Neînţeles, dar plin de înţelesuri...

8 mai 2013   Tema săptămînii

Elevii de clasa a VI-a (12-13 ani) şi cei de clasa a IX-a (15-16 ani) au puncte de vedere vesele şi triste, dar autentice şi tulburătoare, legate de o istorie recentă pe care o cunosc doar din auzite.

Prof. Mihaela Nicolae, C.N. „Mihai Eminescu“, Buzău

● Dictatorul era un om foarte strict, care obliga oamenii să îl slăvească. (Petruţ Haralambie)

● Cît despre telefonul mobil în comunism – catastrofă! Nu existau aplicaţii, nimic, puteai doar să suni, iar semnalul nu era prea bun. Pentru a-ţi cumpăra o maşină, trebuia să lucrezi o grămadă, şi nici măcar nu era spectaculoasă. Războiul era crunt, se plasau bombe (de obicei sub poduri), care încă se află în pămînt şi pot exploda în orice moment. (Mircea Popescu)

● Pe vremea lui Ceauşescu, părinţii mei au avut o copilărie bună. Îmi spunea mereu tata că, în unele perioade ale anului, bunicul se ducea în pădure şi se întorcea peste o lună, cu traista plină de melci. (Georgiana Şerban)

● Aş putea spune că, atunci, distracţia le era interzisă adulţilor. Cred că atunci a prins viaţă expresia „Comunistule!“ (Andreea Lazăr)

● Trebuia răbdare: să stai la cozi, să primeşti o casă de la stat, să pleci în străinătate. De aici am dedus că răbdarea era un sport naţional. (Andrei Mihalcea)

● Fiecare om mergea la serviciu îmbrăcat într-o uniformă anume, pentru ca ceilalţi oameni să recunoască uniforma şi să ştie unde lucrează. (Diana Plătică)

● Pe vremea aceea, oamenii mîncau portocale o dată pe lună, iar dulciuri primeau o dată la trei luni sau la un an. (Bianca Podaru)

● Nu aveai voie să fii mai bogat decît Ceauşescu, căci ţi se punea sechestru pe avere. Vorbeau cu toţii un limbaj diferit de cel de azi. Nu conta că erai doamnă sau preşedinte. Toţi se salutau cu „Tovarăşe!“, „Tovarăşa!“ (Bogdan Niculescu)

● Pe vremea aceea, ca să aibă carne, omul trebuia să vîneze sau să cumpere direct de la o fermă porci şi găini. (Cornel Şerban)

● Toată strada se culca devreme, că nu mai era curent. Bunica îi spunea mamei că nu e curent în zilele în care ea, bunica, nu era cuminte. (Alexandra Săftoiu)

● Tatăl meu nici nu auzise de kiwi sau de portocale pentru că banii aveau altă valoare. Chiriile, taxele, sănătatea şi mîncarea costau mult. (Cosmina Grigore)

● Copiii nu făceau facultate deoarece nu exista pe vremea lui Ceauşescu. Băieţii mergeau la armată, iar fetele se duceau să-şi ajute părinţii. (Andreea Plăpămaru)

● Se purtau pampoane şi uniforme în pătrăţele. Elevii aveau o oră pe săptămînă în care făceau practică. (Maria Vasile)

● Bunicii, ca să cîştige mai mulţi bani, cumpărau lucruri din ţară şi le duceau la ruşi, unde le vindeau şi, cu banii cîştigaţi, cumpărau îmbrăcăminte şi încălţăminte pentru mama şi pentru mătuşa. (Irina Zaharia)

● Bunicul mi-a zis că, în clasa a II-a, copiii care aveau numai Foarte Bine în carnet deveneau pionieri şi erau numiţi aşa pînă în clasa a VIII-a. Asta mi se pare o chestie destul de interesantă. (Bianca Oprişanu)

● După ce se jucau, la prînz, copiii intrau în casă şi ascultau Telejurnalul de la ora 12. După ce se cînta imnul „Trei culori...“, apărea o imagine alb-negru cu dictatorul Ceauşescu: „Dragi tovarăşi şi pretini!“ (Iulia Vasile)

● Comuniştii au dat ordin ca militarii să se ducă acasă la oamenii de la ţară, care erau mai bogaţi decît ei, şi să le ia toată averea. (Valentin Ene)

