Neoruralismul din România - satul paralel cu statul

8 septembrie 2020   Tema săptămînii

„Cam 30.000 de persoane se mută anual la țară în România”, spune Quim Rueda Pilar, un spaniol stabilit într-un sat din Munții Apuseni, membru al comunității „Mutat la țară. Viața fără ceas”. Quim urmărește cu atenție acest grup creat pe Internet, face parte din nucleul lui. Grupul crește vertiginos, și-a dublat numărul de membri în fiecare an, acum are peste o sută de mii de fani. Inițiatorul lui este Andy Hertz, un alt tînăr care s-a întors de la Londra și s-a stabilit și el tot în Munții Apuseni. A scris o carte chiar cu acest titlul: Mutat la țară. Viața fără ceas. A creat grupul și așa a luat naștere comunitatea virtuală. Un fel de „sat virtual”, cu „locuitori” mai mulți decît au unele orașe din România. Comunitatea se coagulează în jurul experiențelor și intereselor comune: locuirea în mediul rural, renovarea caselor vechi, cultivarea grădinilor, procurarea utilajelor și, în general, acolo se discută orice problemă legată de ruralitate. La revista Sinteza realizez un serial cu poveștile acestor „neorurali” din România, în dorința de a-i cunoaște pe ei și motivațiile, implicațiile fenomenului.

Inițiatorii grupului spun că majoritatea celor care aleg să se mute la țară sînt oameni tineri, cu copii mici, cu un înalt nivel de cultură, cu o situație materială bună, studii superioare și meserii în care pot lucra de la distanță. Sînt IT-iști, designeri, artiști, arhitecți, scriitori, comunicatori. Fenomenul la noi ar fi început acum cinci-șapte ani. Însă, în restul lumii, el este vechi. Sociologii francezi l-au denumit „neoruralism”. Primul val de neorurali s-a produs în SUA prin anii ’60, legat de mișcarea hippie. Au urmat alte trei-patru valuri, unele coincid cu crizele economice. Așa cum criza pandemică din prezent pare să fi accelerat fenomenul.

Bianca Ghiorghiu de la Mociu (Cluj) lucrează pentru o mare companie internațională de IT și s-a mutat la țară în februarie anul acesta, cu puțin înainte de a se decreta izolarea la domiciliu. S-a felicitat pentru decizie: „Aș fi înnebunit între patru pereți la bloc”, spune ea. Din curtea casei, de la „biroul de sub nuc”, simte că a lucrat cu mai mult chef și mai creativ.

Marilena a reușit și ea să se mute de la Viena într-un sat din Munții Apuseni, tot în timpul pandemiei. Este inginer chimist și a făcut acest pas după ce a locuit multă vreme în București și ultimii 11 ani în Austria. A decis să abandoneze Viena pentru că „munca robotică” și viața de acolo n-o mai împlineau: „Aveam nevoie de altceva!”.

Un cuplu de tineri bucureșteni întîlnit în grupul lui Quim din Munții Apuseni vrea să-și lase firma din Capitală în grija angajaților și să-și construiască o casă la munte. Cei doi au și găsit locul potrivit. Vor mai lucra și de acolo, vor supraveghea de la distanță firma, dar își doresc o altfel de viață, mai liniștită și mai sănătoasă, pentru ei și copiii care vor veni.

Mire L’azur a cutreierat lumea, a făcut parte din mai multe mișcări umaniste și comunități spirituale cu activități în Africa, America de Sud, Noua Zeelandă etc. A stat în Italia mulți ani, acolo a cunoscut fenomenul traiului în comunități și tot acolo a început să studieze plantele. Acum face parte din rețeaua internațională „Căsuța Plantelor”, care are 40 de membri în toată lumea. Mire oferă cursuri și produse din plante la Țarina, un cătun de lîngă Roșia Montană. Are o fetiță de 6 ani, inițiată deja în tainele naturii, un fel de Heidi a Munților Apuseni. Trăiesc într-un sat aproape părăsit. Dar acum se animă săptămînal cînd vin grupuri de prieteni ai Mirei să exploreze viața la Țarina. Singuri sau cu copiii lor, oameni pe care i-a cunoscut în viața reală sau prin comunitatea virtuală, vin să ia lecții de botanică sau, pur și simplu, să se relaxeze în natură.

