Nostalgia prezentului

9 noiembrie 2011   Tema săptămînii

Deseori, avem nostalgia lucrurilor şi a timpurilor pe care nu le-am cunoscut decît din poveştile bunicilor sau din cărţi. Visăm cu ochii deschişi, asemeni unora dintre personajele din Midnight in Paris – cel mai recent film semnat de Woody Allen –, la epoci apuse, scăldate în lumina blîndă a trecutului îndepărtat. Ne imaginăm cît de minunat ne-am fi simţit dacă am fi trăit într-o epocă de aur, pură, mai bună, mai vibrantă. Pentru unii se cheamă La Belle Époque, pentru alţii – anii ’20 sau perioada interbelică. Oricum l-am numi, avem nostalgia unui trecut care nu ne-a aparţinut niciodată în mod direct, precum şi a unui trecut imediat care (încă) nu ne aparţine în totalitate. Şi atunci încercăm din răsputeri să ne umplem prezentul cu cît mai multe înţelesuri, trăgînd trecutul mai aproape şi împingîndu-l în viitor. 

Tînăr absolvent de Sociologie la Universitatea din Maryland, Nathan Jurgenson lucrează la o disertaţie despre documentarea individuală şi social media şi faptul că utilizatorii acestor noi mijloace de comunicare şi socializare îşi trăiesc prezentul fiind mereu conştienţi de potenţialul de document al acestuia. Pe blogul creat împreună cu colegul său PJ Rey – intitulat Cyborgology –, el a publicat acum cîteva luni, ca un preambul al disertaţiei, un text în trei părţi despre „viziunea documentară“ pe care şi-au dezvoltat-o oamenii, despre „nostalgia prezentului“ (noţiune introdusă de filozoful postmodernist Fredric Jameson) şi „realitatea augmentată“ care ne înconjoară (http:// thesocietypages.org/cyborgology/2011/05/10 /the-faux-vintage-photo-part-i-hipstamatic-and-instagram/).

„Vrem să ne înzestrăm vieţile noastre prezente cu sentimentele puternice asociate nostalgiei“, scrie Jurgenson. În textul său, ia drept exemplu fotografiile „vintage“ realizate cu ajutorul noilor aplicaţii pentru smartphone-uri, de tipul Hipstamatic sau Instagram. „Fotografia de tip Hipstamatic te plasează pe tine, alături de prezentul tău, într-o dimensiune contextuală a trecutului, a autenticului, a importantului şi realului.“ Acest trend, continuă el, „demonstrează un lucru care poate fi extrapolat la documentarea prin intermediul social media: utilizatorii acesteia au devenit conştienţi de prezent, care e privit drept un potenţial document menit să fie consumat de alţii“. „Am ales să creăm şi să privim fotografii faux-vintage deoarece par autentice şi reale. Iar o persoană nu trebuie să fie conştientă neapărat de acest lucru cînd alege un anume filtru pentru o fotografie, cînd apasă butonul de like pe Facebook sau cînd retransmite mesajul pe Tumblr. Am asociat autenticitatea cu stilul foto vintage pentru că, înainte, fotografiile vintage erau într-adevăr vintage. Ele rezistau testului timpului, descriau o lume trecută şi, astfel, cîştigau un caracter al importanţei.“ 

Nevoia de a da greutate şi importanţă vieţii pe care o trăim se asimilează încercării de a ne apropia toate acele lucruri deosebite care ne-au fascinat vreodată – fie că este vorba despre o fotografie sepia, o broşă-camee sau un vinil. În contrapondere la impalpabilitatea mediului digital, există o recuperare a lucrurilor materiale, fizice. Jurgenson completează: „Prin interacţiunea cu greutatea, mirosul sau pipăitul, materialitatea oferă o semnificaţie pe care biţii (încă) nu au dobîndit-o. Cel mai rapid mod de a invoca nostalgia pentru un timp printr-o fotografie este să evoci proprietăţile materiale, fapt ce se realizează prin imitarea urmelor lăsate de timp, prin decolorare, granulozitate simulată şi zgîrieturi, precum şi adăugarea a ceea e pare a fi hîrtie fotografică sau margini Polaroid în jurul imaginii“.

Pe de o parte, „tocmai acel ceva pe care o fotografie faux-vintage îl oferă – autenticitatea – este negat de faptul că reprezintă o simulare“. Pe de altă parte, simpla amintire a trecutului „creează un simţ al nostalgiei şi autenticităţii“. Jurgenson adaugă: „Fotografia faux-vintage presupune ca privitorul să-şi suprime neîncrederea în legătură cu autenticitatea nostalgiei simulate şi să vadă poza – cu oricine sau orice este în ea – ca fiind autentică şi importantă, fie şi prin simplul fapt că face o referire la ideea de trecut“. Totuşi, nu putem să nu observăm că „în încercarea de a ne diferenţia de ceilalţi, de a arăta diferit şi special prin aplicarea filtrelor producătoare de efecte vintage, ne îndreptăm spre fotografii care arată la fel“. 

Ce ne rămîne atunci de făcut? Nimic altceva decît să căutăm noi moduri de a ne modela prezentul şi de a-i găsi alte semnificaţii. 

Foto: M. Grecea

Mai multe