„Nu e niciodată prea departe ceea ce cauți“ – interviu cu actorul Mihai SMARANDACHE
Ce a însemnat personajul acesta pe care îl interpretați în Parking?
A însemnat întîlnirea cu Marin, cu Tudor Giurgiu, cu Marius Panduru, Marius Rădoi, cu Belén Cuesta, Ariadna Gil, cu Louis Bermejo, Juan, Bizcocho, cu Isabel, cu Carmen de la costume, cu toți oamenii care au orbitat în jurul filmului ăstuia și cu care am avut plăcerea să mă întîlnesc. A însemnat șase săptămîni în Córdoba. A însemnat o despărțire, a însemnat o întîlnire.
E primul rol principal în film, ce a fost greu?
A fost foarte greu să îmi dozez energia. On a day to day basis, nivelul de consum îmi întrecea așteptările mereu, mereu mă surprindeam că sînt luat prin surprindere. Am învățat că, dacă ești celebru, nu înseamnă că trebuie să fii impertinent sau arogant, ba chiar dimpotrivă. OK, nu am învățat asta, mi-am adus aminte (nu, nu pentru că mă închipui fiind vreo celebritate, ci pentru că am întîlnit destui oameni pe care ego-ul nu-i mai lasă să respire).
Cum a fost să jucați în spaniolă?
Înfricoșător. Prima scenă cu dialog a fost prima întîlnire dintre Adrian și María. Eram de două zile în Spania, aveam o lună de cînd învățam spaniolă. Înfricoșător. Apoi, zi de zi, puțin cîte puțin (sper) mai bine. Acum pot vorbi, chiar dacă încă fac nenumărate greșeli, dar dacă mă întreabă cineva: „Știi spaniola?“, zic da.
Personajul dumneavoastră, Adrian, e un emigrant român, scriitor, care muncește în Spania și care își va găsi aici ma-rea iubire. Ați citit romanul lui Marin Mălaicu-Hondrari înainte, ați avut nevoie de atmosfera cărții sau a fost suficient scenariul?
Am avut și cartea, și scenariul, și pozele, și poveștile lui Marin.
Care e momentul pe care vi-l amintiți de la filmări?
Sînt multe momente frumoase pe care mi le amintesc. În ultima săptămînă de filmări, i-am făcut cuiva cadou o mandarină, și asta mi-a schimbat viața. A, și a trebuit să fac baie în ocean în noiembrie, și am condus un jeep ca un nebun pe un cîmp plin de scaieți noaptea, și am băut pe ascuns vodcă de la cascadori înainte să intrăm în apă într-o altă noapte.
Există o singurătate în film, în acea lume a mașinilor pe care le păzește Adrian. Și un fel de prietenie cu patronul acelui loc. Ce le ați spune celor care vor vedea filmul despre acest personaj și despre poveste?
Că nu e niciodată prea departe ceea ce cauți. Dacă ai curaj și inima deschisă, soarta nu are de ce să nu fie de partea ta. Poate că nu e evident de la început, poate că pe drum e greu, poate că pînă la urmă nu iese exact ce ai vrut, dar pînă să ajungi să strîngi toate întîmplările și concluziile astea, deja ai trăit multe și asta e ceva ce te împlinește, te îmbracă, pentru că e drumul tău. Iar tu vezi și știi asta și nu contează că e adeseori anevoios. Un pic de speranță și puțin curaj chiar pot aduce în viața oricui povești frumoase.
a consemnat Ana Maria SANDU