Nici scurtă, nici lungă
Joi dimineaţă, mă grăbesc îngrozitor. Chem un taxi prin aplicaţie. Vine, sar în maşină. „La Romană, vă rog.“ Şi adaug formula pe care-o zic mereu la curse scurte: „Ştiu că e aproape, dar vă las 10 lei.“ De obicei, şoferul se relaxează şi renunţă la gîndul de-a mă arunca din maşină. De data asta, însă, a început o cascadă de suspine: „Domnişoară, toată noaptea am avut numai curse scurte, o să ajung la sapă de lemn în ritmu’ ăsta. Nu mai poate lumea să meargă nici pînă la Mega pe jos, la toţi le trebuie maşină. Şase, ba nu, şapte curse scurte am avut, de-aici pînă după colţ, mai mult pierd decît cîştig. Nu e rost de taximetrie în ţara asta, tot ce primesc bag în benzină, dacă-mi rămîne două milioane pe zi e mare lucru…“
Joi după-masă, iar sînt în întîrziere. Chem un taxi prin aplicaţie. Vine, sar în maşină. „Pe 13 cu Sebastian, vă rog.“ „Aoleu, iar cursă lungă… Numa’ curse lungi am avut azi. Vă zic, cu cursele lungi nu-ţi faci treaba. Clientu’ ştie că plăteşte mult, aşa că nu mai lasă deloc bacşiş, şi dacă mai e şi comandă, adică merg pe banii mei pînă la adresă, vă daţi seama că de-abia dacă-mi acopăr benzina. Nu ştiu ce-a fost azi, numai curse lungi am luat, poate sînt alea trei ceasuri rele, nu ştiu, dar am traversat Bucureştiul ăsta pe toate părţile… După dumneavoastră, cred că mă retrag acasă. Dacă mai stau o cursă, o s-ajung s-o plătesc din banii mei.“