„Nu există artă fără un destinatar” - interviu cu Attila KISPÁL
Sfîntu Gheorghe se numără printre orașele cu un mare grad de vitalitate culturală. Cum arată scena artelor vizuale de aici?
Oraşul are o viaţă culturală foarte variată şi, probabil, acesta este unul dintre secretele acestei vitalităţi. Ar fi benefic dacă cercuri tot mai largi ar accepta ideea că arta tradiţională şi cea contemporană nu se exclud, ci dimpotrivă, se completează, adesea se inspiră reciproc. Percep această polarizare ca fiind adînc înrădăcinată în scena artelor vizuale de aici, iar discuţiile publice pe această temă sînt relativ rare. Cred că anumite evenimente organizate în Sfîntu Gheorghe şi în împrejurimi au fost tentative timpurii de rezolvare a acestei polarizări: expoziţiile tinerilor artiști plastici din România Medium 1 (1981) şi Medium 2 (1991), precum şi Festivalul Internaţional de Artă Vie AnnART (1990-1999) de la Lacul Sfînta Ana, iniţiate de Imre Baász şi continuate, după moartea sa, de către Gusztáv Ütö şi colegii săi. Desigur, trebuie să amintim şi forţa uriaşă de formare a publicului pe care o reprezintă teatrul, de rezultatele muncii perseverente a lui László Bocsárdi din 1995 încoace.
În acest context a avut loc, în anul 2010, deschiderea Spaţiului Expoziţional de Artă Contemporană MAGMA – devenit între timp unitate externă a Muzeului Naţional Secuiesc –, iniţiatori fiind Ágnes-Evelin Kispál, Barnabás Vetró Bodoni şi cu mine. Iniţiativa MAGMA a umplut, din mai multe puncte de vedere, un vid: pe de o parte a asigurat infrastructura tehnică pentru prezentarea lucrărilor realizate în noile medii, iar pe de altă parte, în alcătuirea programului am pus accentul pe o perspectivă largă. În cei 11 ani de existenţă, am colaborat cu circa 350 de artişti, am organizat aproape 250 de evenimente, în afară de expoziţii, activităţi de atelier, mese rotunde, conferinţe, proiecţii etc. Sîntem mîndri că am organizat în România prima expoziţie cu lucrări originale ale artistului elvețian Daniel Spoerri, născut în Galaţi, dar şi de premiul AFCN pentru rezistență în cultură, precum şi de articolul din New York Times, apărut pe tema expoziţiei „Fiii și Fiicele lui Brâncuși. O intrigă de familie”, un proiect de Alexandra Croitoru.
În domeniul artelor vizuale, în prezent, la Sfîntu Gheorghe, artiştii şi publicul au la dispoziţie o reţea de spaţii expoziţionale relativ satisfăcătoare – pe lîngă MAGMA, se organizează expoziţii de arte plastice la Centrul de Artă din Transilvania şi la Casa cu Arcade –, dar aceasta poate şi trebuie dezvoltată, deoarece lucrările de renovare la Galeria de Artă „Gyárfás Jenö” a Muzeului Naţional Secuiesc, începute în 2012, nu s-au finalizat nici pînă astăzi, iar renovarea de importanţă istorică a clădirii principale a Muzeului Naţional Secuiesc, începută în decembrie 2020, trezeşte mari aşteptări în public.
Anii ’70-’80 au fost o perioadă a confruntărilor ideologice. Cu riscul de a fi cenzurați, interziși sau chiar arestați, unii artiști au încercat totuși să facă artă subversivă. Care au fost temele predilecte pentru artiștii maghiari?
M-am născut la sfîrşitul anilor ’70 şi nu sînt istoric de artă, așa că am o perspectivă mai îndepărtată asupra artei rebele din perioada dictaturii. Ceea ce știu despre acele vremuri, cu cîteva excepții, au fost evenimente sau spectacole private, secrete. Era, de asemenea, obișnuit ca acțiunile să fie create în fața camerei de fotografiat, fără public. Dacă ne bazăm doar pe titluri, se conturează o imagine a subiectelor: Sándor Antik: „Visul n-a pierit”, 1986, Sibiu; Gusztáv Ütö: „Anarhie”, 1979, Cluj-Napoca; „Ajutor / Help / Hilfe”, 1987, Sfîntu Gheorghe; sau Imre Baász: „Acțiunea pasărea” 1986, și „Desen-Culoare-Formă”, 1987-88, expoziții de grup, de analiză tematică, precum și afișele sale care înfățișează oameni legați, cărțile poștale cu picioare legate în lucrările sale de mail-art „Step by Step”, 1984, au fost privite cu suspiciune de Puterea de atunci, acestea din urmă fiind interzise şi confiscate.
