Nimic nu se pierde, totul se transformă

Cînd am început să scriu în presă, ziarele și revistele se vindeau bine și se citea aproape orice. Pe lîngă presa mai mult sau mai puțin serioasă, era încă epoca de glorie a unor publicații precum Infractoarea mov sau a știrilor cu găini care nasc pui vii. Privind retrospectiv, îmi dau seama cît de avizi erau, în anii ’90, oamenii după informație și opinie de orice fel, un fenomen firesc de altfel după 40 de ani în care presa nu a însemnat altceva decît organul de propagandă al Partidului Comunist. Erau vremuri bune, cu redacții „vii“, unde ședințele de sumar nășteau polemici și întrebări legate de societate, cu jurnaliști activi, cu mult entuziasm și cu destul de multă onestitate. Meseria de jurnalist inspira respect, își avea prestigiul său, deși puteai să devii jurnalist din nimic, ingineri agronomi, profesori de liceu sau poeți treceau printr-o reconversie rapidă și se apucau să scrie la gazetă, apăreau publicații noi peste noapte, exista o efervescență a presei, existau și bani care s-o susțină. La fel ca mulți alții, nici eu n-am făcut o școală de jurnalism, am învățat din mers și de pe teren, am jonglat cu toate genurile, de la reportaj la anchetă. Pentru că Internetul era abia la început, documentarea pentru un articol putea să dureze și săptămîni întregi. Însă, tot odată cu Internetul, au început să se schimbe lucrurile, să „migreze“ în altă parte, conținutul de presă se putea genera practic de oriunde. A urmat criza economică din 2009 care (nu doar la noi) a fost o lovitură grea pentru presă, dar și pentru jurnalismul de calitate. Multe din redacțiile acelea „vii“ au sucombat, nu mai erau bani pentru reclame, dispăreau publicații sau se mutau online. Jurnaliștii nu mai aveau cu ce să-și plătească creditele la case, erau nevoiți să treacă din nou printr-o reconversie. Foarte puțini dintre foștii mei colegi de prin diferite redacții pe unde am lucrat mai au astăzi vreo treabă cu presa. S‑au reorientat către PR, publicitate, și-au făcut mici afaceri, unii s-au retras la țară și au investit în agricultură, alții au plecat din țară, și-au descoperit alte skills-uri, de pildă un amic a devenit un foarte bun bucătar la Dublin. Dacă astăzi m-ar întreba cineva dacă mă mai consider jurnalistă, întrebarea m‑ar pune pe gînduri. Aș răspunde că sînt doar un om care scrie la o gazetă. Jurnalismul a murit? Nu, doar a trecut prin multiple transformări și a devenit mult mai creativ decît cel „clasic“ de acum douăzeci de ani.