Nu mai citiți nimic!

Întîmplarea a făcut ca Dosarul de față, pornit de la ideea „lecturilor formatoare”, să fie „lucrat” în perioada în care proiectele noii legi a Educației, avînd la bază programul prezidențial (ratat în mod spectaculos) „România educată“, au fost puse în dezbatere, urmînd ca ele să intre în vigoare peste cîțiva ani. Printre altele, schimbările presupun ca examenele de limba și literatura română să nu mai aibă caracter obligatoriu la evaluarea națională, iar testele să fie de tip grilă, asta după ce în pandemie limba latină a fost eliminată, iar lista scriitorilor români canonici din programa școlară s-a redus drastic.

Practic, România, țara europeană cu cea mai ridicată rată de analfabetism funcţional a celor care reuşesc să absolve liceul (peste 40%) și cu cel mai scăzut procent al cititorilor de carte (doar 9% din români citesc măcar o carte pe lună), renunță de bunăvoie ca limba și literatura proprie să mai conteze în școală.

Altfel spus, noua lege a Educației face cititul opțional, un prim pas înainte de a scoate cu totul educația din școală. În locul reformei, s-a ales abandonul. Pas cu pas spre România analfabetă.

Dacă Dosarul nostru pornise de la ideea importanței lecturii în copilărie/adolescență/tinerețe, certificînd rolul formator al cărții, eventual chiar propunînd necesitatea unor liste de lecturi obligatorii și/sau esențiale (literare, artistice, filozofice etc.), adecvate vremurilor actuale, și totodată chestionînd utilitatea lecturilor formatoare sau discutînd posibilitatea de formare intelectuală prin mijloace audio-video adiacente/înlocuitoare ale lecturii, ne-am trezit în situația de a aborda o mult mai amplă chestiune, aceea a artelor educației.

De la întrebări precum „Ce-ar trebui să citească tinerii pentru a avea o bază solidă în viață?”, „Sînt lecturile formatoare cu adevărat formatoare?”, „Ce citesc tinerii în afara școlii?” sau „Ce ar (mai) trebui să conțină ceea ce încă numim cultură generală?”, am ajuns să discutăm despre necesitatea și chiar posibilitatea în sine a educației. În fond, nu e prima dată cînd abordăm această chestiune pe marginea căreia întotdeauna merită să discutăm.

Una peste alta, textele Dosarului de față țintesc în mai multe direcții. Toate utile, formatoare în felul lor interogativ, cu precădere într-un asemenea context.