● Atunci, copiii se jucau cu orele în faţa blocului, iar cînd intrau în casă, trebuiau să se spele pînă se întuneca. (Arina Tacu)

● Pe vremea comunismului era greu, nu existau multe magazine şi, chiar dacă erau, nu aveau multă marfă şi se vindea repede. (Carmen Grigore)

● În perioada vacanţei, toţi băieţii îşi lăsau plete, pînă aproape de începerea şcolii, cînd se puneau toţi la coadă la tuns, la frizeria din Complexul Crîng. (Vlad Miloş)

● Duminica era zi de sărbătoare. (Valentin Ene)

● Cum se putea cumpăra o maşină? Produsul era prezentat la televizor, cu date de contact, apoi îi scriai directorului fabricii, iar acesta alegea cui să dea întîietate, după anumite criterii. Aşa a făcut şi bunicul, îndemnat de tatăl meu. După şase luni, a venit răspunsul la scrisoare, iar bunicul a putut cumpăra o Dacie 1100, aproape singura din parcare. (Teodor Muşat)

● Mătuşa mea călătorea, împreună cu unul din verii mei, de la Bucureşti la Timişoara, cu trenul. Copilul s-a plictisit şi, la un moment dat, ca să facă o glumă, a zis: „Cînd face nea Nicu cu mîna, şterge televizorul prin interior!“ Oamenii din compartiment s-au albit la faţă şi au întors privirea spre geam, ca şi cum n-ar fi auzit nimic. Se temeau să rîdă. (Andreea Poşircă)

● Elevii aveau o uniformă strictă, iar fetele purtau o bentiţă pe cap. La începutul orei, se cînta imnul. Dacă nu ştiau lecţia, erau neatenţi sau vorbeau în timpul orei, profesorul se oprea din predat şi îi lovea pe elevi cu rigla în palmă, apoi îşi continua ora. (Arina Enea)

● Bunica era croitoreasă şi îi era destul de greu să crească trei copii într-un apartament cu doi camere, unde trebuia să mai facă şi croitorie. Cea mai fidelă clientă era „doamna cu coc“, o femeie solidă şi elegantă. Mama şi fratele ei o ţin minte pentru că le aducea de fiecare dată pufarine. (Oana Manea)

● Tatăl meu urma să vină pe lume şi pînă la maternitate era drum lung. Bunicii mei aveau maşină, dar era duminică. Pe vremea aceea, se circula ciudat: o duminică – maşinile cu număr par, cealaltă duminică – maşinile cu număr impar. Aşa că bunicii au apelat la un vecin să îi ducă pînă la maternitate. (Mihai Budescu)

● Nu se găseau pantofi. Întors dintr-o călătorie, bunicul i-a adus tatălui meu o pereche de pantofi din carton presat, albaştri, cu un model frumos, destul de scumpi pe vremea aceea. Tata a aşteptat duminica, s-a îmbrăcat frumos şi s-a dus ţanţoş la biserică. În timpul slujbei, a început ploaia. Tata şi-a pus pantofii la uscat, dar a doua zi, a văzut că din pantofi rămăseseră doar tălpile şi un ghemotoc de carton. (Adelin Petre)

● Mama făcea parte din corul Facultăţii de Chimie. Repetiţiile se ţineau uneori la Conservator, unde cîntau cei de la Madrigal. Concertele se deschideau cu acele cîntece patriotice obligatorii, după care se puteau cînta şi melodii cu adevărat frumoase. Din acest cor nu puteau face parte studenţii care aveau restanţe. (Cosmin Tudor)

● Mergeau la mare cu cortul pentru că era mai ieftin şi mai liniştit. La Eforie. Mama şi verişoarele ei dormeau în cort, iar bunicul în maşină. Mîncau la cantină, oricum nu se prea găsea mîncare. Seara se plimbau pe faleză sau mergeau la Teatrul de Vară. (Eugen Onu)

● Mama mi-a spus că, pe vremea comunismului, o doamnă activistă de partid era studentă la o facultate politică, la fără frecvenţă. Pe atunci, activiştii de partid erau muncitori. Femeia trebuia să facă un rezumat pentru un curs. Mama mea i-a făcut rezumatul şi, în schimb, doamna a vorbit la magazin să-i fie păstrat un frigider. Pe vremea aceea, era foarte greu să cumperi un frigider, trebuia să te înscrii pe o listă de aşteptare. (Teodor Moldoveanu)