În cadrul proiectului „Prezentul Trecut” a fost prezentată și instalația „Mitul…” de Imre Baász. Ce impact a avut în mediul artistic din acea epocă?
„Nașterea unui mit” a fost realizată pentru expoziția organizată cu ocazia împlinirii a 60 de ani de la înființarea Partidului Comunist Român în 1981. După cum povesteşte József D. Lörincz în cartea sa Valorile vieţii publice în viața de zi cu zi în perioada tranziției, invitația la expoziție a fost distribuită de către Baász şi colegii săi ca un manifest, cu o seară înainte de vernisajul de la Sfîntu Gheorghe. Conținutul nu era în contradicţie cu ideologia regimului, doar metoda punea probleme, așa că a scăpat de represaliile autorităților. Instalația cu șase cămăși însîngerate este, aşadar, legată de acest performance.
Ce mai spune această artă publicului de azi?
Publicul de astăzi, în special cel tînăr, are un mod diferit de a percepe arta, trăind într-un mediu cu o multitudine de stimuli vizuali. Așadar, pentru a aprecia aceste opere, trebuie să i se ofere mai întîi puncte de referință ca să înțeleagă motivele și circumstanțele în care au fost create operele și acțiunile din acea vreme. În multe cazuri, putem găsi modele care sînt folosite și astăzi, dacă ne referim, de exemplu, la arta din spaţiile publice, dar acestea diferă prin metodele folosite.
Artele vizuale comunică dincolo de barierele lingvistice. Există un dialog – în plan estetic sau politic – între artiștii vizuali contemporani români și maghiari?
Da, în dialogul artiștilor contemporani se conturează o imagine complet diferită a societății față de cea pe care percepem de obicei. Cred că platforma comună este identitatea omului european. MAGMA acționează și ca un fel de poartă de acces: au fost momente în care artiști români sau maghiari s-au integrat definitiv în discursul artistic al unuia sau altuia dintre spațiile lingvistice după ce au avut o expoziție aici.
Care sînt proiectele pe care le pregătiți la MAGMA în viitorul apropiat?
Pentru moment ne-am orientat către trecutul recent și lucrăm la arhiva celor 12 ani de existență ai spațiului MAGMA – un nou site web. Am fost nevoiți să anulăm sau să amînăm o mulțime de programe, dar sîntem încrezători că, odată cu deschiderea din luna mai, vom putea prezenta expoziția „Prezentul trecut. Maghiarii din România în contextul schimbării de regim din 1989-‘90”, planificată pentru vară; iar în toamnă vrem să continuăm proiectul „Viitor anterior” de Mihai Iepure-Górski și Răzvan Anton, de data aceasta prezentînd o expoziţie de grup a tinerilor artişti, în selecţia lui Matei Bejenaru. La sfîrșitul anului vor fi organizate expozițiile solo cu fotogramele lui Tibor Várnagy și instalaţiile lui János Sugár, artişti din Ungaria.
Pe lîngă toate acestea, punem accent pe tururile ghidate și atelierele de creație – pentru acestea din urmă am amenajat anul trecut o sală permanentă –, prin care oferim un fel de educație vizuală pentru tineri. Din păcate, în învățămîntul public lipsește educația vizuală care le-ar permite tinerilor să se apropie de arta contemporană. În multe cazuri, lecțiile de desen formează, în cel mai bun caz, o abilitate manuală, dar gîndirea critică și viziunea diferențiată nu sînt, din păcate, neapărat o prioritate. Este inutil să produci nenumărate expoziții dacă nu există un public receptiv, o continuitate a generaţiilor. Ca să ducem pînă la capăt ideea: nu există artă fără un destinatar...
Attila Kispál este co-fondator și curator al spațiului expozițional de artă contemporană MAGMA din Sfîntu Gheorghe.
Foto: expoziția „Prezentul ce a trecut”
a consemnat Matei MARTIN