Comunitatea neoruralilor este conectată în primul rînd virtual, nu se limitează la spațiul românesc. Discuțiile lor pe grupuri abordează probleme general întîlnite, pentru care deseori consultă experți, literatura de specialitate, publicații sau biblioteci internaționale. Pentru cursurile pe care le ține săptămînal despre plante, ciuperci și permacultură, Quim și echipa lui studiază și urmăresc cele mai noi informații și rezultate ale cercetărilor de laborator de peste tot din lume. Din păcate, nu există astfel de cercetări și analize pe flora sălbatică și la noi. Pentru că taxele sînt prea mari, singurele analize din ultimii ani s-au făcut pe sunătoare, și dintr-o inițiativă privată. Tot pe grupul virtual se face apel la munca voluntară, un fel de „clacă”, atunci cînd vreun membru are nevoie de ajutor. Cei care doresc merg să-l ajute. La rîndul lor, primesc ajutor cînd au nevoie.

În zona Transilvaniei centrale și de sud, fenomenul neoruralismului se manifestă mai mult în jurul turismului. Mulți s-au mutat în satele transilvănene în ultimii ani și au deschis pensiuni și restaurante, ferme turistice. Mai pricepuți decît mulți localnici în business și în domeniul comunicării, în PR digital, ei au succes și se dezvoltă frumos. Valul de migrație de la oraș la sat în Transilvania a fost încurajat și de personaje celebre precum Prințul Charles sau Charlie Ottley, care și-au cumpărat proprietăți în zonă. Exemple de tipul acesta par să funcționeze la noi.

Reînvierea satului românesc?

Quim Rueda Pilar, care a lucrat pentru un proiect social într-o comunitate spaniolă și a trăit experiența neoruralismului acolo, spune că, în Spania, fenomenul a început acum 25 de ani. El crede că majoritatea românilor care optează pentru migrația în rural au fost în străinătate și au văzut că acolo funcționează. Quim spune că, din observațiile lui, există, de regulă, o creștere accelerată a valului pînă la un maxim, care la noi nu a fost încă atins, apoi o descreștere bruscă, pentru că unii nu se adaptează și se întorc la oraș, după care urmează o stabilizare. Motivul principal al fenomenului, crede el, este „preocuparea accentuată a omului modern față de calitatea hranei și sănătatea lui”.

Satul românesc, consideră el, are avantajul, față de celelalte din Europa de Vest, că aici încă mai locuiesc părinții și bunicii care știu meșteșugurile, au experiența ancestrală și o pot transmite neoruralilor. Aici mai este posibilă conexiunea dintre vechi și nou. „În Spania, cînd au ajuns neoruralii n-au mai găsit nimic. Nu mai era nimeni care să cunoască meșteșugurile, tradițiile. Nici nu știți ce important este că mai aveți săteni care știu să folosească o coasă!”

Bunicilor din România poate că le datorăm mai mult decît păstrarea tradițiilor. Din discuțiile cu neoruralii, am constatat că cei mai mulți, născuți la oraș, au fost crescuți în copilărie la bunici și tot acolo își petreceau vacanțele. Își amintesc cu nostalgie perioada aceea și poate tocmai această fantasmă a fost decisivă, a făcut posibilă întoarcerea. S-ar putea ca bunicii să fi sădit atunci ceva ce acum răsare. Poate chiar această lume nouă.

O întrebare care m-a frămîntat și m-a determinat să pornesc în căutarea celor mutați la țară a fost și aceasta: ce impact va avea această întoarcere asupra satului românesc? Implicit, infuzia de viață, o nouă abordare a administrației locale și a vieții rurale pot reanima satul. Exigențele acestor tineri față de activitățile primăriilor, față de mediu, de școală, de spital sînt mult mai mari. Ei pot pune presiune pentru schimbare, pot face proiecte, oferi soluții. Andy Hertz cere public Internet de mare viteză la țară, condiție esențială pentru a lucra de la distanță, iar copiii lor să poată urmări lecțiile online. Conectarea cu lumea largă, pentru ei, nu este un moft, ci o necesitate.

