fapt, un răspuns, cu cei care vor doar să se audă vorbind, cu cei care nu au răbdare.
Dar, ştii ce, dacă îi întîlnesc într-un proiect pe care vreau să îl fac, care simt că merită, cumva mi-o voi găsi. Pentru că răbdarea se leagă de dorinţa de a face. Şi eu o am încă.
Rodica Lazăr este actriţă. Joacă la Teatrul Bulandra, în Carusel (regia Andrei Şerban) iar cele mai recente roluri din film au fost în Live (regia Vlad Păunescu) şi în scurtmetrajul Ramona (regia Andrei Creţulescu).