Ne dorim o societate de mîrlani?

O știm cu toții. O vedem peste tot și o tot criticăm. Mitocănia care, în societatea noastră, a ajuns la rang de cucoană mare. Nu ne place să vedem cum țopenia și bădărănia se țin de mînă la cele mai înalte niveluri. Cîrtim, cînd ironic, cînd vehement contra nesimțirii, tînjind după o societate în care eleganța să mai fie considerată o valoare.

Căci ne enervează cînd un șofer agresiv ne taie calea. Cînd un mojic intră în fața noastră la coadă, la magazin. Cînd un politician e grosolan. Nu ne place cînd dăm drumul la televizor și vedem prostul gust promovat în tot soiul de emisiuni de dragul „rating-ului“.

Cu toate acestea, nu o dată m-am lovit de mentalitatea de la firul ierbii: azi trebuie să îngroși obrazul, altfel nu ține. Acea mentalitate care te îndeamnă să dai din coate, să fii nesimțit, ostentativ, să te afirmi cu orice preț, să fii „descurcăreț“. Avem senzația că altfel nu se poate. Pe principiul „cînd trăiești cu măgarii te înveți să zbieri“, ne lăsăm contaminați parcă din ce în ce mai mult de ideea că, în societatea noastră, nu reușești dacă îți păstrezi eleganța, ci doar dacă ești vulgar, dacă te bagi de unul singur în seamă, dacă îți lași deoparte „rușinea“ și cei șapte ani de-acasă și te năpustești ca bezmeticul, dînd peste cei din jurul tău, ca să fii, cu orice preț, printre cei care stau în lumina reflectorului.

În acea lumină artificială care ne fascinează. Ne dă ghes și ne validează. Nu ești împlinit cu adevărat decît dacă ești băgat în seamă. Și cum te mai poți face remarcat într-o societate în care rețeta succesului pare că ține de mojicie? Doar fiind la fel, sau chiar mai mojic, ca aceia care sînt deja „sus“.

Este însă un drum viabil? Dacă alegi să te dezbari de eleganță și de bun-simț doar pentru că ai impresia că altfel nu „răzbați“, nu ai rating sau nu cîștigi alegeri, vei ajunge, poate, să urci ierarhic, însă doar pe scara mahalalei, fiind apreciat doar de cei care îți seamănă. Nu de o societate care prețuiește valorile reale, bunul-simț, delicatețea, onestitatea și toate celelalte ingrediente ale eleganței. Vei stăpîni, cu alte cuvinte, nu un palat, ci o cloacă.

Bineînțeles, probabil că, din punct de vedere material, vei avea de cîștigat. Uman, însă, vei pierde totul. Și, pînă la urmă, vei constata că acea lumină artificială a reflectorului, unde te-ai străduit atît de mult să ajungi, nu dăinuie prea mult.

Ilustrație de Ion BARBU