„Nu cred în patriotism”

- interviu cu Alexandra CROITORU, artist vizual -

Alexandra, în ce relaţie eşti acum cu România?

Mai degrabă îmi pot defini o poziţie: cea de „spectator emancipat“ (în sensul lui Rancière), aflat mereu la graniţa dintre a privi şi a cunoaşte/a juca, dintre imagine şi realitate, dintre activitate/activism şi pasivitate.

Au trecut nişte ani de la proiectul tău în care recontextualizai drapelul patriei. Imaginile de atunci, în care apăreai pozată în locuri neaşteptate, cu o cagulă tricoloră pe faţă, mi se par în continuare extrem de  puternice. Şi de curajoase. Ce reacţii a stîrnit proiectul tău? 

ROM_ pune în discuţie eticheta de român, etichetă care ascunde şi dezvăluie în acelaşi timp, care apare din nevoia de a ne construi pe noi în raport cu ceilalţi şi invers, etichetă care se dovedeşte a fi un construct al imaginaţiei, o simplificare, o generalizare, într-un cuvînt: un clişeu. ROM_ a fost un proiect cu o soluţie vizuală foarte simplă şi puternică, a fost prezentat în multe expoziţii care problematizau binomul Est-Vest, dar a circulat şi în afara contextului expoziţional, imaginile ajungînd de multe ori să fie folosite pentru a ilustra dezbateri legate de identitatea naţională. Cel mai recent exemplu: o imagine din seria ROM_ apare pe coperta ultimului număr al publicaţiei Operei Naţionale din München, număr avînd ca temă „unfree/free“/ „rebellion“. 

Care ţi se pare forma cea mai profundă a patriotismului în cazul unui artist vizual? 

Nu cred în patriotism. În ziua de azi, e foarte delicat să-ţi negociezi o poziţie între globalizare şi naţionalism, iar artiştii ar trebui să păstreze o distanţă şi un simţ critic faţă de politicile oficiale naţionale şi transnaţionale şi să conştientizeze toate încercările de manipulare, politizare, apropriere a discursului lor. 

Care e primul clişeu despre România care îţi vine în minte? 

„România e o ţară frumoasă, păcat că e locuită.“ 

Care e lucrul care îţi place cel mai mult trăind/făcîndu-ţi proiectele aici? 

Faptul că nu am nevoie de traduceri – înţeleg organic toate nuanţele culturale. 

Dar cel care te enervează cel mai tare? 

Statutul precar al artistului/cetăţeanului.

Eşti dintre artiştii legaţi de icon-urile lumii noastre. E asta o formă de exorcizare sau o declaraţie de dragoste în răspăr? 

Mai degrabă o formă de cunoaştere.