Nimic nu este întîmplător
Istoria este plină de conspiraţii. O celebră conspiraţie din Roma antică a fost cea a lui Catilina şi a adepţilor săi, care vizau asasinarea întregii conduceri politice şi instaurarea unui regim personal. Uneltirile sînt descoperită în anul 61 î.Hr., prilej cu care Cicero rosteşte în Senat celebrele sale
.
Termenul „conspiraţie“ pare să aibă drept sinonime „complot“ sau „conjuraţie“. Complotul poate fi înţeles ca o conspiraţie restrînsă, o asociere secretă a unor persoane în vederea înlăturării unui regim politic sau a unui şef de stat. Sînt vizate interese de moment, conjuncturale, participă un grup mic de protagonişti, aria de acţiune este limitată local. Numeroase comploturi au fost descoperite la timp şi anihilate. Conspiraţia înseamnă ceva mai mult, presupune o urzeală complexă de interese, protagonişti invizibili, obiective pe termen foarte lung, efecte la scară globală. Aici este necesară o nouă distincţie, cea între conspiraţiile restrînse, care sînt acţiuni reale, atestate de către istorici, şi „teoriile conspiraţiei“, care se referă la acţiuni doar presupuse, imposibil de documentat.
Dintotdeauna, oamenii s-au confruntat cu dificultatea de a înţelege pe deplin lumea în care trăiesc. Mereu au avut loc evenimente neaşteptate, greu de explicat: războaie, mari crize economice, epidemii, catastrofe. Există permanent nevoia de a identifica o cauză a Răului, şi mai ales pe responsabilii interesaţi care s-ar afla în culisele istoriei. Gîndirea conspiraţionistă se hrăneşte din imensul rezervor al imaginarului social şi furnizează explicaţii alternative.
Teoriile conspiraţiei apar şi proliferează mai ales în momentele de insecuritate şi de criză. În anul 1321, un zvon cuprinde regatul Franţei: leproşii ar fi otrăvit fîntînile pentru a-i ucide pe cei sănătoşi şi a dobîndi dominaţia asupra lumii. Furia populaţiei dublează represiunea autorităţilor îndreptată asupra leproşilor, care au fost masacraţi sau închişi în locuri izolate. Istoricul american Carlo Ginzburg considera că, pentru prima dată în istoria Europei, acuzaţia de conspiraţie a dus la căutarea unor „ţapi ispăşitori“, a incitat la violenţă şi la excludere din societate. Curînd, leproşilor li se vor alătura şi alte categorii: „nebunii, săracii, criminalii şi evreii. Leproşii au deschis calea“. În spaţiul occidental se răspîndeşte zvonul că între leproşi şi evrei s-ar fi încheiat o alianţă diabolică, iar acuzaţiile de otrăvire a fîntînilor se extind asupra evreilor, care ajung să fie şi ei prigoniţi.
În anul 1347, Marea Ciumă a cuprins Europa. Terenul era deja pregătit pentru ideea că evreii ar fi adus şi propagat cumplita boală. A urmat o violentă descărcare colectivă: mii de evrei au fost măcelăriţi de către mulţimile întărîtate. Această acuzaţie este prima utilizare explicită a unui longeviv mit conspiraţionist: evreii doresc distrugerea creştinătaţii. Demonologia creştină medievală considera că Satan, marele conspirator, era ajutat de agenţii săi: evreii şi vrăjitoarele. Evreii devin „un rău absolut“ (Jean Delumeau) şi li se adaugă, în evantaiul acuzaţiilor, infanticidul ritual şi profanarea ostiei.
Teoriile conspiraţioniste moderne au luat naştere odată cu Revoluţia franceză din 1789, ea însăşi văzută ca o mare conspiraţie masonică anticreştină. Elita revoluţionară a făcut apel la imaginarul conspiraţiei pentru a mobiliza mulţimile. Discursul revoluţionar vedea peste tot conspiraţii contrarevoluţionare ale aristocraţiei, justificînd astfel teroarea şi executarea a zeci de mii de duşmani ai republicii.
Instalarea regimurilor liberale, democratice a dus la desacralizarea Puterii, care nu mai are un caracter transcendent, precum monarhia de drept divin. Ca urmare, noua Putere, omenească, este considerată instabilă, vulnerabilă la infiltrarea unor grupări oculte, cu interese ascunse. Raoul Girardet, în
(1986), observă că tema conspiraţiei este „un discurs multiform, care renaşte mereu, care este mereu în actualitate“. Schema conspiraţionistă este flexibilă, ea se adaptează la contextele istorice, sociale şi culturale. Dacă în societăţile premoderne lumea se supunea voinţei zeilor, a Divinităţii, a forţelelor supranaturale, în discursul conspiraţionist modern lumea este condusă de organizaţii oculte, invizibile şi malefice: masoneria, Illuminati, „marea finanţă evreiască“, grupul Bilderberg, Comisa Trilaterală.
Discursul referitor la existenţa unei conspiraţii evreieşti mondiale este o prelungire secularizată a concepţiei medievale despre evreu ca duşman diabolic al creştinătăţii. La începutul secolului XX, acest durabil mit capătă noi dimensiuni odată cu publicarea
, text fabricat de Ohrana, poliţia secretă ţaristă. Traduse în multe limbi,
vorbesc despre o uriaşă conspiraţie evreiască, un program perfect planificat de distrugere a creştinătăţii şi de aservire a întregii umanităţi.
