"Normele legale nu se raportează la bunul-simţ"

19 ianuarie 2006   Tema săptămînii

dialog cu Şerban PRETOR, membru CNA Penelope Farrar, director al EU Monitoring and Advocacy Program al OSI, a declarat la lansarea raportului "Televiziunea în Europa": "Ideea nu este să avem un raport care să stea pe masa cuiva şi să nu se facă nimic". Care credeţi că este rolul CNA în schimbările ce ar trebui să se impună în politica redacţională a posturilor TV (în special cele privind stoparea fenomenului de tabloidizare)? Legislaţia românească (concordantă cu cea europeană) interzice imixtiunea oricărui organism oficial în politica redacţională a posturilor, aceasta în numele mult clamatului drept la independenţă editorială. Tot ce se poate face în direcţia asigurării măcar a unui anumit standard de decenţă nu poate fi decît rodul unor norme de autoreglementare la care să adere toate posturile, ceea ce, pentru cine observă realitatea de la noi, este o utopie pură. Aşa cum se vede, normele legale, pe care le aplică CNA, nu se raportează la bunul-simţ sau bunul-gust. Probabil s-ar putea găsi modalităţi de extindere a prerogativelor CNA şi în domeniul editorial - deontologic (unele ţări au făcut-o elaborînd coduri deosebit de stufoase), dar cine are interesul să se înhame la un asemenea efort şi cine ar fi în măsură să asigure deplina obiectivitate pe care o presupune aplicarea sa echidistantă în raport cu toţi actorii...? După lansarea raportului, referitor la calitatea scăzută a programelor difuzate de posturile de televiziune româneşti, CNA atrage atenţia asupra faptului că avem de-a face cu un fenomen cvasigeneral, acuzat atît în statele membre UE, cît şi în SUA. Totuşi, cînd este vorba despre buletinele informative, România este una dintre puţinele ţări unde se difuzează ştiri fără evenimente (non-ştiri). Cum comentaţi acest fapt? Ştirile fără evenimente se bazează pe apetitul publicului larg (ca să nu spun needucat) de a recepta senzaţionalul ieftin, morbid şi derizoriu, fără a fi obligat să facă vreun efort de prelucrare şi înţelegere a mesajului; este cel mai facil mod de a cîştiga audienţă la un astfel de public. Trebuie să fii complet naiv ca să poţi crede că proprietarii unor mijloace de formare (ca să nu spun manipulare) a opiniei publice româneşti pot să fie nişte persoane necunoscute şi invizibile, eventual dintr-un alt capăt de lume. Din păcate nu este singurul aspect în care nu se pot face afirmaţii tranşante. Orice prezumţie neînsoţită de dovezi concrete poate fi uşor întoarsă, cu sprijinul legii, împotriva celui care a emis-o. Tabloidizarea, în special cea a ştirilor, poate fi rezultatul evitării în mod intenţionat a subiectelor serioase, în special a subiectelor de investigaţie? Avem nevoie de astfel de programe? Scuza celor care le fac este una singură: asta cere majoritatea publicului. Fals: asta alege publicul din ceea ce i se oferă. Abundenţa de produse subculturale, subumane chiar, mahalagizarea spaţiilor, care cuprind deopotrivă pe realizatori şi privitori, îndreaptă societatea spre destinaţii caracteristice creşterii entropice. Facilul catalizează destructurarea. A aborda subiecte serioase este, în aceeaşi măsură, dificil şi pentru realizatori, iar a le face accesibile pentru nivelul publicului larg se pare că este imposibil. Am spus "se pare" pentru că mai există şi excepţii care bat regula. Fenomenul de tabloidizare e valabil şi pentru televiziunea publică. La fel se întîmplă şi în alte ţări din Europa. Este acesta un motiv de îngrijorare sau posturile publice doar răspund cerinţelor publicului? Atîta timp cît toate televiziunile se închină la acelaşi zeu, audienţa, este normal să nu existe diferenţe majore între producţiile lor. Televiziunea publică ar putea avea şansa, fiind la ora actuală poate singura instituţie suprafinanţată din România, să-şi realizeze obiectivele atît de elegant formulate în acel petec de hîrtie care este legea proprie (discutabil de ce trebuie să se direcţioneze după o lege separată cînd cîntă în acelaşi cor - vezi şi experienţa majorităţii ţărilor europene), dacă ar avea curajul să-şi schimbe idolul, să renunţe la aspectele meschine ale existenţei şi să nu-şi desconsidere publicul. S-a spus că înfiinţarea postului TVR Cultural a fost o greşeală şi că programele culturale ar fi trebuit inserate între emisiunile comerciale pe TVR 1 şi pe TVR 2, adică făcute "sandviş" între o emisiune de divertisment şi un buletin informativ. Credeţi că ar fi fost o idee mai bună? Emisiunile TVR nu ar trebui să fie comerciale, aşa cum TVR însăşi ar trebui să fie, prin natura conceptului de serviciu public, o televiziune, singura, necomercială. Dacă programele sale generaliste şi-ar fi îndeplinit menirea de formare şi informare, fiind prin aceasta nişte mesageri ai unui anumit tip de cultură generală, sigur că înfiinţarea unui canal specializat ar fi fost salutară. Practica a dovedit însă faptul că înfiinţarea acestui canal s-a dorit pentru a exista un ungher în care să fie dosite de ochii lumii emisiunile cu iz cultural, astfel încît marea masă să poată beneficia nestingherit de destrăbălarea tabloidizantă de care aţi pomenit. Credeţi că Big Brother a fost un fenomen media în România? Nu în măsura în care au scontat realizatorii săi. Felul în care acest subprodus a fost receptat de publicul nostru îmi întăreşte convingerea că el poate fi sensibil la emisiuni de calitate, cu principala condiţie de a avea de unde alege şi de a fi format cu răbdare în acest sens. Cine şi de ce are nevoie de Surprize, surprize...? În primul rînd, producătorii săi, cărora le aduce cîştiguri deloc neglijabile; în al doilea rînd, acea parte a publicului care se regăseşte în situaţii mai confortabile decît cele mizere prezentate sau ar dori să se regăsească în conjuncturile telenovelistice prezentate; şi nu în ultimul rînd, cei care fac din această emisiune principalul cap de acuzare împotriva TVR; în fapt, se văd acolo şi lucruri mult mai rele...

Mai multe