Natalitatea cu efecte secundare <p>- <i>de la Dej la Ceauşescu</i> -

18 septembrie 2008   Tema săptămînii

În momentul în care a ocupat România, regimul comunist a mai luat ceva în stăpînire: pe românce, în calitatea lor de mame. Deloc paradoxal, anul ce aducea naţionalizarea principalelor mijloace de producţie (1948) mai aduce şi interzicerea prin lege a avortului - prin introducerea unui articol (nr. 482) în Codul Penal, conform căruia cele ce (sau ce-şi) produceau întreruperi de sarcină erau pasibile de pedepse de la trei luni la cinci ani închisoare. Aşadar, nimic surprinzător: aşa cum fabricile şi uzinele intrau în proprietatea statului, la fel şi femeia, în calitatea ei de producătoare de generaţii viitoare. Argumentarea regimului era parţial validă: echilibrul demografic al ţării, afectat de război, trebuia restabilit; refacerea ţării presupunea şi refacerea forţei de muncă etc. În plus, trebuie adăugat că măsura a făcut ceva valuri mai curînd în mediul citadin; în rest, ea a trecut aproape neobservată - întreruperea de sarcină nu era nici pe departe o practică la ordinea zilei în România tradiţională. Rurală în proporţie de cca 80%, populaţia ţării, în marea ei majoritate, încă mai pleca de la ideea că un copil e dat de Dumnezeu. LIBERTINUL DEJ ŞI FIDELUL CEAUŞESCU Totuşi, nu se poate vorbi în cazul satului românesc, din acest punct de vedere, de un puritanism religios sau cutumiar. Întreruperi de sarcină existau, se înţelege, în satele române sau în mahalalele oraşelor (şi au continuat şi după decretul de interzicere din 1948), preoţii locurilor de regulă închideau ochii, iar femeile erau asistate nu de medic, ci de alte femei cu experienţă - aceleaşi moaşe care le ajutau pe altele să nască (unele dintre moaşe fiind chiar soţii de preoţi!). În plus, avortul din casele ţărăneşti intra automat în rîndul secretelor de familie - motive din care e cu totul improbabil ca ele să fi figurat în vreo statistică. Pe lîngă multele-i defecte (umane sau politice) pe care le-a avut, Gheorghe Gheorghiu-Dej avea şi o calitate: nu era un ipocrit, din punctul de vedere al concepţiilor despre sex. Destul de libertin în viaţa sa privată, liderul român a legalizat, în septembrie 1957, avortul la cerere. Trei precizări se impun aici. În primul rînd, din moment ce rata de natalitate în România (încă preponderent rurală) era în continuare bună, Dej nu avea de ce să-şi facă griji; în plus, măsura în sine se dorea şi un semn suplimentar de reconciliere cu societatea (era deschiderea fazei de relativă liberalizare dejistă). În al doilea rînd, Dej nici măcar nu a fost original, ci doar a copiat la el acasă ceea ce Nikita Hruşciov permisese în URSS încă din 1955. În fine, să mai spun că nu cred deloc în zvonistica şi bîrfele ce şi-au croit loc pînă şi în lucrări, unele, serioase: cum că Dej ar fi ieşit din închisoare, în 1944, cu mult mai gay decît intrase, şi de aici poziţia sa mai curînd relaxată faţă de subiectul natalităţii. Ce se ştie sigur este că Dej a fost părăsit de soţie la scurt timp după ce a fost arestat (după 1933); mai tîrziu, odată ajuns lider al ţării, el - un bărbat cu simţul umorului, plăcut de unele femei - a avut mai multe legături pasagere, cu totul hetero. În raport cu relaxarea lui Gheorghiu-Dej, Nicolae Ceauşescu era la antipozi. În primul rînd, el a făcut parte dintre acei "bărbaţi ai unei singure femei" (şi, oricît de surprinzător