● Povestea bunicul că stăteau la coadă să cumpere ce aveau nevoie, de dimineaţă pînă seara, şi făceau cu rîndul sau lăsau o sacoşă cu o piatră în ea, ca să nu-şi piardă locul. Armata era obligatorie chiar şi pentru femei, iar stingerea se dădea la ora 22, cînd se lua curentul. (Cristian Cozma)

● Şcoala era mai severă. Bunicul mi-a povestit că a uitat lecţia la matematică, iar profesorul a început să-l dea cu capul de tablă, întrebîndu-l dacă şi-a amintit. La un moment dat, între lovituri, bunicul şi-a amintit, cumva, a răspuns şi a luat notă mare. (Alexandru Zăvoianu)

● Bunicul avea trei clase terminate şi, într-a IV-a, a fost exmatriculat. Tatăl său murise în război, fratele mai mic avea 9 ani, iar el 14. Bunicul a mers la un meşter să facă ucenicie ca cizmar. A învăţat repede, dar într-o zi, cînd a trebuit să facă cizme pentru un ofiţer, nu le-a lustruit şi, pentru asta, a primit o cizmă în cap. Ucenicia i-a fost utilă, căci în armată, pentru că repara pantofii ofiţerilor, avea ceva avantaje, şi asta conta în vremea aceea. (Alexandru Tănase)

● Mătuşa mea era elevă şi avea o profesoară de chimie foarte rea. Îi controla să vadă dacă şi-au tăiat unghiile. Profesoara îi punea pe elevi să întindă mîinile pe bancă şi cine avea unghiile mai mari era dat afară şi obligat să-şi taie unghiile. Dacă incidentul se repeta, elevul prima nota 4. (Alexandra Vizitiu)

● Bunicul a fost secretar la CAP. Îi plăcea să facă exerciţii fizice, aşa că dimineaţa alerga prin vie, o oră-două, înainte de a pleca la treabă. Şi-a făcut singur gantere, din bare de fier pe care sudase greutăţi. Sportul nu era atît de mediatizat atunci. (Nicolae Drăgulin)

● Ştia franceză şi, după zece ani de lucrat în armată, s-a gîndit să plece în străinătate. Aşa a hotărît bunicul să treacă Dunărea pe la bulgari, împreună cu un coleg. Vreo două zile a supravegheat graniţa. Dar s-a întîmplat să fie martor la prinderea unor fugari, unul din ei a fost împuşcat. Asta l-a făcut să renunţe la planul său de evadare. (Ionuţ Constantin)

● Tata avea 19 ani şi era electrician. În primele lui zile de muncă, a trebuit să stea peste program. Însă după ora 22, nu mai puteai circula pe stradă. Cînd se întorcea acasă, tîrziu, tata a fost dus de miliţieni la „corecţie“. Au venit să-l ia de acolo bunicii, care au şi plătit o amendă bună. (Ramona Tudose)

● Bunicul a fost şofer şi a muncit la construirea Transfăgărăşanului, unde lucrau mulţi soldaţi şi chiar prizonieri. Transporta balast cu un Mercedes vechi, deseori pe timp de noapte, deşi farurile nu funcţionau prea bine. A văzut atît de mulţi oameni striviţi de bolovani, scoşi pe targă, încît se obişnuise cu astfel de imagini. La un moment dat, o bucată de autostradă s-a prăbuşit peste un grup de oameni, din care n-au supravieţuit decît şase. (Cătălin Cheşnoiu)

● În perioada aceea, elevii aveau grijă de viermii de mătase. Fetele aduceau frunze de dud, chiar dacă le era scîrbă. Uneori, erau duşi să lucreze cu apicultori. O dată la cîteva săptămîni, elevii mergeau la scandări în masă. (Ştefan Nicolae)

● Bunica se trezea de dimineaţă ca să o ducă pe mama la creşă şi pe unchiul meu la grădiniţă, pentru ca apoi să meargă la serviciu. Pentru copii se făceau mari eforturi; ştiu că plecau bunicii mei în Bulgaria şi luau dulciuri. Ţineau bananele verzi pe şifonier, să se coacă. (Andrei Enescu)

Mai multe