Teoriile conspiraţioniste susţin că nimic nu este întîmplător, că desfăşurarea istoriei este controlată de forţe secrete, tenebroase şi periculoase, infiltrate în guverne şi instituţii, care doresc să instaureze Noua Ordine Mondială, folosind în acest scop o gamă variată de mijloace: manipularea şi controlul informaţiei, acapararea bogăţiilor lumii, distrugerea valorilor identitare, coruperea moravurilor, distrugerea familiei, controlul populaţiei prin alimente modificate genetic, vaccinuri, substanţe pulverizate din avioane
, răspîndirea unor viruşi (SIDA, Ebola) etc. La această conspiraţie ar participa o minoritate alcătuită din elita financiară, oameni politici, liderii marilor corporaţii transnaţionale. Evenimentele importante, cu impact global, ar fi provocate de aceste forţe machiavelice, criminale şi luciferice. Conspiraţionismul se împleteşte cu concepţiile milenariste. Noua Ordine Mondială ar fi un semn care anunţă „sfîrşitul vremurilor“ şi venirea Antihristului, văzut ca liderul unei dictaturi globale. Tehnologia modernă s-ar pune în slujba acestuia: computerele, microcipurile („Semnul Fiarei“), codurile de bare, cardurile bancare sînt văzute ca instrumente satanice de control.
Începînd cu anii ’70, teoriile conspiraţioniste devin parte a culturii populare, mai ales în SUA. Asasinarea preşedintelui Kennedy a declanşat o adevărată industrie a teoriilor conspiraţioniste. Evenimentul-şoc din 11 septembrie 2001 a provocat un alt torent de scenarii înfricoşătoare. Temele acestora devin din ce în ce mai credibile pentru segmente largi ale populaţiei şi ca urmare a lipsei de transparenţă a actului guvernării. Chiar statul începe să fie privit ca un conspirator împotriva propriilor săi cetăţeni. Explicaţiile oficiale nu mai sînt crezute, iar evenimentele dramatice sînt interpretate prin grila conspiraţionistă (recent, prăbuşirea zborului Germanwings este pusă pe seama unei erori de manevrare a unui laser lichid, armă secretă americană). În tentativa sa de a demonstra că realitatea este camuflată, discursul conspiraţionist este articulat, cu osatură argumentativă, dar nu lipsesc nici delirurile conspiraţioniste, în care extratereştrii („reptilienii“) sînt deja printre noi şi colaborează cu guvernele.
Internetul şi reţelele de socializare au devenit o formidabilă cutie de rezonanţă pentru conspiraţionism, nenumărate site-uri şi blog-uri („complotosfera“) fiind dedicate acestui subiect. Nu trebuie să uităm nici industria cinematografică (celebrul serial
şi literatura de ficţiune (Dan Brown), care au lărgit şi mai mult audienţa acestor teorii.
Teoriile conspiraţioniste au ca obiect nu numai prezentul şi viitorul, ci şi trecutul. Oculta mondială ar ascunde adevăratul trecut istoric al omenirii. Astfel, a luat amploare un fel de istorie alternativă, paralelă cu istoria „oficială“. De cîţiva ani, fenomenul face ravagii şi la noi. Tracomania şi teoria „noi nu sîntem urmaşii Romei“ nu sînt noutăţi, ele datează de la sfîrşitul secolului al XIX-lea (Nicolae Densuşianu), relansate în anii ’80 de către unii istoricii de partid şi mediatizate de publicaţii precum
şi
Audienţa teoriilor potrivit cărora romånii sînt urmaşii direcţi ai dacilor şi că vorbeau o limbă apropiată de cea latină era limitată la un grup restrîns de cercetători amatori. Acum, aceste ipoteze ne sînt livrate dintr-o perspectivă senzaţionalistă (precum documentarul
numeroase site-uri specializate susţinînd că istoria ne-a fost furată, că masonii şi Illuminati nu doresc să cunoaştem ilustrul trecut dacic şi nici faptul că spaţiul nostru a fost cîndva Centrul Lumii, de unde s-au răspîndit civilizaţiile străvechi. În marea conspiraţie antiromânească s-ar afla implicat şi Vaticanul, în ale cărui arhive secrete se găsesc scrierile antice pierdute (intenţionat) despre daci. În Munţii Bucegi, sub Sfinx, ar fi fost descoperite imense spaţii subterane, ţinute secrete de guvern, la cererea organizaţiilor oculte mondiale. Mai mult decît atît, dacii ar fi fost creştini
prin monoteismul lor şi credinţa în nemurirea sufletului, idei zalmoxiene preluate apoi de evrei. La nivel de vulgarizare, cărţile lui Pavel Coruţ acreditează ideea că ar exista un fel de „masonerie“ românească, Octogonul, o societate ultrasecretă funcţionînd neîntrerupt de la preoţimea dacă a lui Deceneu pînă azi şi care ar fi asigurat supravieţuirea noastră ca popor în momentele dramatice ale istoriei. Sadoveanu sugerează ceva asemănător în
Acest scut ezoteric este imaginat în fel şi chip. Nu sînt puţini cei care cred că forţa Octogonului este cu noi, printre noi… Adevărul o fi, ca de obicei,
Alexandru Ofrim este conferenţiar univ. dr., predă cursuri de istorie culturală la Facultatea de Litere, Universitatea Bucureşti.