ar părea, el e aici "coleg" de categorie cu un alt fost lider al românilor: regele Carol al II-lea, care, în ciuda legendei - pînă la capăt, nemeritate - de playboy, după ce a întîlnit-o pe Elena Lupescu a devenit, efectiv, de o fidelitate fanatică!). Un puritan de cea mai autentică vînă ţărănească, Ceauşescu, la vremea lui, şi-a făcut datoria faţă de ţară: trei copii, în opinia mea (şi în ciuda tuturor bîrfelor), categoric ai lui. După 1989, despre Elena Ceauşescu s-au spus o mulţime de mizerii - atît de multe încît nici măcar ea nu le merita -, multe dintre ele din sfera vieţii intime. Nu încurajez pe nimeni să creadă în ele, după cum cred că trebuie privită cu circumspecţie şi versiunea sugerată de Cornel Burtică (şi alţii), anume că explicaţia controlului Elenei C. asupra lui Nicolae C. ar fi fost un secret pe care numai ea îl ştia: ceva experienţe (iarăşi) homosexuale ale celui din urmă, tot în închisoare (ba încă Titus Popovici vorbea de-a dreptul despre o relaţie a junelui Nicolae cu mai maturul Dej, şi de aici parteneriatul lor politic de mai tîrziu!). Oricît de mustoase ar fi pentru unii aceste detalii de sub pătură (şi de sub curea), ele nu ajută cu nimic nici înţelegerea comunismului românesc şi - cred eu - nici adevărul. CEI CARE L-AU SORCOVIT L-AU ŞI UCIS În fine, iarăşi oricît de paradoxal ar părea, în planul lui de sporire demografică a ţării, Ceauşescu a avut, dincolo de propriile-i marote, şi un inspirator de marcă: Charles de Gaulle. Înainte de a se întîlni propriu-zis, liderului român îi ajunsese la urechi ideea lui De Gaulle că une grande nation trebuie să fie, în primul rînd, mare din punct de vedere demografic (la mijlocul secolului trecut, mulţi francezi mai făceau astfel de socoteli - în raport cu Germania vecină, bineînţeles). Ideea lui De Gaulle însămînţată în conservatorismul de ţăran sadea al lui Ceauşescu (plus alte raţiuni, fără îndoială) a condus astfel la celebrul decret 770 din septembrie 1966, intrat în vigoare de la 1 octombrie acel an: întreruperile de sarcină erau din nou interzise, sub ameninţarea unor pedepse care în următoarele două decenii au devenit tot mai drastice. Cînd a văzut că nici măcar pedepsele nu le speriau pe unele femei (sau pe unii doctori), regimul a trecut (spre mijlocul anilor ’80 - vezi monografia lui Gail Kligman) la umilitoarea practică a controlului ginecologic impus, la locul de muncă. Şi apăruse astfel, după mijlocul anului 1967, o generaţie aproape spontanee: cea care o bună vreme a fost alintată sub numele (teribil de peiorativ) ceauşeii sau decreţeii. Ei urmau să fie, practic, generaţia primilor zori ai comunismului de tip ceauşist. Dintre ei se selectau cei care-l sorcoveau pe Ceauşescu, la începutul anilor ’70. Ei au aglomerat, după 1975, şcolile patriei, obligate să lucreze în trei schimburi. Spre finele anilor ’80, ajunşi la prima maturitate, ei căutau disperaţi prezervative chinezeşti (marfă extrem de rară) şi, negăsindu-le, introduceau aspirina în rolul de anticoncepţional. Ei au umplut, în decembrie 1989, pieţele din marile oraşe, ucigîndu-l din vorbe pe cel care le fusese - vorba Elenei C. - ca un tată. Ei fac astăzi ceea ce Ceauşescu nici cu gîndul n-ar fi gîndit: dau contur, din ce în ce mai vizibil, capitalismului românesc. De unde se vede că, inclusiv în materie de "decrete sexuale", între unde dai şi unde crapă poate fi o sesizabilă diferenţă.

Mai multe