Unii dintre ei au în mod programat intenția de a face proiecte care să ajute comunitatea rurală. Bianca vrea să-i învețe engleza pe copiii din sat, profesoara de muzică Vlașin, stabilită într-un sat din Bistrița, are deja 20 de cursanți pe care-i învață să cînte la vioară, canto sau pian. Mire și Quim îi învață pe cursanți cum să mănînce din natură, pe copii îi învață botanică, în general, oferă o altfel de perspectivă asupra mediului. În plus, cei care încep business-uri angajează localnicii. Dar chiar și simpla prezență a acestor tineri în sate le face mai dezirabile, oferă încredere în viitorul ruralului.

Experimentul grecesc

În ultima zi a festivalului de film TIFF, am ajuns printr-o coincidență fericită să văd un documentar (Roșiile ascultă Wagner) care prezintă cazul unui „mutat la țară”, de data aceasta într-un sat din Grecia. Realizat de Marianna Economou, regizor din Atena, filmul prezintă povestea unui matematician întors în satul Ilias, care mai avea doar 33 de locuitori. Împreună cu cîteva bunici de acolo, Alexandros începe să cultive și să prepare roșii pe care reușește să le exporte în diverse orașe din lume. Borcanele lor ajung la San Francisco, Hong Kong, Bruxelles. Satul devine cunoscut, primește o rază de speranță. Iar filmul deschide niște teme de meditație mai largi: cum refacem legătura dintre generații, dintre sat și oraș, dintre local și global?

Marianna Economou mi-a acordat un interviu pentru revista Sinteza pe acest subiect. Ea spune acolo: „Este foarte important ca nou-veniții să se integreze în comunitatea locală, să schimbe idei, să împărtășească cunoștințe și să coopereze. Este foarte dificil pentru satele mici să supraviețuiască dacă rămîn izolate și «introvertite». Secretul este să fie capabile să producă ceva «unic», ceva care poate fi vîndut piețelor și veniturile să se întoarcă în sat. Acesta ar fi un stimulent serios pentru a atrage mulți oameni și ar revitaliza comunitatea”. Și-i sfătuiește astfel pe neorurali: „Ascultați-i pe localnici, petreceți timp cu ei, au cunoștințe și experiență prețioase și își cunosc pămînturile și posibilitățile cel mai bine. Ideile voastre trebuie să fie accesibile pentru localnici, cel puțin la început. Faceți-i să se simtă prețuiți și respectați și spuneți-le că intențiile voastre sînt pentru binele general al satului. Vreți ca ei să fie aliații voștri”.

De ce se mută unii tineri de la oraș la sat? am întrebat-o. „Cred că cel mai evident motiv ar fi acela că au încetat să mai găsească sens sau bucurie reală în viața dintr-un oraș mare. Sînt, de obicei, oameni conștienți din punct de vedere politic, social și al mediului și caută o existență alternativă în care și individul, și întreaga planetă contează”, a răspuns Marianna Economou, realizatoarea filmului Roșiile ascultă Wagner.

Viitorul preferabil

Care este viitorul posibil, imaginabil și preferabil al ruralității? Nu avem răspunsuri. Una dintre cele mai grave și mai importante probleme ale României este prăpastia dintre sat și oraș. Quim din Munții Apuseni crede că „satul a murit cînd a uitat să comunice cu orașul, cînd n-a mai avut schimburi de idei, de produse, de servicii”.

În România nu avem scenarii de viitor, nu se fac analize și nici proiecții pe această temă. La Roma, acum doi ani, a avut loc o școală de vară pe subiectul ruralității și migrației de la oraș la sat. Ingineri, futurologi, sociologi, antropologi au pus în discuție problematica fenomenului: cum se vor schimba mediile rurale în viitorul apropiat prin impactul fenomenelor globale care au loc pe planeta noastră, precum schimbările climatice, migrațiile, noile tehnologii, problemele energetice, mutația orașelor și a muncii și transformarea economiei? Cum vom trăi, cum ne vom muta, cum vom comunica și relaționa între orașe și ruralitate cu aceste transformări? Cum se vor reflecta aceste schimbări asupra vieții de zi cu zi a oamenilor? Toate acestea sînt întrebări la care și noi ar trebui să încercăm să răspundem.

Ruxandra Hurezean a absolvit Facultatea de Istorie și Filosofie din Cluj-Napoca, cu specializarea Sociologie, și lucrează în presă de peste 25 de ani, timp în care s-a consacrat reportajului social. Este autoarea a cinci volume de reportaje și proză scurtă.

Foto: Marius Chivu

Mai multe